Comisia Europeană a decis suspendarea unei sume de 869 de milioane de euro din cererea de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat vineri ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Ministrul Boloș a precizat, totodată, că suma de 1,279 de miliarde de euro, aprobată de forul european pentru Cererea de plată numărul 3, ar urma să intre în Trezorerie până la data de 10 iunie.
În paralel, Comisia a suspendat 869 de milioane de euro – 814 milioane din granturi și 55 de milioane din împrumuturi – până la remedierea a trei jaloane nerealizate.
„Consecința adoptării acestei decizii este că termenul de șase luni pentru suma suspendată curge de la data de 28 mai 2025 și se încheie pe 28 noiembrie 2025”, a precizat ministrul, citat de Mediafax.
În viziunea ministrului Boloş, în renegocierea PNRR, miza o reprezintă "înlocuirea investițiilor cu un ritm de implementarea încetinit".
Cele trei jaloane blocate:
- Operaționalizarea Autorității de Monitorizare a Întreprinderilor Publice – valoare suspendată: 330 de milioane de euro
- Reforma guvernanței companiilor din subordinea Ministerului Energiei – vizată de suspendarea a 227 de milioane de euro (43 de administratori revocați)
- Reforma pensiilor speciale (jalonul 215) – fonduri suspendate: 231 de milioane de euro
"În prezent, proiectul de act normativ care privește componenta de echitate în domeniul pensiilor speciale pentru magistrați este trecut de dezbaterile în comisii în Senatul României și are două prevederi importante, respectiv creșterea vârstei de pensionare progresiv, până la 65 de ani, respectiv până în anul 2045. De asemenea, baza de calcul pentru ceea ce înseamnă determinarea cuantumului pensiilor speciale a rămas, cel puțin deocamdată, să vedem ce se va mai modifica la dezbaterile în plen în Senatul României, la 85% din veniturile nete. Aceasta este decizia pe care am primit-o și ni s-a comunicat oficial", spune Boloş, citat de Agerpres.
Riscăm o nouă penalitate consistentă
Pe de altă parte, Boloș a avertizat că România riscă penalități „foarte consistente” dacă nu finalizează la timp reforma fiscală necesară pentru cererea de plată numărul 4, ce urmează să fie depusă în iulie.
„Dacă nu vom avea reforma fiscală, penalitățile pot ajunge la minimum 660 de milioane de euro. Mai importantă este însă încrederea Comisiei Europene și reacția piețelor financiare”, a subliniat ministrul, citat de Mediafax.
El a adăugat că România se află într-o etapă avansată a procedurii de deficit bugetar excesiv, reglementată de articolul 126 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, iar nerespectarea angajamentelor asumate poate atrage sancțiuni suplimentare.
- România, singura țară cu deficit excesiv care ignoră Bruxelles-ul: Risc major de tăiere a fondurilor europene
- Nicușor Dan merge pe încredere cu fondurile UE: Comisia Europeană va da o șansă noii puteri
- Comisia Europeană: România rămâne în zona roșie, cu deficit bugetar masiv și creștere economică anemică