Șeful Comisiei SRI: La noi nu știm dacă George Simion a încercat să deturneze

Șeful Comisiei SRI: La noi nu știm dacă George Simion a încercat să deturneze

Preşedintele Comisiei pentru Controlul SRI, Ioan Chirteş, a fost întrebat la Parlament despre interdicţia lui George Simion de a intra pe teritoriul Ucrainei şi Republicii Moldova şi ce înseamnă asta raportat la acuzaţiile care i se aduc de a se fi întâlnit cu agenţi ruşi.

”Este un lucru diferit, acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare, în care unul din candidaţi, George Simion, s-a întâlnit, a avut întâlniri cu ofiţeri ai GRU şi inclusiv a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri de susţinere electorale. (..) Încă la noi nu ştim dacă George Simion a încercat să deturneze”, a declarat Chirteş.

ADVERTISING

Candidatul Partidului National Conservator Roman (PNCR) la alegerile prezidenţiale, europarlamentarul Cristian Terheş, a declarat că există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti.

”Din datele pe care le cunosc şi ce pot să spun public, până în momentul de faţă există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti, iar dacă acele înregistrări vor ieşi publice şi probabil vor ieşi publice (..) aici nu ştiu dacă el a ştiut, într-adevăr, cine sunt persoanele respective, că nu cred că cineva vine şi spune, ştii eu sunt de la GRU, de exemplu, dar faptul ca s-a întâlnit cu aceste persoane, faptul ca s-au schimbat bunuri şi servicii, în întâlnirile respective, există genul acesta de înregistrări. (…) Eu nu le-am văzut, dar s-a auzit despre ele şi inclusiv la Bruxelles, pot să confirm că pe filiera poloneză au ajuns”, a precizat Cristian Terheş.

ADVERTISING

Ciolacu nu ştie, deci nu există

Premierul Marcel Ciolacu susţine că dacă el, ca prim-ministru, nu ştie nimic despre o eventuală implicare a Rusiei în campania din România, atunci probabil nu există.

”Nu am astfel de elemente şi cred că, dacă ar fi existat astfel de elemente, cei care ne asigură securitatea statului român le-ar fi transmis, fiindcă e un lucru foarte grav. Eu, ca şi prim-ministru, nu deţin aceste informaţii şi sunt ferm convins că, dacă ar fi existat astfel de informaţii, aş fi avut această informaţie, atât eu, cât şi preşedintele României”, a subliniat premierul Ciolacu, luni, întrebat despre acest subiect.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇