Începuturile alianței PSD-PNL, povestite de Dan Vîlceanu: Suntem ciuma roșie, nu Crucea Roșie!

Începuturile alianței PSD-PNL, povestite de Dan Vîlceanu: Suntem ciuma roșie, nu Crucea Roșie!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputatul Dan Vîlceanu, fost ministru al fondurilor europene şi unul dintre liderii influenţi ai PNL în perioada în care a fost formată coaliţia PSD-PNL povesteşte despre prima discuţie oficială privind colaborarea celor două formaţiuni la guvernare, spunând că Marcel Ciolacu le-a transmis liberalilor că PSD nu ar accepta ca PNL să aibă funcţia de prim ministru în prima parte a guvernării decât dacă aceasta ar fi deţinută „Ciucă al nostru”.

„Prima discuţie oficială a avut loc în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, care la momentul ăla era Marcel Ciolacu, care ne-a spus: uite, noi nu suntem Crucea Roşie, suntem ciuma roşie. Nu există cadouri din partea noastră.

ADVERTISING

Dacă vreţi, cumva, ca prima variantă, ca în prima perioadă premierul să fie de la PNL, vă spunem de acuma că nu acceptăm nicio variantă decât Ciucă al nostru”, a povestit Dan Vîlceanu într-un documentar realizat de Recorder despre cei zece ani de preşedinţie ai lui Klaus Iohannis.

Întrebat dacă aceasta era o glumă, Vîlceanu a răspuns: „Noi am râs atunci”.

Şi fostul preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a declarat, în documentarul Recorder, că cele două formaţiuni s-au întâlnit de multe ori, „în afara ochilor vigilenţi ai presei” şi a discutat despre Guvern şi guvernare.

ADVERTISING

„A fost o dinamică mai degrabă politică pe care probabil că Klaus Iohannis a supravegheat-o, doar, de departe”, a declarat Dîncu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇