Decizia Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență de a menține școlile închise încă două săptămâni era previzibilă pentru că e cea mai comodă. Dar nu cine știe ce eficientă având în vedere că, iată, după 14 zile fără şcoală, rata de infectare în București a tot crescut și se apropie de 4 la mie.
Întrebat cum se face că noi procedăm invers decât majoritatea Europei, care se luptă să țină școlile deschise, premierul Orban a dat un răspuns în doi peri: ”Întrebarea este de ce ei au luat decizia altfel.”
Am să-l iau totuși în serios și voi încercă să-i răspund.
Au decis așa constatând că școlile nu sunt focare de infecție. Și nu o spun eu, ci una dintre cele mai prestigioase reviste din domeniul științei, adică Nature. Este cu mult mai probabil să te infectezi în mijloacele de transport în comun, la mall sau la moaște, decât la școală.
Drept pentru care măsurile lor au fost țintite spre zonele cu mare potențial de infectare.
La noi mall-urile și piețele mustesc de lume, inclusiv de elevii mai mari care nu merg la școlile închise. Metroul este aglomerat și nimeni nu s-a grăbit să ia măsuri pentru creșterea numărului de garnituri la orele de vârf măcar. Dar cum să închizi mall-urile și apoi să chemi lumea la vot?
La moaște a fost înghesuială de zeci de mii de oameni și factura de Sf. Dimitrie, pe care o vom vedea cam peste o săptămână, va fi un nou motiv pentru ca școlile să nu fie redeschise.
Au decis așa calculând că dintre toate costurile sociale și economice ale crizei Covid există unul care nu poate fi plătit pentru că este pe termen lung: sacrificarea școlii. Premierul irlandez a sintetizat: “nu ne vom permite ca viitorul copiilor și tinerilor noștri să fie o altă victimă a acestei boli”.
Și aceste țări nu sunt deja într-o situație atât de proastă, cu un analfabetism funcțional atât de extins ca România. Pentru ele costul închiderii, pe care nu și-l permit, ar fi să ajungă cum suntem noi acum. Pentru noi riscul este prăbușirea elevilor într-o gaură neagră.
Ministerul are însă grijă ca efectele să nu se vadă imediat. Tezele nu se mai dau, programa pentru examenele naționale a fost jumulită, toți vor lua note mari. O mare minciună!
Știu că în România există o credință, până la un punct justificată, că la școală nu înveți ce trebuie, că e depășită, că școala este doar un fel de parcare pentru orele cât părinții sunt la muncă.
E justificată în privința lipsei reformei. Dar asta nu înseamnă că ne putem lipsi de școală cu totul, așa cum e ea, fără un cost uriaș pentru viitor.
Părinți cu dare de mână își permit să compenseze cu meditații, copiii din familii stabile financiar au acces la Internet și la dispozitivele necesare, deși a avea mai mult de doi copii care să învețe online concomitent devine o problemă pentru cele mai multe familii.
Dar pentru copiii necăjiți fără tablete și laptopuri, care împart, în cel mai bun caz, un telefon prăpădit cu frații și părinții rugându-se să nu se strice și acela, învățământul online înseamnă lipsa școlii cu totul și decuplarea de orice șansă la o viață mai bună decât le-a fost copilăria.
Ei au nevoie ca de aer nu numai să meargă la școală, ci și de cursuri remediale intensive care ar fi trebuit să înceapă din vară.
Și dacă ministru al Educaţiei ar fi fost Mircea Miclea, nu Monica Anisie, acum probabil că școlile ar fi fost apte să facă față momentului cu dotările tehnice necesare, cu orele remediale deja începute când epidemia era la cote mici.
Și mai ales cu organizarea unui autentic învățământ hibrid. Ceea ce dna Anisie și echipa, mă tem, ineptă din jurul domniei sale numește învățământ hibrid e o caricatură care ratează însăși esența și mai și compromite conceptul.
După cum a explicat detaliat prof. Mircea Miclea pentru SpotMedia.ro, învăţământ hibrid nu înseamnă să împarți copiii în două grupe și unii să facă școală în clasă, alții de acasă.
Învățământ hibrid înseamnă să împarți nu elevii, ci disciplinele între cele care pot fi predate online și cele care au nevoie de interacțiune față în față.
Geografia, istoria, științele naturale, educația civică, dezvoltarea personală, muzica, educația plastică, de exemplu, pot fi foarte bine predate online. În unele cazuri este chiar mai util să predai online pentru că poți folosi diverse aplicații.
Și există discipline, în primul rând, matematica sau învățarea scrisului și a cititului în ciclul primar, care au nevoie și de predare față în față. Dar nu integral. Predai noțiunile noi, le explici, față în față, după care partea de exercițiu și consolidare se pot face tot online.
Și după ce ai făcut aceasta împărțire, aduci copiii la școală în grupuri mici pentru a lucra în module concentrate ceea ce trebuie predat față în față, iar restul faci cu ei online.
La acesta împărțire ar fi trebuit ca ministerul să lucreze frenetic toată vara, în loc de instrucțiuni sterile și parțial inaplicabile, astfel încât toți copiii, indiferent de starea epidemică și de starea lor materială, să aibă parte de școală.
În plus, tot învățământul hibrid trebuia să asigure acele lecții model ale celor mai buni profesori pe care orice elev din orice colț al țarii să le poate viziona de câte ori are nevoie pentru a înțelege.
Profesorul Miclea vorbea despre ele din iunie. Ce a împiedicat ministerul să înceapă treaba din vară și să lanseze orele model măcar pentru câteva materii? Și nu mă refer la acele prăfuieli difuzate la televiziunea publică, pe care nu le urmărește nimeni pentru că nu e nimic de urmărit la ele.
Iar școala nu înseamnă doar dezvoltare cognitivă. Sunt abilitați sociale care se creează și care sunt esențiale pentru evoluția ulterioară a individului. Așa, îi condamnăm la inadaptare, la anxietate, la tot felul de fobii.
Sacrificăm viitorul copiilor ca să nu își infecteze bunicii, care se duc la moaște, ca să nu își infecteze părinții care se duc la mall și circulă cu metroul.
Sacrificăm copiii pentru sondaje și alegeri, pentru populism și comoditate, iar apoi ne vom întreba de ce vor rămâne culegători de sparanghel pentru cei care astăzi merg la școală.