Ianis Hagi, mijlocașul român în vârstă de 26 de ani, se află în ultimele șase luni de contract cu Rangers și analizează trei oferte pentru viitorul său. Pe lângă propunerea de prelungire din partea clubului scoțian, de care deja se știa, Hagi este curtat de grupările Genoa și Fenerbahce.
Genoa, echipă din Serie A patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, care deține și Rapidul din București, își dorește să-l aducă pe Hagi în Italia, oferindu-i șansa de a evolua într-un campionat de top, după experiența sa anterioară la Fiorentina.
De asemenea, Fenerbahce, club din Turcia, antrenat de Jose Mourinho, cu un pas în optimile Europa League, manifestă interes pentru mijlocașul român. O eventuală mutare la Istanbul ar avea o semnificație specială, având în vedere că tatăl său, Gheorghe Hagi, este o legendă a fotbalului turc, deși a jucat pentru rivala Galatasaray, scrie Football Insider 24/7.
În meciul recent disputat împotriva celor de la Hearts, încheiat cu victoria lui Rangers, scor 3-1, Ianis Hagi a avut o contribuție importantă, provocând două autogoluri ale adversarilor.
Rămâne de văzut ce decizie va lua Ianis Hagi în privința viitorului său, având pe masă oferte tentante din Scoția, Italia și Turcia.
D.A.