Ziua 1002 Putin confirmă că Rusia a atacat Ucraina cu un nou tip de rachetă balistică. Primele imagini și ținta loviturii (Video) Plan pentru ruperea Ucrainei în 3 bucăți

<span style="color:#990000;">Ziua 1002</span> Putin confirmă că Rusia a atacat Ucraina cu un nou tip de rachetă balistică. Primele imagini și ținta loviturii (Video) Plan pentru ruperea Ucrainei în 3 bucăți

În ziua 1002 de război, armata ucraineană anunţă că Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală. Este pentru prima oară când Moscova ar folosi o rachetă atât de puternică împotriva Ucrainei.

Afirmaţia Kievului a fost confirmată de Vladimir Putin. El a anunțat că forţele ruse au atacat Ucraina cu un nou tip de rachetă balistică cu rază medie de acţiune – Oreşnik -, care nu purta încărcătură nucleară.

Presa ucraineană scrie că racheta intercontinentală a căzut în orașul Dnipro și a lovit o fabrică de mașini și utilaje grele Yuzhmash (Iujmaș).

Preşedintele Volodimir Zelenski declară că în atacul de joi a fost vorba de „o nouă rachetă rusească”, iar „viteza şi altitudinea acesteia sugerează capacităţi balistice intercontinentale”, însă liderul ucrainean spune că „investigaţiile sunt în curs de desfăşurare”.

În schimb, secretarul britanic al Apărării John Healey a refuzat să confirme informațiile potrivit cărora Ucraina a folosit rachete Storm Shadow furnizate de Londra pentru a lovi ținte în Rusia. Potrivit imaginilor geolocalizate, racheta britanică lansată miercuri de Ucraina ar fi vizat centrul operațional din Mariino din regiunea Kursk al trupelor ruse și nord-coreene, apreciază Institutul pentru Studiul Războiului.

Surse din serviciile de informații ucrainene susțin că Moscova ar avea un plan care prevede divizarea Ucrainei în trei regiuni. Documentul ar fi fost elaborat de Ministerul rus al Apărării, dar existența sa nu a fost confirmată până în momentul de față.

Rusia a atacat dimineață regiunea Dnipropetrovsk. Autorităţile ucrainene au anunțat dimineață că au fost vizate întreprinderi şi infrastructură critică în oraşul Dnipro. Și orașul natal al lui Zelenski, Krivoi Rog, a fost lovit.

ADVERTISING

Apărarea aeriană ucraineană a doborât şase rachete de croazieră Kh-101.

Ungaria va instala un sistem de apărare aeriană la granița cu Ucraina, deoarece amenințarea unei escaladări a războiului este mai mare ca niciodată.

Iar Volodimir Zelenski a recunoscut că peninsula Crimeea, confiscată de Rusia în 2014, va trebui să fie redată suveranității ucrainene prin diplomație, dar a respins din nou orice idee de cedare teritorială în fața Moscovei.

Vestea bună pentru Kiev e că administrația Biden intenționează să taie aproximativ 4,65 miliarde de dolari din datoria Ucrainei, aproape jumătate din împrumuturile acordate acestei țări în aprilie.

Cele mai noi informații de pe front

  • Atac cu rachetă intercontinentală - Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul unui atac asupra Ucrainei efectuat în cursul dimineţii, au anunţat forţele aeriene ale Kievului. Este prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât de puternică, cu rază lungă de acţiune, în cursul acestui război, relatează Reuters. Rachetele balistice intercontinentale (ICBM) au o rază de acţiune de mii de kilometri şi pot fi utilizate pentru lansarea de focoase nucleare, deşi pot avea şi focoase convenţionale.
  • Putin confirmă - Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Forţele ruse au atacat Ucraina cu un nou tip de rachetă balistică cu rază medie de acţiune - Oreşnik -, care nu purta încărcătură nucleară, în urma unui tir împotriva oraşului ucrainean Dnipro. ”Inginerii noştri au numit-o Oreşnik”, anunţă Vladimir Putin într-un discurs adresat naţiunii. Acest atac a vizat ”o instalaţie a complexului militaro-industrial ucrainean”, anunţă el. Liderul de la Kremlin dă asigurări că Rusia va răspunde oricărei escaladări militare. ”Rusia este pregătită pentru toate scenariile în războiul împotriva Ucrainei şi aliaţilor săi din Occident. Am fost mereu pregătiţi şi suntem întotdeauna, să rezolvăm problemele prin mijloace paşnice, însă suntem pregătiţi şi să facem faţă oricărei evoluţii. Dacă cineva încă se mai îndoieşte, este inutil. Va exista întotdeauna un răspuns”, ameninţă el.
  • Primele imagini cu racheta intercontinentală - Dnipro a devenit primul oraș din istorie lovit de o rachetă intercontinentală, scrie fostul consilier al ministrului ucrainean de Interne, Anton Gherașcenko. Acesta a postat și o înregistrare video cu momentul atacului.
  • Care a fost ținta - Presa ucraineană scrie că racheta intercontinentală RS-26 Rubej a căzut în orașul Dnipro. Iar Nexta anunță că ținta a fost fabrica mașini și utilaje grele Yuzhmash (Iujmaș). Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a fost sunată pe mobil de la Kremlin în timpul unei conferințe de presă și i s-a cerut să nu discute despre acest atac, întrucât "occidentalii au început să vorbească despre asta".
  • Ce spune Zelenski - Preşedintele Volodimir Zelenski declară, într-o postare video pe X, că în atacul de joi a fost vorba de „o nouă rachetă rusească”, iar „viteza şi altitudinea acesteia sugerează capacităţi balistice intercontinentale”, însă liderul ucrainean spune că „investigaţiile sunt în curs de desfăşurare”.
  • Rachete doborâte în Dnipro - Autorităţile ucrainene au anunțat dimineață că un atac rusesc a vizat întreprinderi şi infrastructură critică în oraşul Dnipro, din centrul ţării. Apărarea aeriană ucraineană a doborât şase rachete de croazieră Kh-101. Și orașul Krivoi Rog, din aceeași regiune Dnipropetrovsk, a fost ținta unui atac, soldat cu cel puțin 17 răniți. Două blocuri și o clădire administrativă au fost avariate, a anunțat guvernatorul Serhii Lîsak.
  • Se redeschide ambasada americană - Statele Unite au anunțat că și-au redeschis ambasada de la Kiev miercuri noaptea, după ce aceasta fusese închisă pentru o zi din cauza a ceea ce au numit amenințarea unui atac aerian semnificativ, la o zi după ce Ucraina a folosit rachete americane pentru a lovi o țintă din Rusia. Ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget Brink, a scris pe X că „Ambasada SUA la Kiev a reluat serviciile”.
  • Ambasada României se calibrează - Regimul activității Ambasadei României în Ucraina este calibrat în funcție de condițiile de securitate, transmite joi MAE, după ce miercuri anunța că Ambasada României în Ucraina și-a redus activitatea la minim și că se ocupă doar de cazurile urgente. „Ne consultăm permanent cu autoritățile ucrainene și statele partenere și aliate, iar regimul activității este calibrat în funcție de condițiile de securitate”, transmit reprezentanții MAE.
ADVERTISING

Ce se mai întâmplă în Rusia

  • Atac cu drone în Rostov și Voronej - Regiunile Rostov și Voronej, aflate la granița cu Ucraina, au fost vizate noaptea trecută de un atac cu drone, au anunțat autoritățile ruse, relatează Kyiv Independent. Ministerul rus al Apărării a comunicat că două ținte au fost interceptate deasupra celor două regiuni. Iuri Sliusar, guvernatorul interimar al regiunii Rostov, a scris pe Telegram că un incendiu a izbucnit la o instalație industrială din districtul central Konstantinovski, din cauza prăbușirii unei drone. Potrivit acestuia, pompierii au stins repede flăcările. Aeroportul din Volgograd, situat la nord-est de regiunea Rostov, și-a suspendat temporar activitatea din motive de securitate, a anunțat agenția aviatică din Rusia.

Alte informații relevante

  • Rusia plănuiește ruperea Ucrainei - Surse din serviciile de informații ucrainene susțin că Rusia ar avea un plan care prevede divizarea Ucrainei în trei regiuni, potrivit agenției Interfax Ucraina. Documentul ar fi fost elaborat de Ministerul rus al Apărării, dar existența sa nu a fost confirmată până în momentul de față, informează Kyiv Independent. Conform presupusului plan, regiunile de est, inclusiv teritoriile ocupate, ar urma să fie anexate Rusiei. Partea vestică a Ucrainei ar deveni ceea ce va purta numele de „teritorii disputate”, susceptibile de a fi revendicate de state vecine, precum Polonia, Ungaria sau România. Restul țării, incluzând capitala Kiev, ar fi transformat într-un stat-marionetă controlat de Rusia.
  • Londra nu confirmă că Ucraina a folosit Storm Shadow - Secretarul britanic al Apărării John Healey a refuzat să confirme informațiile potrivit cărora Ucraina a folosit rachete Storm Shadow furnizate de Londra pentru a lovi ținte în Rusia. "Am văzut, în ultimele săptămâni, o schimbare semnificativă a acțiunii și a retoricii privind Ucraina, iar acțiunea Ucrainei pe câmpul de luptă vorbește de la sine", le-a spus Healey miercuri parlamentarilor britanici. "În acest moment nu pot intra în alte detalii operaționale", a adăugat el. Deși nu a confirmat informațiile despre Storm Shadow, Healey a spus că s-a întâlnit marți cu ministrul ucrainean al Apărării, pentru a discuta "răspunsul robust al Ucrainei la recentele escalade rusești". Institutul pentru Studiul Războiului apreciază că, potrivit imaginilor geolocalizate, racheta Storm Shadow lansată miercuri de Ucraina ar fi vizat centrul operațional din Mariino din regiunea Kursk al trupelor ruse și nord-coreene.
  • Ungaria va instala un sistem de apărare aeriană - Ungaria va instala un sistem de apărare aeriană în partea de nord-est a țării, deoarece amenințarea unei escaladări a războiului Ucraina-Rusia este "mai mare ca niciodată", a declarat ministrul Apărării. Acesta nu a precizat ce părți ale sistemului de apărare aeriană al Ungariei vor fi instalate în nord-est.
  • Rusia ia la ochi noua bază americană din Polonia - MAE rus a anunțat joi că noua bază americană de apărare împotriva rachetelor balistice din nordul Poloniei va duce la o creștere a nivelului general al pericolului nuclear și se află pe o listă de ținte rusești pentru o potențială distrugere, dacă va fi necesar. Baza de apărare aeriană, situată în orașul Redzikowo, în apropierea coastei baltice, a fost deschisă în 13 noiembrie și face parte dintr-un scut antirachetă NATO mai amplu, denumit „Aegis Ashore”, despre care alianța afirmă că poate intercepta rachete balistice cu rază scurtă și intermediară.
  • Casa Albă vrea să șteargă din datoria Kievului - Administrația Biden a anunțat că intenționează să taie aproximativ 4,65 miliarde de dolari din datoria Ucrainei, reprezentând aproape jumătate din împrumuturile acordate Kievului în luna aprilie. Congresul poate respinge această măsură, dar purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a declarat că nu se așteaptă ca legislativul să facă acest lucru. Împrumutul a făcut parte din sprijinul de aproximativ 61 de miliarde de dolari acordat Kievului. Din acest pachet, aproximativ 10 miliarde de dolari au fost alocate Kievului cu titlu de împrumut.
  • Ucraina vrea Crimeea prin diplomație - Volodimir Zelenski a recunoscut că peninsula Crimeea, confiscată de Rusia în 2014, va trebui să fie redată suveranității ucrainene prin diplomație. „Nu putem pierde zeci de mii din oamenii noștri astfel încât să piară de dragul revenirii Crimeii … și totuși nu este un fapt că o putem aduce înapoi cu armele în mâini. Înțelegem că Crimeea poate fi adusă înapoi pe cale diplomatică”, a spus el. Zelenski a respins din nou orice idee de cedare a oricărui teritoriu deja ocupat de forțele Moscovei, afirmând că Ucraina „nu poate recunoaște în mod legal niciun teritoriu ocupat al Ucrainei ca fiind rusesc”.
  • Acord important pentru R. Moldova - Republica Moldova și Marea Britanie au încheiat un parteneriat de securitate pentru a consolida siguranța țării împotriva amenințărilor externe. Detalii AICI.
  • Moscova acuză că Moldova e trasă spre NATO - Conducerea Republicii Moldova, "trăgând" ţara spre NATO, transformă de fapt republica într-o bază logistică pentru aprovizionarea Forţelor Armate Ucrainene, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, citată de agenţia TASS. Ea a atras atenţia asupra "ştirii discutate activ în mass-media" despre planurile UE de a aloca Moldovei peste 30 de milioane de euro, pentru a reface o parte din reţeaua feroviară a ţării și a facilita legăturile de transport existente cu Ucraina, în cadrul proiectului "Coridoare de solidaritate".
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇