Praful selenar este mai puțin toxic decât aerul urban – acesta este verdictul celui mai recent studiu. Cercetătorii cred că praful selenar s-ar putea să nu fie atât de periculos pentru oameni cum s-a crezut până acum. Cel mai recent experiment arată că poluarea obișnuită de pe o stradă aglomerată este mai toxică decât inhalarea prafului de pe Lună.
„Rezultatele sprijină ideea că este sigur să trimitem din nou oameni pe Lună”, a declarat Brian Oliver, profesor la Universitatea de Tehnologie din Sydney (Australia).
Îngrijorările legate de toxicitatea prafului selenar au apărut în timpul misiunilor Apollo. Praful selenar are sarcină electrostatică, ceea ce îl face să se lipească de costumele astronauților. După ce aceștia se întorceau în modulul selenar, în urma unei plimbări pe suprafața Lunii, praful devenea aeropurtat în cabină și era inhalat, ceea ce le provoca probleme respiratorii care dispăreau în aproximativ 24 de ore.
Astronautul Harrison Schmitt, din cadrul misiunii Apollo 17, a descris senzația ca pe un fel de „alergie selenară”, cu ochi iritați, strănut și dureri în gât.
Mai mult, la întoarcerea pe Pământ, medicii de zbor ai misiunii Apollo au avut simptome similare după ce au despachetat costumele spațiale. În cazul lor, simptomele se agravau cu fiecare misiune, sugerând că expunerea repetată la praful selenar ar putea crește toxicitatea acestuia.
Totuși, aceste observații subiective nu oferă o măsură clară a potențialului real de pericol reprezentat de praful selenar pentru sănătatea umană. Așa că Michaela Smith, doctorand în cadrul Grupului de Cercetare Respiratorie al Universității de Tehnologie din Sydney, a decis să analizeze lucrurile în amănunt.
Aceasta a efectuat experimente folosind două materiale care imită compoziția prafului de pe Lună (deoarece probele reale sunt rare), asemeni prafului din câmpiile vulcanice întunecate și din regiunile înalte mai vechi ale Lunii. Particulele aveau dimensiuni sub 2,5 microni (milionimi de metru), suficient de mici pentru a fi inhalate și a pătrunde în căile respiratorii inferioare.
Pentru a simula reacțiile în plămâni, Smith a expus aceste particule la două tipuri de celule pulmonare: bronșice (din partea superioară a plămânilor) și alveolare (din zona inferioară).
Aceleași teste au fost repetate cu particule din aerul poluat colectat de pe o stradă aglomerată din Sydney, pentru a compara efectele. Rezultatele au arătat că, deși forma neregulată și textura aspră pot irita plămânii, praful selenar este mai puțin toxic decât aerul poluat, se arată într-un raport publicat de jurnalul Life Sciences in Space Research.
„E important să facem diferența dintre un iritant fizic și o substanță cu adevărat toxică. Descoperirile noastre sugerează că, deși praful selenar poate cauza o iritație imediată a căilor respiratorii, nu pare să reprezinte un risc pentru boli cronice de lungă durată, precum silicoza, cauzată, de exemplu, de expunerea la praf de siliciu pe șantierele de construcții”, a explicat Smith, citată de Space.com.
Această veste bucură NASA, care studiază în prezent riscurile pentru sănătate asociate cu praful selenar, în contextul pregătirii misiunii Artemis 3, prima care va duce din nou oameni pe suprafața Lunii, după o pauză de peste 50 de ani.
Una dintre măsurile planificate este montarea costumelor spațiale în exteriorul modulului selenar, astfel încât astronauții să intre și să iasă din ele printr-o ecluză, fără ca praful să pătrundă în cabină. Cu toate acestea, datorită cercetărilor realizate de Smith, problema prafului selenar pare acum mai puțin gravă decât se credea.