Economistul Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București, arată cum a ajuns România la cel mai mare deficit bugetar din UE.
Redresarea deficitului nu e posibilă prin creșterea taxelor și impozitelor, ci prin privatizarea marilor companii de stat și reforma administrativ-teritorială, susţine el.
DW: Vă propun să începem acest interviu pornind de la o declarație recentă a președintelui PNL Ilie Bolojan, care susține că veniturile la bugetul de stat nu vor putea fi mărite fără creșteri de taxe și impozite. Mai întâi, vă întreb unde ne aflăm?
Cristian Păun: Trebuie să plecăm de la o înțelegere corectă a contextului actual. România se află astăzi într-o fază de stagnare, de recesiune, dacă vorbim strict de sectorul privat.
Pe primul trimestru, România a înregistrat 0% creștere PIB pe baza datelor semnal. Asta după ce trimestrul patru din 2024 a fost și el cam tot pe acolo. Producția industrială este în scădere de câteva trimestre. În plus, vorbim de o reluare a creșterii inflației. După câteva luni în care dădea semne de ușoară temperare, în luna aprilie observăm o revenire anuală a inflației peste nivelul de 5%. Dobânzile rămân și ele la un nivel crescut, iar deficitul bugetar continuă să fie foarte mare.
Contrabanda cu tutun, prejudiciu fiscal anual de 2 miliarde de euro
Cum am ajuns în situația să avem un deficit bugetar de 9,3% din PIB, cel mai mare din Europa?
S-au făcut câteva erori grave în guvernările anterioare. Mai întâi, există întârzieri masive la absorbția fondurilor europene. Am accesat doar 10% din fondurile de coeziune și doar 33% din PNRR, ceea ce înseamnă că circa 50 de miliarde de euro rămân în continuare neabsorbiți. 2024 a fost anul fără niciun euro absorbit de România, cu tranșe din PNRR amânate la rambursare din lipsa reformelor.
Există apoi o evaziune fiscală imensă și o problemă de colectare care zdruncină echilibrul fiscal-bugetar de ceva vreme. De exemplu, România are un grad de neîncasare de TVA în jurul valorii de 30% din totalul de încasări potențiale. Circa o treime din TVA, reprezentând aproximativ 8 miliarde de euro anual, nu se încasează, prin comparație cu alte țări din UE, unde gradul de încasare este mult mai mare.
Fenomenul de evaziune pe TVA este dublat de contrabandă și contrafacere în sectoare sensibile. Doar în sectorul cu produse din tutun contrabanda și contrafacerea sunt estimate că ar aduce un prejudiciu fiscal anual de circa 2 miliarde de euro.
„Reforma administrativ-teritorială ar reduce cu două treimi costurile cu administrația publică“
Se vorbește de zeci de ani în mediul politic, mai ales în campaniile electorale, despre reforma administrativ-teritorială,. Fostul președinte Traian Băsescu a insistat asupra acestei soluții, dar s-a lovit de rezistența partidelor. Ce beneficii ar aduce această reformă a statului, mereu amânată?
Lipsa reformelor și a modernizării țării menține guvernanța la un nivel foarte costisitor și foarte ineficient. Doar reforma administrativ-teritorială ar reduce cu două treimi costurile în plan local cu administrația publică.
Pe de altă parte, menținerea statului ca jucător important în sectoare-cheie, cum ar fi petrolul, gazele naturale, energia, cu prețuri reglementate, cu subvenții din bugetul de stat, cu sinecuri bine plătite în aceste companii de stat, se regăsește în creșterea deficitului.
Toate acestea au dus la o explozie a cheltuielilor explicată și de un model de creștere economică nătâng aplicat de prin 2018, un fel de corolar keynesist în care se prezumă că, prin creșterea salariilor, la stat prin mecanismul salarizării unitare, iar la privat prin mecanismul salariului minim, poți ajunge la dezvoltare economică (wage-led growth model).
Prezumata stimulare artificială a cererii prin această metodă, mai ales prin creșterea salariilor la stat, nu s-a regăsit și în creșterea ofertei, pentru că producția de bunuri și servicii are nevoie de multe ingrediente care sunt tot mai greu de găsit în România: antreprenoriat, acces la capital, acces la tehnologie, inovare etc.
În final, toată această pseudo-teorie a dezvoltării s-a materializat în deficit excesiv și scăpat de sub control, în inflație și deficit comercial imens.
"Companiile de stat ar trebui rapid privatizate, redate pieței de capital românești"
Reducerile de personal la marile companii de stat și tăierea indemnizațiilor și a sporurilor, în special pentru cei din conducere, ar putea reprezenta o parte a creșterii veniturilor la buget. Multe din aceste companii au profituri insignifiante, iar altele, cum e cazul CFR Călători, care a acumulat datorii de peste 100 de milioane de euro, sunt în pragul incapacității de plată. Cum se pot acoperi aceste găuri negre?
Companiile de stat ar trebui rapid privatizate, redate pieței de capital românești, listate prin IPO-uri (oferte publice inițiale – n.red.) pe bursa românească de capital.
Asta s-ar putea realiza prin încurajarea fondurilor de investiții locale, a fondurilor de pensii, a investitorilor privați să investească. Acordarea unor facilități fiscale pe venitul din dividende este esențială pentru succesul unui astfel de demers.
Statul ar fi eliminat rapid din această schemă politică a sinecurilor, iar administrarea acestor active s-ar face cu eficiență și cu o valoare adăugată mai mare pentru toți.
Consumatorii ar beneficia de prețuri mai mici și de calitatea serviciilor mai bună, în plus, și-ar putea compensa o parte a consumului de energie sau gaz prin dividendele pe care le-ar încasa devenind investitori ai acestor companii. Prețul ar deveni unul de piață, iar liberalizarea chiar ar deveni una reală.
„Statul a scăpat totul de sub control, iar vătafii companiilor își fac de cap nederanjați“
Privatizarea companiilor de stat a opus rezistență nu doar din partea celor care le conduc, speriați de pierderea unor avantaje materiale uriașe, ci și din partea partidelor care, în fapt, și le-au adjudecat după criteriul algoritmului politic. De ce negocierile partidelor care vor forma noul guvern nu au făcut o prioritate din privatizarea companiilor de stat?
Companiile de stat nu doar că au fost sifonate și au fost stoarse de resurse prin conducerea lor, au fost devalizate de statul însuși care, de ceva ani, extrage întregul profit și îl direcționează spre bugetul de stat, lăsând fără bani de investiții aceste companii.
Întârzierile pe proiectele energetice esențiale sunt evidente și au în spate aceiași politicieni inconștienți și lipsiți de viziune, încăpățânați să mențină sub controlul lor aceste companii, nu să le redea oamenilor prin privatizarea lor.
Multe companii de stat sunt astăzi pe pierdere. Sunt pe pierdere de ani buni. Ele acumulează arierate.
Acele companii ar trebui rapid dizolvate sau, dacă pot fi salvate, pot fi vândute la licitație unor investitori individuali sau instituționali. Sunt prea multe astfel de companii în ograda statului, care pare depășit complet de problemă. A scăpat totul de sub control, iar cei care sunt vătafii acestor companii își fac de cap, nederanjați de multă vreme.
Trecerea de la impozitul în cotă unică la cel în cotă progresivă este o problemă falsă
Care sunt variantele realiste pentru creșterea veniturilor la buget, pe de o parte, și scăderea cheltuielilor, pe de altă parte?
Așa cum spuneam, taxarea este cea mai proastă idee. Este complet inoportună, având în vedere contextul. Indiferent că vorbim de taxarea mediului de afaceri, taxarea capitalului, taxarea consumului final, taxarea consumului intermediar sau taxarea salariaților/muncii, rămâne o idee extrem de proastă.
Manualele de economie recomandă evitarea creșterii taxelor într-o economie în care sectorul privat este în recul semnificativ de ceva vreme.
Evident, nu putem deocamdată spera la o relaxare fiscală, dar măcar să înghețăm taxarea la acest nivel. Așa este corect economic. Iar trecerea de la impozitul în cotă unică la cel în cotă progresivă, inclusiv varianta cu impozitul de „solidaritate“, care e tot o cotă progresivă mascată, este o problemă falsă.
România are probleme cu colectarea TVA, cu evaziunea fiscală, cu contrabanda, cu contrafacerea, cu cheltuieli inutile și scăpate de sub control, cu slaba absorbție a fondurilor europene.
Cota progresivă vs. cota unică este o poveste absolut pe lângă subiect. Nu are legătură cu rezolvarea problemelor noastre. Cu atât mai mult cu cât cota progresivă aduce complicații și mai mari pentru administrația fiscală, și așa depășită de probleme.
Soluțiile rămân cele ancorate în context și care se adresează fix problemelor menționate:
- absorbția mai bună a banilor europeni, reformele care să modernizeze și să eficientizeze România –
- reforma administrației locale, reforma administrației centrale,
- privatizarea,
- parteneriatele public-privat în proiectele complexe de investiții –,
- rezolvarea problemei de colectare și evaziune pe TVA,
- rezolvarea problemelor legate de contrabandă și contrafacere.
Asta nu înseamnă austeritate în niciun caz. Înseamnă normalitate. Austeritate este doar din perspectiva celor care au ajuns să consume nemeritat și fără prea multă valoare adăugată resurse importante pe deficit și datorie.
Ați enunțat o serie de soluții, unele pe termen scurt, altele pe termen mediu, prin care România ar putea depăși criza economico-financiară în care ne aflăm. Dar cum pot fi aplicate toate aceste soluții și care ar fi riscul de creștere a sărăciei, un indicator care ne situează pe primul loc în Uniunea Europeană?
Evaziunea pe TVA se poate reduce prin introducerea taxării inverse, dar acest lucru necesită o aprobare la nivelul Comisiei Europene, schimbându-se astfel regimul actual al TVA.
Este o măsură de durată, dar care poate rezolva o bună parte din problemă: între două companii din UE nu se percepe TVA la livrările de bunuri dintre ele. TVA se percepe doar la achiziția efectivă a bunului de către un cumpărător dintr-o altă țară, caz în care se aplică TVA-ul din țara de destinație, de import, și el va fi colectat de către vânzătorul de bunuri.
Asta înseamnă că, dacă pe parcursul livrărilor apar firme care sunt localizate în țări diferite, acest TVA nu se va plăti, dar se va încasa mai departe pe lanț prin firme tip „suveică“, unele dintre ele intrând în insolvență sau faliment, păgubind în felul acesta statul de TVA.
Returnarea TVA-ului are la bază această situație derivată din tranzacțiile transfrontaliere intra-comunitare și ea trebuie rezolvată, având în vedere că în România produce pagube însemnate.
O variantă ar fi și uniformizarea regulilor legate de TVA la nivelul întregii Uniuni, aplicarea unui sistem unitar de TVA și accize pentru toate țările Uniunii Europene, fără exceptarea de la plata TVA când vine vorba de operațiuni tip B2B (tranzacțiile și relațiile comerciale între companii - n.red.)
„Există riscul foarte mare de anticipate sau de creștere a taxelor și doar atât“
Până acum partidele care vor da noua majoritate parlamentară și noul guvern nu au ajuns la un consens nici în privința măsurilor care trebuie aplicate în termenul cel mai scurt, nici în privința măsurilor pe termen mediu. La negocierile care durează de trei săptămâni, pe lângă liderii politici au fost prezenți și specialiști din partea partidelor. Sunteți specialist în Economie, de ce la aceste discuții, la aceste negocieri interminabile între partide nu au fost chemați și specialiști din mediul academic?
Lipsa consensului la nivel de politicieni nu mă miră. Până la urmă, problemele le-au creat tot ei. La discuții sunt tot aceiași politicieni, cu foarte mici excepții.
Având în vedere că ne aflăm unde ne aflăm exact din vina lor, nu au cum să emită soluțiile corecte, nu au cum să ajungă la un consens. Va fi foarte greu și există riscul foarte mare de anticipate sau de creștere a taxelor și atât.
Faptul că societatea civilă lipsește din aceste discuții nu este de ieri, de azi. Consultările acestea publice sunt formale, sunt evitate de politicieni de ani buni, avizele și recomandările luate din diferite grupuri de lucru sunt ignorate și considerate inutile. Faptul că mediul academic lipsește de la aceste discuții este la fel de periculos ca și lipsa consultării cu adevărat a IMM-urilor, a patronatelor sau sindicatelor.
Pe de altă parte, aceste structuri sunt și ele destul de politizate și populate de oameni din politica românească. Aproape că nici nu contează dacă sunt sau nu sunt la masa negocierilor, ele oricum dublează de cele mai multe ori vocea politicienilor.
Nu m-ar mira ca majoritatea patronatelor sau sindicatelor să fie complet de acord cu majorarea taxelor, cu amânarea reformelor, cu continuarea stării de fapt.
Cristian Păun este economist, profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, titular al disciplinelor de finanțare internațională, plăți internaționale, gestiunea riscului în afacerile internaționale. A publicat peste 60 de articole academice în țară și în străinătate.
Interviu realizat de George Arun