Ce efect au loviturile Israelului în Iran? Experții văd două probleme

Ce efect au loviturile Israelului în Iran? Experții văd două probleme
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi specialiști, unul din SUA și celălalt din Israel, estimează că loviturile militare ale Israelului vor destabiliza situația în regiune și nu vor anihila complet programul nuclear dezvoltat de Teheran.

Un fost oficial american de rang înalt care a participat la negocierile privind programul nuclear al Iranulului, a avertizat că atacul Israelului asupra Iranului va destabiliza și mai mult regiunea, desființând în același timp ultimele controale diplomatice rămase asupra ambițiilor nucleare ale Teheranului, relatează Al Jazeera.

„Există probabilitatea ca situația să se destabilizeze, să se înrăutățească”, a declarat Alan Eyre, un important membru al echipei de negocieri a SUA, din 2010 până în 2015, pe programul nuclear.

Eyre a declarat că atacurile israeliene, deși eficiente din punct de vedere tactic, este puțin probabil să-și atingă obiectivul propus de neutralizare a programului nuclear al Iranului pe termen lung.

„Acest lucru nu va îndeplini obiectivul Israelului de a diminua sau elimina amenințarea nucleară”, a spus expertul citat de Al Jazeera.

„În ceea ce privește dacă Iranul decide să se întoarcă la masa negocierilor, în timp ce este bombardat… cred că, dintr-o perspectivă politică internă, ar fi dificil pentru Iran să negocieze în timp ce încă e atacat de Israel.”

De aceeași părere este și Tzachi Hanegbi, un consilier de securitate națională din Israel, care consideră că programul nuclear al Iranului nu poate fi distrus total printr-o campanie militară. Cu toate acestea, operațiunea armată ar putea „crea condițiile pentru un acord pe termen lung, condus de Statele Unite, care va zădărnici complet programul nuclear”, a declarat Hanegbi pentru postul de televiziune israelian Canalul 13.

Imaginile din satelit nu au arătat daune semnificative aduse infrastructurii nucleare, a spus un expert citat de Reuters.

"Prima zi a fost axată pe lucruri pe care le-ai obține prin surprindere - lichidarea conducerii, urmărirea oamenilor de știință din sectorul nuclear, sistemele de apărare aeriană, capacitatea de ripostă. Nu vedem nicio pagubă vizibilă la Fordow sau Isfahan. Au existat pagube la Natanz. Dar nu există nicio dovadă că situl subteran a fost distrus", a spus David Albright, de la Institutul pentru Știință și Securitate Internațională.

El a menționat că este posibil să fi existat și atacuri cu drone asupra tunelurilor către centrifuge subterane și atacuri cibernetice care nu au lăsat urme vizibile.

"În ceea ce privește pagubele vizibile, nu vedem prea multe și vom urmări ce se va întâmpla în seara asta", a continuat Albright, adăugând că în opinia sa atacurile Israelului sunt încă într-un stadiu incipient.

Doi oficiali americani au spus însă pentru CNN că atacurile israeliene asupra instalației nucleare Natanz din Iran au fost extrem de eficiente, provocând daune care depășesc cu mult avarierea superficială a structurilor exterioare. Au întrerupt alimentarea cu energie electrică la nivelurile inferioare unde sunt depozitate centrifugele pentru îmbogățirea uraniului, au declarat aceștia.

„A fost un atac fulgerător pe toate fronturile”, a spus o altă sursă familiarizată cu evaluările preliminare ale daunelor, care a precizat că atacul israelian asupra facilității pare să fi inclus și elemente cibernetice.

Natanz, facilitatea aflată în centrul ambițiilor nucleare iraniene, a fost cuprinsă de flăcări vineri, potrivit imaginilor din rețelele sociale geolocalizate de CNN și ale televiziunii de stat iraniene.

Complexul nuclear, situat la aproximativ 250 de kilometri de capitala Teheran, este considerat cea mai mare facilitate de îmbogățire a uraniului din Iran.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇