Ipostază inedită: Klaus Iohannis, imagine-simbol a lucrului bine făcut (Video)

Ipostază inedită: Klaus Iohannis, imagine-simbol a lucrului bine făcut (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul președinte Klaus Iohannis a fost surprins – la puțin mai mult de două luni după ce a părăsit discret Palatul Cotroceni, în urma demisiei, și după ani întregi în care și-a cultivat o imagine sobru-arogantă -, într-o ipostază inedită. Cu mătura în mână, în fața casei, face curat pe trotuar cu o conștiinciozitate în premieră demnă de sloganul „lucrului bine făcut”.

Imaginile cu fostul președinte „la munca de jos” au devenit rapid virale, relatează turnulsfatului.ro. Inițial, imaginile au fost publicate pe contul de Facebook al lui Marian Răduinea, fost candidat AUR la Consiliul local Sibiu.

Cu o șapcă pe cap, pantaloni de casă și un tricou roșu, Klaus Iohannis mânuiește aplicat unealta casnică, ușor aplecat și cu genunchii îndoiți, adaptat la dimensiunea măturoiului.

O imagine care contrastează puternic cu imagini - simbol ale celor două mandate ale lui Klaus Iohannis, cum ar fi scena din urmă cu 10 ani de pe aeroportul din Paris când și-a trântit paltonul pe capota limuzinei, enervat că niciun ofițer nu s-a grăbit să îi ia haina. Sau cu imaginile din turneele exotice, cum ar fi celebra „Hakuna Matata, Iohanes!”.

Ghiciți personajul! Indicii: a mai slăbit, dar nu e grădinarul. Nu mai sunt bani de plimbări, mai stă și acasE...😂#Sibiu #SasuEșuat #NuMaiSuntBaniDeAvioanePrivate

Publicată de Marian Răduinea pe Vineri, 25 aprilie 2025
Iohannis palton Paris
imagine-Tanzania-hakuna-matata

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇