Liderii țărilor nordice și baltice au transmis un mesaj ferm de sprijin pentru Kiev, subliniind că „nu trebuie luate decizii privind Ucraina fără Ucraina și nici decizii privind Europa fără Europa”.
Declarația comună, semnată de cele opt state din formatul Nordic-Baltic Eight, reafirmă angajamentul față de securitatea europeană și respinge orice drept de veto al Rusiei, relatează CNN.
„Pentru a ajunge la o pace justă şi durabilă, următorul pas trebuie făcut împreună cu Ucraina. Numai Ucraina poate lua decizii cu privire la viitorul său”, se arată în declaraţia Nordic-Baltic Eight.
Cele opt ţări sunt Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia şi Suedia.
„Experienţa a demonstrat că (preşedintele rus Vladimir) Putin nu este de încredere. În ultimă instanţă, Rusia este responsabilă pentru încetarea încălcărilor flagrante ale dreptului internaţional. Agresiunea şi ambiţiile imperialiste ale Rusiei sunt cauzele profunde ale acestui război.”
În declaraţie sunt salutate discuţiile dintre preşedintele Donald Trump şi oficialii europeni privind garanţiile de securitate pentru Ucraina, afirmându-se că „nu trebuie impuse restricţii asupra forţelor armate ale Ucrainei sau asupra cooperării acesteia cu alte ţări” şi că „Rusia nu are drept de veto asupra aderării Ucrainei la UE şi NATO”.
Liderii s-au angajat să continue înarmarea Ucrainei şi consolidarea apărării Europei, avertizând în acelaşi timp că vor continua să întărească sancţiunile şi măsurile economice „atât timp cât Rusia va continua să ucidă”.