Ciprian Ciucu: Banii Capitalei să fie împărțiți pe competențe între PMB și sectoare. Care e schema

Ciprian Ciucu: Banii Capitalei să fie împărțiți pe competențe între PMB și sectoare. Care e schema

Banii între Primăria Capitalei și primăriile de sector ar trebui împărțiți pe criterii obiective, în funcție de competențele pe care le are fiecare autoritate locală, spune primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, în contextul referendumului anunțat de primarul general, Nicușor Dan.

El a menţionat, vineri, în cadrul unei declarații de presă făcută la sediul PNL, că, în cazul în care nu se va realiza o astfel de analiză, se va ajunge la o „babilonie" în Consiliul General şi fiecare partid „va trage spuza pe turta lui".

ADVERTISING

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a discutat vineri cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, despre organizarea unui referendum local, în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale.

Bucureştenii sunt aşteptaţi să spună dacă sunt de acord ca repartizarea între PMB şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

„În ceea ce priveşte partea de buget, noi am discutat şi am agreat anumite lucruri, pentru că lumea are impresia că s-a decis ca sectoarele să ia mai puţini bani. Nu despre asta e vorba.

ADVERTISING

Ceea ce va fi în spatele acestei întrebări (de la referendum. n.r.) este de fapt că va urma o analiză foarte clară la nivel competenţelor pe care le are Primăria Generală şi competenţele pe care le au sectoarele.

Vă dau câteva exemple. Sectorul 6 are parcurile în administrare, Sectorul 2 nu le are. Sectorul 4 are bulevarde în administrare, Sectorul 6 nu le are.

Deci este o harababură administrativă şi atunci ceea cea am agreat în principiu este ca banii să urmeze competenţele legale", a spus Ciprian Ciucu, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PNL, alături de primarul Nicuşor Dan şi liderul PNL, Nicolae Ciucă.

ADVERTISING

El a mai spus că trebuie analizate competenţele fiecărei autorităţi locale, iar banii să fie alocaţi în funcţiile de investiţiile necesare şi costurile de operare ale serviciilor.

„Cu alte cuvinte, dacă Primăria Generală are utilităţile mari, cum ar fi apă, canal, termoficare, transport, are nevoie de mai mulţi bani pentru investiţii şi pentru operarea acestor servicii - nu am niciun fel de problemă.

Dar sectoarele, de exemplu, gestionează şcolile şi managementul deşeurilor. Analiza corectă, care se duce la un alt nivel al discuţiei - pentru că în acest moment este încă superficială, dar noi trebuie să o aprofundăm după ce va trece referendumul - este să luăm o matrice şi să vedem exact ce competenţe are Primăria Generală, ce competenţe au sectoarele, iar banii să urmeze necesarul de operare a acelor servicii şi de investiţii în acele servicii.

Dacă vom pune numai din pix, se va ajunge la o babilonie în Consiliul General. Fiecare va trage spuza pe turta lui şi nu ştiu dacă va câştiga Primăria Generală, unde are un primar independent până la urmă", a spus primarul Sectorului 6.

Pe de altă parte, Ciucu a precizat că este de acord ca primarul general al Municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului.

„În ceea ce priveşte partea de urbanism, eu nu am niciun fel de problemă. De ce? Cred că sunt singurul primar din Bucureşti - domnul Nicuşor Dan ştie acest lucru - care i-a urmat politica în urbanism.

Sunt singurul care nu a prelungit certificate de urbanism date pe PUZ-uri anulate şi am vreo 50-60 de procese în instanţă pe acest fapt. Eu nu am niciun fel de problemă pe partea de urbanism", a precizat el.

Aceste puncte de vedere au fost susţinute şi de liderul PNL, Nicolae Ciucă, potrivit căruia alocarea banilor trebuie să urmeze criterii obiective.

În altă ordine de idei, Ciprian Ciucu a salutat prezenţa primarului Capitalei, Nicuşor Dan, la sediul PNL, menţionând că acest lucru înseamnă mult pentru liberali „la nivel simbolic şi de unitate a dreptei".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇