Protest violent la Istanbul. Susținătorii primarului arestat îndeamnă la manifestații în toată Turcia. Lira și bursa se prăbușesc (Video)

Protest violent la Istanbul. Susținătorii primarului arestat îndeamnă la manifestații în toată Turcia. Lira și bursa se prăbușesc (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

S-a stârnit haosul pe străzile din Istanbul, după ce miercuri dimineață, primarul orașului, Ekrem Imamoglu, principalul opozant al lui Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat pentru presupuse fapte de corupție.

Studenții care îl susțin pe Imamoglu au rupt barierele în timpul unei demonstrații organizate la Universitatea din Istanbul, determinând intervenția poliției, transmit DPA și AFP.

Protestul studenților are loc în aceeași zi în care Partidul Republican al Poporului (CHP), din care face parte și edilul arestat, le-a cerut simpatizanților săi să se adune la birourile din întreaga țară ale formațiunii la ora locală 14:00 (11:00 GMT).

Autoritățile locale au încercat să preîntâmpune manifestațiile de stradă. Mai întâi, au interzis, timp de patru zile, orice manifestații în metropola de pe Bosfor. Apoi, încă de dimineață, au închis mai multe linii de metrou și drumuri din Istanbul pentru a preveni adunarea oamenilor în Piața Taksim, acolo unde au loc de obicei proteste. A fost oprit inclusiv accesul la platforme precum X și YouTube, tocmai pentru a evita riscul ca protestatarii să se organizeze ușor.

Lira turcească şi bursa din Istanbul se prăbuşesc

Se văd deja primele efecte ale crizei de la Istanbul. Lira turcească a atins un minim record faţă de dolar, iar indicele bursier de referinţă al Turciei a scăzut cu până la 7% după arestarea surprinzătoare a primarului Ekrem Imamoglu, transmite CNBC.

De ce l-au arestat pe primar

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a fost arestat întrucât ar fi „capul unei organizații criminale ce are drept scop obținerea de câștiguri materiale”. spotmedia.ro a relatat despre arestarea primarului.

Imamoglu este considerat principalul rival al președintelui Erdogan, alături de primarul Ankarei, Mansur Yavas, și el membru al CHP.

Imamoglu a fost arestat cu numai câteva zile înainte de așteptata sa nominalizare drept candidat al opoziției turce la funcția de președinte al Turciei. CHP a condamnat arestarea lui Imamoglu, pe care a calificat-o drept „lovitură de stat civilă”.

Dilek Imamoglu, soția primarului Istanbulului, consideră că Erdogan este responsabil pentru arestarea soțului ei.

„Adevăratul motiv al arestării este faptul că Ekrem și-a înfrânt contracandidații la urnele de vot”, a spus ea într-un mesaj video.

În fața sediului poliției unde Ekrem Imamoglu este în detenție, la orele prânzului, câteva sute de persoane, menținute la distanță de barierele instalate de poliție, au scandat „Imamoglu, nu ești singur!”, „Guvernul, demisia!” și „Într-o zi AKP va da socoteală în fața poporului”.

„Poliția dă buzna la mine în casă"

„Sute de polițiști au venit la ușa mea. Mă bazez pe națiunea mea. Poliția dă buzna la mine în casă”, a anunțat miercuri dimineață Imamoglu pe rețeaua socială X.

Unul dintre colaboratorii săi a declarat pentru AFP că Imamoglu a fost ulterior arestat și dus la o secție de poliție.

Potrivit media locale care citează un comunicat al Biroului procurorului din Istanbul, Imamoglu este acuzat că „este capul unei organizații criminale ce are drept scop obținerea de câștiguri materiale”, în cadrul anchetei pentru corupție, precum și că „ajută PKK”, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, considerat drept terorist de Ankara, în cadrul unei a doua anchete.

Primarul Istanbulului, figură marcantă a Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), principala formațiune de opoziție din Turcia, este considerat principalul rival al președintelui Recep Tayyip Erdogan, alături de primarul Ankarei, Mansur Yavas, și el membru al CHP.

Marți, Universitatea din Istanbul îi anulase diploma lui Imamoglu, invocând mai multe nereguli, o diplomă universitară validă fiind necesară, în Turcia, pentru a putea candida la prezidențiale în Turcia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇