Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că mesajele date de Elon Musk cu privire la România nu sunt importante și nu reprezintă mesaje de susținere pentru candidatul Călin Georgescu. Kelemen Hunor admite că există o problemă legată de faptul că autoritățile române nu au deschis la timp căile de comunicare cu echipa lui Donald Trump și nu au explicat până acum oficialilor de la Washington ce s-a întâmplat, de fapt, în România, legat de anularea alegerilor.
- Elon Musk preia pe X anunțul lui Georgescu potrivit căruia va interzice rețeaua Soros în România, dacă va ajunge președinte
- Ce vrea Elon Musk de la România?
- De ce îl ajută Elon Musk pe Călin Georgescu. Se apropie o furtună perfectă de România -Interviu
- Vicepreședintele SUA JD Vance critică anularea alegerilor din România pe baza unor „suspiciuni șubrede” și „presiuni enorme”
- Un nou atac al vicepreședintelui SUA JD Vance la adresa României: Nu ai valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul
”Noi trebuie să fim în stare să apărăm adevărul nostru și în fața partenerilor noștri internaționali, indiferent dacă e vorba de Statele Unite, indiferent dacă e vorba de Alianța Nord-Atlantică, țările din Alianța Nord-Atlantică, sau Uniunea Europeană.
Dacă noi nu suntem în stare să apărăm adevărul nostru, nimeni nu va face în locul nostru. Și de ce vă spun acest lucru? Pentru că toată lumea s-a aruncat pe spate că Elon Musk a făcut nu știu ce comentariu. Nu este interesant. Acel mesaj nu este interesant”, a declarat Kelemen Hunor, marți seară, la Antena3.
El a susţinut că mesajele lui Musk sau ale vicepreședintelui american J. D. Vance nu trebuie interpretate drept unele de susținere față de candidatul Georgescu.
”Trebuie să înțelegem ce a zis vicepreședintele Vance, trebuie să înțelegem în cheia valorilor lor din Partidul Republican și mai ales din acea zonă conservatoare din Partidul Republican. Când el spune că nu avem valori comune, nu susține pe Georgescu, nu despre acest lucru vorbim. El, de fapt, ce spune?
Valoarea fundamentală pentru el, pentru vicepreședinte și pentru republicani, pentru conservatori, e demnitatea umană, demnitatea care vine de la Dumnezeu. E cea mai sfântă valoare, din care face parte și dreptul de a vota. Dacă acest drept este lezat, este lezată, de fapt, demnitatea umană.
Noi trebuie să spunem că decizia de anul trecut, de fapt, a venit în apărarea demnității umane, fiindcă votul nu mai era liber, nu mai era posibil să voteze oameni liberi din cauza acelor intervenții, ingerințe de care acum toată lumea vorbește și apar probe din ce în ce mai mult.
Deci dacă noi nu înțelegem mesajul, doar ne aruncăm pe spate și așteptăm să vină cineva și să ne scarpine pe burtă, greșim. Nu apărăm adevărul nostru, pe de o parte, pe de altă parte, înțelegem greșit ceea ce se întâmplă în jurul nostru”, a argumentat Kelemen Hunor.
El a admis că ”este o problemă uriașă” faptul că autoritățile române nu au fost capabile până acum să explice, pe căi diplomatice, aceste aspecte partenerilor americani.
”Este o problemă uriașă și aici iarăși putem să ne întoarcem, de ce am ajuns în această situație, de ce nu am fost în stare să deschidem căile de comunicare în perioada campaniei electorale din Statele Unite cu echipa lui Trump, de ce imediat după alegeri președintele în exercițiul de atunci nu l-a sunat, de ce nu a deschis aceste canale, ce se întâmplă la Ministerul de Externe, cei de la Ministerul de Externe înțeleg sau nu înțeleg ce se întâmplă, fiindcă ei sunt funcționari publici.
Totuși, politică externă se face de politicieni, nu de funcționarii publici. Noi, de ani de zile, facem politică externă a funcționarilor publici. Profesioniști de altfel, dar trebuie să ai o viziune politică, o dorință politică și trebuie să impui acea voință politică funcționarilor publici, nu invers.
Intri cu ideile tale, ieși cu ideile lor. Nu merge”, a adăugat Kelemen.