Vești bune: Cu gesturi nobile și gândul spre vacanța de vară, timpul trece mai ușor

Vești bune: Cu gesturi nobile și gândul spre vacanța de vară, timpul trece mai ușor

Puține sunt veștile care ne aduc zâmbetul pe buze zilele acestea, însă ele merită observate și apreciate.

Asociația Salvați Copiii a mai făcut un gest nobil, donând 160 de tablete într-o școală din mediul rural, unde pandemia amenință nu doar sănătatea oamenilor ci și viitorul copiilor, care nu ar fi avut niciun instrument pentru a face față școlii online.

O altă veste bună ne duce cu gândul spre vremuri mai bune, cu soare și concedii alături de cei dragi. Un touroperator își lansează deja oferta Early Booking, cu reduceri și condiții mai prietenoase decât ne-am fi închipuit.

Încă o școală a primit tablete pentru copii

În urma apelului urgent făcut de Școala Gimnazială din comuna Unirea, județul Călărași, unde copiilor provenind din medii vulnerabile nu le este asigurat accesul real la educație, Organizația Salvați Copiii asigură pentru 160 de copii tablete, pe care sunt instalate aplicațiile necesare participării la cursurile online, precum și ghiozdane echipate cu materiale didactice.

ADVERTISING

Organizația Salvați Copiii a dotat până în prezent 52 de școli din județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Suceava, Timiș, Vaslui și din București cu tablete și ghiozdane pentru elevi, kituri de igienă și protecție și alte materiale necesare, precum și cursuri de pregătire pentru profesori în vederea asigurării lecțiilor online.

Alte 38 de școli au făcut apel la sprijinul Salvați Copiii, pentru a asigura acces egal și nediscriminatoriu la educație pentru toți copiii. Acestea au nevoie de tablete și alte dispozitive de predare online, măști și produse dezinfectante.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Puteți ajuta ca tabletele să ajungă și la ei, printr-o sponsorizare sau donație.

Companiile care vor să își ofere suportul pot completa contractul de sponsorizare și trimite la secretariat@salvaticopiii.ro.

Start la Early Booking: Reduceri la vacanțele din vara 2021

Turoperatorul Paralela 45 lansează, în Early Booking, oferta de vacanță pentru vara 2021 pe zboruri charter pentru Turcia, Grecia, Spania.

Pachetele au reducere de până la 35%, includ asigurările medicale și storno, iar condițiile de plată sunt mult mai flexibile, potrivit unui comunicat de presă al touroperatorului.

”În Early Booking, un pachet de vacanță în Antalya, de șapte nopți, cu zbor charter și toate taxele incluse, costă de la 467 de euro/persoană, reducerea din perioada de Early Booking fiind de 35%. Pentru Heraklion/Creta, de la 349 de euro/persoană, pentru Chania/Creta, de la 369 de euro/persoană, reducerile pentru vacanțele în Creta, în Early Booking, fiind de 25%. Pentru Zakynthos, pachetul de vacanță de șapte nopți costă de la 429 de euro/persoană, iar pentru Rodos, de la 334 de euro/persoană. Vacanța în Tenerife costă de la 595 de euro/persoană”, spune Alin Burcea, CEO Paralela 45. 

ADVERTISING

Pentru achitarea pachetelor de vacanță turoperatorul a modificat termenele de plată astfel: avans de 10% la înscriere, 15% la data limită a pragului de Early Booking și 75% cu minimum 30 de zile înaintea plecării.

Turiștii au la dispoziție mijloace de plată în până la 12 rate cu dobândă zero, prin intermediul băncilor partenere, și au posibilitatea rezervării online, fără să se deplaseze în agenții.

Paralela 45 anunță că oferta este disponibilă pentru rezervări, până la finalul anului, și celor care au primit un voucher în 2020, după anularea ori amânarea vacanței lor.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇