Șoșoacă nu a fost lăsată să intre în Parchetul General, așa că a bătut în geamuri și i-a amenințat pe jandarmi: Ne luăm la bătaie! (Video)

Șoșoacă nu a fost lăsată să intre în Parchetul General, așa că a bătut în geamuri și i-a amenințat pe jandarmi: Ne luăm la bătaie! (Video)

Diana Șoșoacă, liderul partidului S.O.S. România, a vrut să depună o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor CCR. Dar nu i s-a permis accesul în instituție, aşa că a început să strige şi să bată cu mâinile în geamuri.

Europarlamentarul a mers joi la Parchetul General pentru a depune o plângere penală împotriva celor cinci judecători de la Curtea Constituţională care i-au interzis să candideze la alegerile prezidenţiale.

În faţa a zeci de susţinători, Şoşoacă i-a acuzat pe judecătorii de la CCR că au acţionat în complicitate cu oameni politici şi lideri europeni, pentru a o împiedica să candideze.

„Vreau să vă anunţ că astăzi se va depune la Parchetul General plângere penală împotriva celor cinci judecători de la Curtea Constituţională pentru următoarele infracţiuni: împiedicarea exercitării drepturilor electorale, trafic de influenţă, abuz în serviciu, trădare, uzurpare de calităţi oficiale.

ADVERTISING

Am aşteptat un pic mai mult, pentru că ştiam că va exista un moment în care vor ieşi la suprafaţă toate aranjamentele. Domnul Viorel Hrebenciuc, împreună cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, preşedintele AUR, George Simion, reprezentanţi ai SRI şi SIE, la solicitarea şi sub coordonarea preşedintelui Klaus Iohannis, constituiţi într-un grup infracţional organizat, dar cu complicitatea preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, doamna Lasconi, preşedintele USR, au complotat la solicitarea statului Israel şi SUA, precum şi Ursula von der Leyen şi Roberta Metsola, pentru ca Diana Şoşoacă să nu candideze la Preşedinţia României", a declarat Şoşoacă pe treptele Parchetului General.

ADVERTISING

Diana Şoşoacă nu a fost lăsată însă de jandarmi să intre în sediul Parchetului General, fapt ce a determinat-o pe europarlamentară să strige şi să bată cu mâinile în geamul uşilor de acces.

"Au închis instituţia, Parchetul General, să nu depun o plângere penală, fraţilor. Au închis instituţia şi astăzi şi mâine", a declarat Şoşoacă, care i-a ameninţat pe jandarmi: "Ne luăm la bătaie".

ADVERTISING

„Trageți în mine dacă asta vreți să faceți.(…) Ăsta e ordinul vostru!”, le-a mai strigat Şoşoacă jandarmilor, citată de Libertatea.

Explicaţia oficialilor de la Parchetul General este că joi nu a fost program cu publicul, iar plângerile se pot depune şi online.

Europarlamentarul s-a prezentat la ora 12:00 la sediul Parchetului General. Asta după ce instituția s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru că Diana Șoșoacă l-a omagiat pe fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Diana Șoșoacă s-a comparat cu fostul lider al Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, menționând că are peste 70 de dosare penale. „Mai am vreo 30 și îl întrec pe Vadim Tudor!”, a spus europarlamentarul.

Diana Șosoacă la depunerea unei plangeri penale la P.G cu chiote și scandări.

Publicată de Ceausescu Marian pe Joi, 31 octombrie 2024

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇