Elena Lasconi, despre o eventuală anulare a alegerilor: Oamenii vor ieși în stradă

Elena Lasconi, despre o eventuală anulare a alegerilor: Oamenii vor ieși în stradă

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat că instituţiile statului nu şi-au făcut treaba, de aceea s-a ajuns ca un candidat extremist să intre în turul al doilea. Potrivit acesteia, eventuala anulare a primului tur de scrutin va pune paie pe foc, iar extremiştii vor câştiga foarte mult sprijin. 

”S-a încălcat democraţia grav atunci când CCR a scos-o din cursa pentru prezidenţiale pe doamna Şoşoacă. (…) Nu a fost deloc democratic să nu laşi un candidat să candideze. Şi asta s-a întâmplat pentru că instituţiile statului nu şi-au făcut treaba (…).

De asta avem în turul doi acest extremist, pe Georgescu, care a luat din voturile Dianei Şoşoacă peste 80%. Asta arată studiile noaste, peste 80%”, a declarat Elena Lasconi, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

Elena Lasconi a subliniat că alegerile de duminica trecută au fost cele mai corecte din ultimii 35 de ani, niciunul dintre procesele verbale din cele peste 20.000 de secţii de votare nefiind contestat de nicio formaţiune.

ADVERTISING

”Eu am văzut că în CSAT se discută despre o problemă la sistemul informatic. Nu a existat, pentru că fiecare partid, nu doar USR, şi-a făcut numărătorile paralele.

Asta înseamnă că reprezentanţii din secţiile de vot trimit la centru o poză cu rezultatul final, cu procesul verbal. Partidele adună toate acele procese de votare.

Rezultatul softului cu rezultatul hârtiilor era identic. Deci softul n-a avut nimic”, a mai declarat Lasconi.

De asemenea, candidatul USR este de părere că ”nu ai cum să ignori” că Rusia îşi va ”băga coada” în alegerile din România.

”Nu ai cum să ignori faptul că Rusia își va băga coada în alegerile prezidenţiale şi parlamentare din România, atâta timp cât am văzut ce s-a întâmplat în Republica Moldova şi am văzut ce s-a întâmplat şi în Georgia, nu aveai cum să ignori asta (…)

ADVERTISING

Dacă s-a întâmplat ceva în campania electorală, dacă au fost suspiciuni de fraudă, că de unde sunt banii, că influenţă rusească, trebuiau să acţioneze până la alegeri, nu acum. Este foarte târziu ”, a mai declarat Lasconi, care a adăugat că recent şi-a făcut şi ea cont de TikTok.

Întrebată dacă CCR poate anula alegerile, Elena Lasconi a explicat că este târziu şi a spus despre contracandidatul său, Călin Georgescu, că este ”un candidat de carton”.

”Alegerile, nu, sub nicio formă, dar nu cred că poate să închidă ochii. Dar e foarte târziu la ce s-a întâmplat în campania electorală. Cu siguranţă este Rusia în spate şi chiar acest candidat şi-a arătat admiraţia pentru Putin şi-l şi copiază foarte bine.

ADVERTISING

De asemenea, mai copiază mesajul fascist a lui Hitler vizavi de minorităţi şi uneori vocea lui Ceauşescu. Adică este foarte controlat, tot discursul, toate mişcările, în mod special mişcarea feţei. Este un candidat de carton. Cred că România îşi doreşte un preşedinte printre oameni, care este definit de faptele lui şi de buna credinţă”, a răspuns Lasconi.

Totodată, ea a susținut că, dacă primul tur al alegerilor prezidenţiale va fi anulat, România nu mai are nimic de spus din punct de vedere democratic, nici la nivelul UE, nici în relaţia cu NATO, iar oamenii vor ieşi în stradă.

”Votul şi sistemul de vot a fost corect. Dacă se va întâmpla asta, eu cred că o să vedem mai mulţi oameni în stradă şi o să fie puse paie pe foc, pur şi simplu pro, iar extremiştii vor obţine un rezultat foarte mare, adică vor avea majoritate în Parlament”, a declarat Elena Lasconi.

A început renumărarea voturilor

Curtea Constituţională a decis în şedinţa de joi să ceară reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot, cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile prezidenţiale.

Ulterior, BEC a anunțat că a decis renumărarea voturilor pentru turul întâi de la alegerile prezidențiale până duminică la ora 22:00.

Vineri, USR a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţiile de votare din ţară. USR a cerut anularea deciziei BEC şi suspendarea ei până la soluţionarea cauzei. Însă, ulterior, BEC a respins contestația USR privind renumărarea voturilor. Așa că procesul de renumărare a voturilor a început.

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat că AEP nu poate tipări, în momentul de față, buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, pentru că nu e validat primul tur.

Așadar, AEP așteaptă finalizarea renumărării voturilor, iar apoi decizia luată de Curtea Constituțională.

Curtea Constituțională a amânat, vineri, decizia privind validarea votului de la turul I al alegerilor prezidențiale pentru luni, 2 decembrie, ora 17.00. Astfel, CCR se va pronunța după alegerile parlamentare, din 1 decembrie.

Ce se poate întâmpla în continuare

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat la Radio România Actualități că există două variante în ceea ce privește decizia CCR: validarea primului tur al alegerilor sau invalidarea lui.

În cazul în care va fi decisă invalidarea, alegerile prezidențiale ar putea fi reprogramate pentru 15 decembrie (turul 1) și 29 decembrie (turul 2).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇