Încă o dată, România este beneficiara unei investiții de legitimitate, care se poate converti într-un capital de putere regională.
Totuși, reabilitarea de care avem parte pe plan extern, după plecarea lui Klaus Iohannis, e deocamdată doar o fereastră de oportunitate pe care liderii europeni o țin deschisă pentru noi.
Felul în care România a fost reașezată în prim-plan, validată prin mesaje oficiale puternice din partea liderilor din UE, arată, încă o dată, că ultimele luni de mandat ale lui Klaus Iohannis, puse mai degrabă în slujba interesului personal de a i se da o funcție europeană, în numele României, au funcționat în detrimentul țării.
Pe de o parte, a fost vorba despre o auto-izolare a țării de marile dezbateri europene și, aşa cum spunea Harari, chiar dacă nu ai chef să iei parte la istoria mare, ea se petrece oricum, fără tine, ceea ce înseamnă că tu vei suporta doar efectele sau, mai prozaic, dacă nu stai la masă, vei fi în meniu.
Pe de altă parte, felul în care Klaus Iohannis a pus pe masă România, pretinzând șefia NATO, a scos țara de la masa decizională, unde, mai ales în contextul războiului devastator din Ucraina, nu era tolerat micul șantaj de tipul „nu-mi da NATO, dar nu mă retrag până când nu obțin ceva”.
Atitudinea infantil diplomatică a fostului președinte a contribuit la narațiunea Kremlinului de destabilizare a NATO, prin spargerea solidarității. Or, exact puterea de a negocia un consens și de a lua decizii unitare este atributul șefului NATO.
Mai mult, cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, început cu deturnarea votului și readucerea PSD la guvernare, adică inversul angajamentului din campania electorală, și încheiat cu prăbușirea sistemului imunitar democratic, după alimentarea platformelor extremiste drept răul mai mare, a ratat poziționarea României în prim-planul regional, lângă Polonia, deși avea toate datele să fie acolo.
Cu Klaus Iohannis președinte, România a ajuns într-o zonă de carantină, citând formularea fostului consilier prezidențial pe probleme de securitate Iulian Fota, după involuția democratică severă din ultimele luni.
Și nu este vorba despre anularea unui scrutin prezidențial viciat, ci despre întregul eșafodaj de cauze instituționale care au făcut ca o grupare de sorginte extremistă, neo-legionară și servind agenda Moscovei să căpușeze procesul electoral. Or, în acest eșafodaj, președinția lui Klaus Iohannis, cu abdicarea de la contractul de reprezentare, a jucat un rol important.
Cu Klaus Iohannis în funcție și deficitul democratic creat, România a fost carantinată la nivel diplomatic. Asta se vede cu atât mai pregnant acum, când România, reprezentată de un alt președinte, Ilie Bolojan (interimar), este validată ca actor regional important, așezată la masa deciziilor şi parte din dezbaterile majore din Uniunea Europeană.
Câteva fapte:
- Legitimarea României ca actor regional important și democratic, prin organizarea unei reuniuni de a doua zi, la Paris, după ce neinvitarea la prima reuniune a alimentat narativul euro-sceptic și suveranist la București;
- Așezarea României în prim-plan și lângă Volodomir Zelenski la summit-ul de la Londra;
- Mesajele sincron de validare a democrației de la București transmise de lideri europeni, în contextul invalidării scrutinului prezidențial și după deschiderea anchetei care-l privește pe Călin Georgescu;
- Contra-mesajele președintelui Macron la mesajele echipei Vance și Musk, menite să submineze încrederea în democrația de la București, doar pentru a slăbi Uniunea Europeană, în noua paradigmă a politicii izolaționiste a SUA.
E doar o fereastră de oportunitate: nici Macron, nici UE nu o pot ține deschisă pentru noi
Pentru a doua oară, după ce a ținut spatele societății din România în epoca regimului abuziv de putere Dragnea, Uniunea Europeană, prin liderii ei, încearcă să relegitimeze România și să o retransforme într-o poveste de succes.
Asta înseamnă însă că scrutinul prezidențial din mai și felul în care politicienii de la București gestionează nu numai derularea alegerilor, ci și responsabilitatea candidaturilor va înclina balanța.
Acum, prin felul în care UE ne susține, de la invitarea președintelui interimar la toate dezbaterile până la mesaje clare, directe de echilibrare a narativelor intervenționiste ale administrației Trump, putem vedea locul și rolul pe care le-am putea avea în contextul geopolitic actual.
De aceea, poziționarea neechivocă nu doar moral, ci și ca oportunitate față de războiul din Ucraina și negocierile pentru pace este fundamentală. O explică expertul în securitate Iulia Joja, în podcastul Punctul pe știri (Rock FM):
“A existat și există, probabil vor va exista în continuare cerința și așteptarea ca Polonia și România să devină furnizor de securitate. Polonia, până acum, este singurul stat care a oferit un plan de ajutor pentru alte state din regiune, un fel de garanții de securitate. Șeful de stat major al Poloniei a spus public, dacă Rusia va ataca vreunul din statele baltice, Polonia va ataca Rusia, ca răspuns, din motivul de solidaritate și coordonare regională și de Securitate.
Noi avem o relație specială cu Republica Moldova, față de care ne asumăm mai multă responsabilitate și nu numai. În aceste condiții trebuie să ne coordonăm cu ceilalți parteneri și aliați regionali, cu Polonia, în primul rând cu cu statele vecine.
Moldova depinde de noi, Moldova depinde și de Ucraina și noi depindem de Ucraina. Noi nu avem graniță directă cu Rusia. Deci, dacă pică Ucraina, urmează Republica Moldova, urmează România, ceea ce înseamnă că noi ar trebui să avem o relație și mai strânsă și mai privilegiată cu Ucraina decât alții din regiune.
Când tragem linia, vedem că majoritatea cetățenilor României se consideră neacoperiți de garanții de securitate și de obligațiile statului de a oferi apărare și Securitate, de la nivelul cel mai microgranular, oamenii de la granița cu Ucraina, care sunt terorizați de drone rusești până la nivelul apărării naționale. /…./
Dacă Ucraina pică sau dacă este preluată politic de către ruși, o georgizare a Ucrainei, atunci o să devină problema noastră de apărare națională imediat, în aceeași secundă.
Nimeni nu vrea să trimită trupe de luptă. Nu se pune așa problema, ci se pune problema dacă vom avea o încetare a focului, de trupe departe de graniță, de menținere a păcii.
România are interesul să țină Rusia departe de granița României, deci departe de teritoriul ucrainean, de exemplu, în regiuni precum Odesa. Este în interesul României să se gândească la posibilități de a susține Ucraina, cu costuri cât mai reduse, care să fie, pe de altă parte, cât mai benefice pentru apărarea națională, nu din bunăvoință în raport cu Ucraina, nu din rațiuni de moralitate, etică și așa mai departe, lăsăm la o parte toate aceste lucruri, ne gândim strict din punct de vedere al interesului național, că interesul național este foarte clar, să ținem Rusia departe de granița României.
Ce este între România și Rusia? Ucraina. Ăsta este modul de fapt foarte simplu de a gândi strategic apărarea României.
Dar, din păcate, politicienii noștri sunt complet absorbiți de probleme interne, nu vor să-și asume responsabilitatea până la urmă pentru apărarea României și atunci pedalează afirmații populiste care să dea bine la o populație pe care au lăsat-o să fie manipulată de ruși”.
Sigur, Uniunea Europeană nu-și permite să piardă România din rândul statelor cu regimuri liberale, pro-democratice, în contextul în care tocmai unitatea ei și poziția de forță pot ține echilibrul în noua ordine mondială care se prefigurează, în care SUA consideră că în avantajul lor e mai degrabă întărirea autocrațiilor și regimurilor iliberale.