Comisia înființată de Consiliul Local al Sectorului 1 pentru a clarifica situația datoriilor primăriei către compania de salubrizare Romprest și-a prezentat recomandările.
Pe scurt: Primăria trebuie să achite cele peste 133 de milioane de lei pe care Romprest le-a câștigat în instanță. Și să găsească modalitatea optimă de a rezolva procesele în care salubristul cere încă 100 de milioane de lei.
În plus, cetățenii Sectorului 1 ar trebui să achite o taxă de salubrizare, în loc să se plătească toate serviciile doar de la bugetul local, ca până acum.
Iată, pe scurt, cum s-a ajuns aici.
Primăria Sectorului 1 întârzie de mai mulți ani cu plata salubrizării
Când Clotilde Armand (USR) a ajuns primar, în toamna anului 2020, cheltuielile de salubrizare explodaseră. În plus - susținea atunci Clotilde Armand - primăria avea restanțe de vreo 90 de milioane de lei din anii precedenți. Așa că - per total - instituția ar fi trebuit să dea - doar pentru curățenie și gestionarea gunoiului - o treime din bugetul local.
Armand a pornit un război mediatic și juridic cu Romprest. A refuzat să achite mai multe facturi despre care a spus că sunt umflate. Și pe care - susținea fostul primar USR - Romprest le emitea fără să fi prestat, integral, serviciile de curățenie. În plus, Clotilde Armand a acuzat Romprest de „șantaj mafiot”.
S-a ajuns, până la urmă, la un acord. Primăria Sectorului 1 și Romprest Service SA au încheiat protocoale de salubrizare.
În baza lor, Romprest urma să facă mai puțină curățenie decât prevede contractul de salubrizare, încheiat în anul 2008, pentru o perioadă de 25 de ani. Și – în consecință – compania urma să și încaseze mai puțini bani.
La solicitarea Spotmedia.ro, administrația condusă de Clotilde Armand a refuzat, în repetate rânduri, să dezvăluie informații publice despre actele adiționale încheiate cu Romprest și despre cheltuielile de judecată pe care le achita casei de avocatură Mușat & Asociații, într-unul dintre litigiile cu Romprest.
În cele din urmă, parte dintre informații au fost făcute publice, tot la solicitarea Spotmedia.ro, de administrația condusă de George Tuță. Le puteți consulta, integral, AICI.
Câți bani ia Romprest de la Sectorul 1, în instanță
Iată situația datoriilor la zi, pe scurt, potrivit raportului Comisiei mixte pentru gestionarea titlurilor executorii.
Dintre sumele facturate și neplătite de Sectorul 1, Romprest a câștigat deja definitiv, în instanță, 133,5 milioane de lei.
Din această sumă totală, Romprest a încasat deja, prin executări silite, 60,5 milioane de lei. Și mai are de luat 73 de milioane de lei.
Din aceste sume, 3,37 milioane de lei sunt cheltuieli de executare silită, pe care le achită tot Sectorul 1.
În plus, Romprest mai cere – în alte 31 de dosare – încă 100 milioane de lei. Din care 19,9 milioane reprezintă dobânzi penalizatoare, iar alte circa 6 milioane de lei sunt cheltuieli de judecată și executare.
Primăria Sectorului 1 se apără și contestă executările. Dar, în multe cazuri, fără succes.
Comisia mixtă recomandă plata datoriei
Comisia mixtă, al cărei scop este să analizeze situația și să găsească o soluție, a fost înființată de Consiliul Local prin HCL 256/12 decembrie 2024.
Din ea fac parte consilierii locali: Iulian Hatmanu (REPER), Mădălina Gavrilă (PNL), Marian Bârgău (PMP), Iordan Florea (PSD) și Daniel Dinu (Forța Dreptei).
Din comisie mai fac parte: Marius Petrică Ionescu și Daiana Elena Năftănăilă, din cadrul Primăriei Sectorului 1.
Comisia propune primăriei:
1) să aibă în vedere toate metodele de plată a sumelor câștigate definitiv în instanță de Romprest, inclusiv negocierea cu compania a unui grafic de plăți
2) să caute modalități de a stinge litigiile în curs cu Romprest
De asemenea, Comisia mixtă recomandă:
- un audit al modului în care Romprest face curățenie în sector (deja prevăzut într-unul dintre actele adiționale ale contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare).
- Finalizarea cadastrării Sectorului 1 (și) în vederea stabilirii suprafețelor pe care le are de curățat Romprest și în vederea instituirii unui sistem transparent de evaluare a modului în care compania de salubrizare își îndeplinește sarcinile. Criteriile de evaluare trebuie să fie publice și accesibile cetățenilor
- Stabilirea, de către Consiliul Local, a unei taxe de salubrizare pentru locuitorii Sectorului 1.
Prezentarea și adoptarea raportului figurează pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local a Sectorului 1 de joi, 27 februarie 2025, care va începe după ora 10.00.
Mai jos puteți citi integral raportul comisiei mixte:
Ce spune Clotilde Armand și USR Sector 1
Clotilde Armand - care a pierdut alegerile locale din iunie 2024 și, ulterior, și postul de senator după ce a pierdut procesul cu ANI - a anunțat online că a depus plângere penală împotriva actualului primar, George Tuță (PNL).
Armand îl acuză pe Tuță de: deturnare de fonduri, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, fals și uz de fals. Mai jos, plângerea postată de Armand pe rețelele de socializare:

USR Sector 1 susține poziția fostului primar de sector.
De fapt, grupul politic s-a opus chiar înființării comisiei mixte.
Organizația nu mai este condusă de Clotilde Armand. Însă aceasta nu și-a pierdut influența politică la nivelul sectorului.
Armand Este vicepreședintele filialei USR de sector. Iar actualul președinte al filialei, consilierul local USR Andrei Nicolaescu, fost în mandatul trecut un susținător important al lui Clotilde Armand.