Șoșoacă l-a comemorat pe Corneliu Zelea Codreanu la troița din Tâncăbești. Poliția a deschis dosar penal

Șoșoacă l-a comemorat pe Corneliu Zelea Codreanu la troița din Tâncăbești. Poliția a deschis dosar penal

Poliţiştii din Ilfov fac cercetări după ce mai multe persoane, printre care şi preşedintele SOS, Diana Şoşoacă, l-au comemorat pe liderul Mişcării Legionare Corneliu Zelea Codreanu la troiţa din Tâncăbeşti. Evenimentul a fost transmis pe pagina de Facebook a Dianei Şoşoacă.

Diana Şoşoacă şi alte persoane au mers în noaptea de sâmbătă spre duminică, la troiţa din Tâncăbeşti, pentru a-l comemora pe Corneliu Zelea Codreanu. Şoşoacă a afirmat că se împlinesc 86 de ani de la uciderea acestuia, pe care îl consideră un patriot.

ADVERTISING

”E dreptul meu să consider pe cine vreau eu patriot”, a afirmat Diana Şoşoacă, în transmisiunea făcută pe Facebook.

În urma acestei situaţii, poliţiştii IPJ Ilfov au deschis un dosar penal.

Potrivit IPJ Ilfov, cercetările se desfășoară sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de OUG 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, art. 5, respectiv: Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

ADVERTISING

Totodată, se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanele participante.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇