Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunțat joi că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit. Ministrul a mai anunțat că va propune permanentizarea acordării bonificaţiei pentru contribuabilii care şi-au achitat la timp taxele şi impozitele.
„Vin astăzi cu două anunţuri importante: Pentru a veni în sprijinul contribuabililor care vor să-şi clarifice situaţia fiscală, am decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale, până la data de 20 decembrie 2024.
Concret, termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie, dar prelungim termenul pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală şi plată până la 20 decembrie”, a scris ministrul pe Facebook.
Marcel Boloş precizează că a luat această decizie pentru că amnistia fiscală din 2024 a fost diferită faţă de cele de până acum.
„Fiind mai aproape de contribuabili şi mult mai uşor de accesat, a atras peste 120.000 de contribuabili care şi-au prezentat deja intenţia să beneficieze.
Informarea contribuabililor cu privire la măsurile fiscale adoptate, prin intermediul Poştei Romane şi a SPV, a determinat contribuabilii să fie interesaţi să-şi achite obligaţiile fiscale.
Totodată, formularele care s-au depus de către contribuabili, notificarea şi cererea de anulare, au fost simplificate, astfel încât pentru contribuabili accesarea acestor măsuri fiscale să fie o formalitate prin care să îşi manifeste intenţia de a beneficia de aceste anulări de obligaţii, iar pe de altă parte, să aibă timpul necesar pentru a-şi asigura lichidităţile financiare pentru achitarea obligaţiilor bugetar”, arată ministrul Finanţelor.
Boloş a felicitat personalul ANAF pentru că „depune toate eforturile pentru a soluţiona solicitările contribuabililor, fiind prezenţi la serviciu atât în afara programului din cursul săptămânii, cât şi în weekend”.
„Este un pas concret prin care dorim să sprijinim corectitudinea, să încurajăm conformarea voluntară şi să susţinem mediul de afaceri şi cetăţenii afectaţi de dificultăţi financiare”, mai spune Marcel Boloş
Ministrul mai anunţă că va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care şi-au achitat la timp taxele şi impozitele.
„O transformăm astfel într-o formă de recunoştinţă recurentă, un angajament faţă de toţi cei care contribuie, an de an, la stabilitatea şi dezvoltarea Românie”, subliniază ministrul.