E posibil ca atacurile americane să fi oprit capacitatea Iranului de a îmbogăți uraniul necesar pentru a produce o armă nucleară viabilă. Dar asta nu echivalează cu împiedicarea capacității sale de a produce o bombă nucleară.
Ar trebui să așteptăm până se va limpezi situația înainte de a cunoaște dacă atacurile americane asupra Iranului au fost, după cum spunea Donald Trump, „un succes militar spectaculos”. Și când se lansează bombe care cântăresc peste 13 tone fiecare, mai avem de așteptat până se va așterne praful, iar lucrurile vor fi mai clare, se arată într-o analiză publicată de Sky News.
Dacă prezentarea lui Trump despre atacurile americane se dovedește a fi corectă, distrugerea instalațiilor nucleare iraniene ar putea să nu însemne sfârșitul amenințării nucleare iraniene, menționează și CNN.
Surse militare occidentale au declarat pentru postul american de televiziune că este încă prea devreme pentru a evalua pe deplin pagubele.
Oficialii de la organismul de supraveghere nucleară al Națiunilor Unite, AIEA, spun că nu știu unde se află materialul nuclear pe care Iranul l-a fabricat deja, inclusiv cantitățile mari de uraniu-235 îmbogățit.
Presa de stat iraniană afirmă că cele trei situri nucleare atacate de Statele Unite - Fordow, Natanz și Isfahan - au fost „evacuate” în prealabil, ceea ce indică posibilitatea ca o parte sau toate aceste materiale să fie depozitate în altă parte, posibil într-o instalație secretă, necunoscută inspectorilor nucleari.
Ce știm până acum
Pentagonul a anunțat că operațiunea împotriva celor mai mari trei instalații nucleare ale Iranului a implicat 125 de avioane militare, nave de război și submarine, inclusiv cel mai mare atac operațional al bombardierelor B2 din istorie.
Avioanele B-2 au lansat 14 dintre cele mai puternice bombe americane GBU-57 „distrugătoare de buncăre” asupra uzinei de îmbogățire a uraniului Natanz și asupra celei mai sofisticate instalații nucleare iraniene de la Fordow. Este pentru prima dată, potrivit Pentagonului, când astfel de arme au fost folosite într-o operațiune militară.
Complexul Fordow, îngropat adânc în munte, a fost singurul loc care nu fusese afectat anterior de atacurile israeliene din ultimele zile.
Utilizarea mai multor bombe GBU-57 la Fordow este grăitoare. În ciuda dimensiunilor lor, se știa că folosirea unei singure bombe ar fi fost insuficientă pentru a penetra peste 80 de metri de rocă solidă despre care se crede că adăpostește cea mai sofisticată tehnologie de îmbogățire a uraniului din Iran, adânc în Fordow.
Imaginile din satelit dezvăluie trei găuri vizibile în două puncte diferite de impact pe versantul muntelui de deasupra complexului. Găurile par a fi aproape de ceea ce ar fi putut fi puțuri de ventilație - posibil alese pentru a maximiza pagubele de dedesubt și a face instalația inutilă.
Utilizarea mai multor bombe în aceeași locație a fost probabil decisă pentru a permite fiecăreia să pătrundă mai mult decât prima înainte de a detona.
„Ingredientele” unei bombe nucleare
Dacă instalațiile nucleare de la Isfahan, Natanz și Fordow au fost distruse, așa cum susțin SUA, sau măcar avariate, cu siguranță ar opri capacitatea Iranului de a îmbogăți uraniul necesar pentru a fabrica o armă nucleară viabilă.
Dar asta nu este același lucru cu a împiedica Iranul să fabrice o bombă nucleară. Pentru așa ceva, Teheranul are nevoie de câteva „ingrediente”:
- uraniu „de calitate militară”;
- tehnologia necesară pentru modelarea metalelor, explozibilii și sincronizarea necesare pentru a declanșa fisiunea nucleară în bombă;
- un mecanism pentru lansarea bombei.
Instalațiile vizate de raidul american sunt dedicate atingerii primului obiectiv - prelevarea minereului de uraniu natural, care conține aproximativ 0,7% uraniu 235 - izotopul necesar fisiunii nucleare - și concentrarea acestuia.
Centrifugele despre care s-a tot vorbit în ultima vreme sunt instrumentele necesare pentru a îmbogăți U-235 până la puritatea de 90% necesară pentru un focos compact de tip „implozie” care poate fi lansat de o rachetă.
Și adevărul este că centrifugele iraniene se învârt de mult timp, notează sursa citată.
Inspectorii nucleari ai Națiunilor Unite au avertizat în luna mai că Iranul avea cel puțin 408 kg de uraniu „îmbogățit” la 60%.
Atingerea acestui nivel reprezintă 90% din timpul și efortul necesar pentru a obține U-235 cu puritate de 90. Iar cele 400 kg menționate de ONU ar produce suficient uraniu de calitate militară pentru a fabrica nouă arme nucleare, au concluzionat inspectorii.
Al doilea pas
Al doilea pas către bomba nucleară este ceva la care Iranul lucrează de două decenii.
Modelarea precisă a uraniului metalic și realizarea unor încărcături explozive modelate pentru a-l zdrobi în mod corect și a atinge punctul critic, scânteia reacției subatomice în lanț care eliberează energia terifiantă în cadrul unei explozii nucleare.
Se crede că în recenta sa campanie de bombardamente, Israelul a vizat instalații unde oamenii de știință nucleari iranieni efectuau o parte din această muncă.
Însă, spre deosebire de procesele industriale necesare pentru îmbogățirea uraniului, aceste etape ulterioare pot fi efectuate în instalații cu dimensiuni de laborator. Sunt mai ușor de împachetat și de mutat și mai ușor de ascuns de privirile curioși.
A treia fază, cea mai complicată
Se pare că Iranul a transportat deja uraniu îmbogățit din Fordow înainte de atacul american, așa că nu putem fi siguri că și-a pierdut capacitatea de a produce o bombă.
Și, deși atacurile ar fi putut întârzia logistica, este posibil ca acestea să fi încurajat Iranul amenințat să-și intensifice, de fapt, capacitatea de fabricare a focoaselor nucleare, dacă mai are vreuna.
În fine, a treia etapă a construirii bombei nucleare, anume fabricarea unui focos nuclear mai compact, bazat pe implozie, nu este ușoară. Există dezbateri între experți cu privire la cât de avansat ar fi Iranul pe această cale.
Dar Teheranul are și alte opțiuni nucleare, mai puțin sofisticate.
Chiar și uraniul îmbogățit cu 60%, din care are destul, poate fi adus la nivel critic într-un dispozitiv nuclear mult mai mare și mai rudimentar. Însă nu ar reprezenta o amenințare la fel de mare pentru inamicii săi, deoarece ar fi prea greu pentru a încăpea chiar și pe cele mai bune rachete cu rază lungă de acțiune ale Iranului. Cu toate acestea, ar ridica ţara islamică la statutul de putere nucleară.
T.D.