După cum era de așteptat, toți vor tăieri de cheltuieli, dar numai acelea care nu îi afectează direct sau cu care sunt de acord. Când ajustarea ajunge la ușa proprie sau la un domeniu sensibil, se încheie și apetitul pentru reformă. Motivele sunt multe.
Unele, desigur, pur subiective, țin de buzunarul propriu. Altele sunt ideologice, cum este apetitul extrem pe tăiere al lui Claudiu Năsui. Iar altele chiar profesioniste.
De exemplu, majorarea normelor didactice poate fi o idee bună acolo unde sunt multe școli, eventual cu prea puțini profesori, dar poate fi o catastrofă pentru învățământul rural, unde, și pe norma actuală, un profesor trebuie să predea în 2-3 sate pentru a realiza norma, după cum remarcă prof univ dr Mircea Miclea.
Suntem acum într-o cacofonie de ipoteze, scenarii pe surse. Și riscul cel mare e să ne trezim într-un scenariu de tip Musk-DOGE, în care tăierea cu drujba fără socoteală nu a adus nici pe departe economiile scontate, dar a pus în pericol administrația.
Nu poți să avansezi un scenariu de tipul: fiecare primar trebuie să dea afară 20% din angajați, după cum se vehicula în presă. Care ar fi diferența de cei 500 de mii de bugetari ai lui Simion? Doar numerică.
O reformă bine gândită, cu eficiență maximă, presupune o analiză atentă, chirurgie cu bisturiul, nu cu toporul. Da, România nu are timp, este adevărat, dar costul unor tăieri prost gândite, la grămadă, poate fi mai mare, economic și social.
SRI, putere fără reformă
Nicușor Dan a anunțat intenția de a implica din nou SRI în lupta cu evaziunea fiscală. Adică o revenire la o politică a lui Traian Băsescu, care pare a-i servi mult ca sursă de inspirație. Ceea ce nu e rău în sine.
Da, faptul că apelezi la serviciile de informații înseamnă că admiți eșecul statului civil și partajezi puterea cu sistemul militarizat. Dar aici suntem, că ne place sau nu, și când ai o criză majoră este firesc să implici absolut toate instituțiile statului în ofensivă. În loc să ne plângem în fiecare an că SRI înghite tot mai mulți bani, mai bine îl punem să muncească pentru acești bani.
Dar nu în orice condiții. În anii abandonului prezidențial Iohannis, instituțiile au luat-o razna și serviciile de informații nu aveau cum să facă excepție. Fragilul control civil asupra lor nu s-a îmbunătățit cu nimic, dimpotrivă.
Ce înseamnă control civil? Nu monitorizarea acțiunilor operative, ar fi absurd. Înseamnă chestiuni administrative, legate de buget și execuția lui, de exemplu, dar și așa numita teorie a dârei de fum. Atunci când apare fumul cauți focul, a explicat într-un podcast de la informat.ro deputatul USR, Alen Coliban, membru în Comisia de Control al SRI.
Dâra de fum poate fi un scandal de presă, niște evoluții stranii ale datelor privind mandatele de supraveghere tehnică, eșecuri majore de intelligence. Niciodată nu a fost identificat niciun abuz, Comisia SRI nu a găsit niciun foc.
Nu știe nici măcar câți angajați are SRI. Oamenii se poartă ca și cum ar manevra un coș cu ouă. Nu mai există un raport al activității SRI aprobat de Parlament din 2020. Ar trebui să fie anual, document public.
Și în condițiile acestea cea mai presantă întrebare nu este dacă SRI ar trebui să se implice în combaterea evaziunii, estimată la nivelul actualului deficit bugetar. E foarte bine să se implice toată lumea.
Întrebarea este cum facem ca această implicare să nu devină una abuzivă din partea unei instituții care, practic, scapă aproape total controlului civil. Și simplul fapt că peste câteva săptămâni, luni, nu se știe exact, serviciul va avea și un șef civil, după doi ani de vacanță a postului, nu înseamnă că problema va fi rezolvată cât timp mecanismele vor rămâne aceleași.
Este nevoie de o reformă foarte serioasă a serviciilor, a controlului civil asupra lor, astfel încât misiuni precum aceea împotriva evaziunii să fie cât mai puțin riscante.
Dar despre această reformă absolut necesară, direct legată de atribuțiile președintelui României, șef al CSAT, în campanie nu s-a discutat deloc. De parcă ar fi fost un subiect tabu.
Nici acum, în mandat, președintele Dan nu vădește niciun interes în această direcție. Înțeleg că este preocupat de deficit, însă acesta nu ține de competențele sale. Funcționarea sistemului de siguranță națională, da.
De ce să plătesc bani statului?
Și mai e un aspect despre care nu discută nimeni. O bună colectare a taxelor nu reușește niciunde în lume doar prin coerciție. Nu poți să ai câte un inspector ANAF și un agent SRI pentru fiecare contribuabil. Cheia unei colectări bune până la firul ierbii este conformarea voluntară.
Și ea depinde în mod fundamental de nivelul de satisfacție a omului pentru ceea ce i se întoarce în schimbul banilor dați statului. Servicii, infrastructură, respect.
Dar cât timp angajata de la ANAF urlă la antreprenor și îi recomandă să emigreze dacă nu îi convine cum merg lucrurile, când omul vede că din banii lui este alimentată o clientelă imensă cu salarii, sporuri, prime și tot felul de alte privilegii la care el nici nu poate visa, când pentru mai orice serviciu medical trebuie să se ducă la privat pe banii lui, când școala fără meditații este o utopie și tot așa, nu este de neînțeles că preferă să și ascundă cu înverșunare banii.
Taxele nu sunt un preț pentru niște beneficii, ci un jaf.
Ce au primit oamenii din Praid de la statul român în schimbul banilor pe care acesta i-a încasat de pe urma micilor lor afaceri acum distruse?
Combaterea evaziunii fiscale va fi în mod real un succes atunci când punțile dintre cetățeni și stat vor fi refăcute. Și acest proces nici nu a început.