Declarat prin lege Anul Național al Copilului, 2025 ar trebui să fie momentul în care copiii devin prioritatea Guvernului României.
Stăm bine la capitolul declarații și strategii, însă aplicarea lor deficitară ne plasează pe ultimele locuri în orice top european privind protecția copilului. Există încă localități fără servicii de protecție socială, iar acolo unde găsim asistenții nu sunt suficient instruiți sau implicați.
O fetiță de 9 ani a murit din cauza bătăilor primite de la mama ei. Inspectorii sociali vizitaseră de două ori familia, însă nu au raportat nimic suspect. Iar atunci când nu se ajunge la tragedii, traumele copiilor agresați de părinți rămân toată viața. Încă o dovadă că „bătaia e ruptă din iad”.
„Erau momente când bea foarte mult, își aducea aminte și atunci începea să ne bată. Și cu mine, și cu sora-mea, dar cel mai mult eu luam bătaie. Erau zile când, ca să nu mai luăm bătaie, preferam să plecăm de acasă, dormeam ori prin pod, în fân, ori în căruță, ca să nu mai luăm bătaie” - sunt amintirile care încă îl tulbură pe Ionuț și care au lăsat urme adânci în dezvoltarea copilului ajuns acum la maturitate.
Are 30 de ani și încă se mai luptă cu momentele de panică și furie, după o copilărie trăită în teroare.
Citește articolul integral pe ȘtirileProTV.