După ancheta Recorder, Nordis Group acuză presiuni și șantaj: Nu am vândut apartamente de două ori

După ancheta Recorder, Nordis Group acuză presiuni și șantaj: Nu am vândut apartamente de două ori
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nordis Group a emis o primă reacţie oficială după ancheta Recorder şi susține că nu ar fi vândut apartamente de două ori. Mai mult, ar fi plătit despăgubiri de 115 milioane de lei clienților pe care îi acuză că ”au apelat ulterior la presiuni și șantaj pentru a obține beneficii suplimentare”.

Amintim că Recorder a publicat luni investigaţia ”Schema Nordis. Maşinăria de făcut bani a celui mai puternic clan politico-imobiliar”. Nordis este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România, cu proiecte în mai multe zone din țară

ADVERTISING

Ancheta scoate la iveală o escrocherie de proporții, care a căpătat toate ingredientele unei scheme piramidale, cu sute de oameni păgubiți și multe milioane de euro dispărute din conturile dezvoltatorului, după cum scrie Recorder.

Ca urmare a anchetei, social-democrata Laura Vicol a demisionat, marţi, din funcţia de preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Vladimir Ciorbă, asociatul principal al Nordis, este căsătorit cu Laura Vicol.

Replica Nordis

Grupul imobiliar a emis marţi un punct de vedere, sub forma unui lung comunicat primit şi pe adresa redacţiei SpotMedia.ro, în care susţine că "a fost ținta unor atacuri media care au adus în discuție atât activitatea companiei, cât și integritatea acesteia".

ADVERTISING

"În fața acestor acuzații, Nordis Group a decis să ia o poziție fermă și să povestească deschis despre abuzurile și atacurile venite din partea unor entități care au încercat să-și construiască o imagine publică folosindu-se de renumele unui brand aflat în ascensiune", anunţă Nordis.

Principalele "două mari precizări" sunt că:

  1. Nordis Group nu a vândut unitățile de două ori, așa cum se speculează. Este imposibil acest lucru. La baza oricărui contract de vânzare-cumpărare stă un extras de carte funciară. Acest extras este întotdeauna liber de sarcini, altfel vânzarea nu poate avea loc.
  2. Până la acest moment, Nordis Group a plătit rezilieri și despăgubiri în valoare de 115.000.000 de lei și a restituit astfel sume semnificative de bani clienților sau partenerilor care, deși inițial păreau de bună credință, au apelat ulterior la presiuni și șantaj pentru a obține beneficii suplimentare. În ciuda acestui efort considerabil și a reparațiilor financiare oferite, aceste persoane au continuat să atace imaginea companiei în mass-media, prezentând versiuni trunchiate sau false ale situațiilor.
ADVERTISING

”Încercările repetate de rezolvare pe cale amiabilă a tuturor dosarelor de deschidere a procedurii insolvenței au generat o reacție total contrară; respectiv, nu s-a înțeles efortul Nordis de a se redresa și de a duce la capăt proiectele și de a livra unitățile promise, ci s-a înțeles că formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței reprezintă cel mai bun mijloc de presiune pentru a obține sume de bani de la Nordis”, se mai arată în comunicatul companiei.

Tribunalul Bucureşti a admis, luni, cererea unuia dintre creditorii Nordis Management și a dispus intrarea în insolvență a firmei, care are termen de 10 zile pentru a-și manifesta intenția de reorganizare. Conform minutei, dacă nu va face acest lucru, i se va ridica dreptul de administrare.

"Dacă s-au făcut și greșeli? Da, foarte multe. Nordis are astăzi proiecte uriașe, megalomanice, spun unii.

Dar lumea e mișcată de cei care îndrăznesc să viseze la mai mult de 4 etaje și nu se complac în a spune că în România nu există hoteluri, servicii, design, standard de 5 stele. Pentru că da, se poate și în România. Și Nordis chiar aduce o altă lume acasă. Și alături de Nordis și toți ceilalți dezvoltatori care au prins curaj să dezvolte proiecte premium în România", este concluzia comunicatului pe care îl puteţi citi integral mai jos.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇