Accident pe Șoseaua Chitilei: Un șofer fără permis a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, după care a fugit

Accident pe Șoseaua Chitilei: Un șofer fără permis a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, după care a fugit

Un accident a avut loc, sâmbătă, pe Şoseaua Chitilei din Capitală, după ce un şoferul unei autoutilitare a lovit o femeie de 69 de ani pe trecerea de pietoni, în timp ce efectua manevra de mers înapoi şi a părăsit locul faptei. Acesta a fost identificat şi reţinut pentru 24 de ore, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 33 de ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Poliţia Capitalei anunţă că sâmbătă, în jurul orei 09:15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie care a avut loc la intersecţia şos. Chitilei-str. Crinului, din sectorul 1.

ADVERTISING

„Conducătorul unei autoutilitare a efectuat manevra de mers înapoi moment în care a surprins şi accidentat un pieton, care se angajase în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, iar imediat după producerea accidentului a părăsit locul faptei.

În urma accidentului de circulaţie a rezultat rănirea pietonul, femeie, în vârstă de 69 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, anunţă autorităţile. 

În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Biroului Accidente cu Autori Necunoscuţi, a fost identificat conducătorul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 33 de ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

ADVERTISING

„În baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au dispus reţinerea persoanei în cauză pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, anunţă Poliţia Capitalei. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇