Ziua 953 Rutte e deja la Kiev. Zelenski ne mulțumește după ce a ajuns Patriot. Ucrainenii au distrus un radar de 100 milioane de dolari și au scăpat de "Sprite" și "Cola"

<span style="color:#990000;">Ziua 953</span> Rutte e deja la Kiev. Zelenski ne mulțumește după ce a ajuns Patriot. Ucrainenii au distrus un radar de 100 milioane de dolari și au scăpat de "Sprite" și "Cola"

În ziua 953 de război, noul secretar general al NATO Mark Rutte e la Kiev, la două zile după ce a preluat funcţia, pentru a asigura încă o dată Ucraina de susţinerea Occidentului.

Iar Volodimir Zelenski a mulţumit încă o dată României pentru sistemul Patriot, care a ajuns în Ucraina, dar a lansat și o cerere către țările NATO vecine să doboare dronele rusești.

În Ucraina, o bombă rusească ghidată a lovit în plin un bloc din Harkov, provocând victime, între care și un copil.

Un atac masiv cu drone a vizat noaptea trecută 15 regiuni din Ucraina. Mai multe explozii s-au auzit în Kiev și în împrejurimi, însă autoritățile au anunțat dimineață că nicio dronă nu și-a atins ținta.

Forțele ucrainene au distrus o stație radar Nebo-M (de 100 de milioane de dolari) folosind rachete balistice ATACMS. Această lovitură reduce semnificativ capacitatea inamicului de a detecta, urmări și intercepta ținte aerodinamice și balistice și va crea un "coridor aerian" favorabil pentru utilizarea de către ucraineni a rachetelor occidentale.

În plus, drone controlate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) au atacat noaptea trecută aerodromul militar Borisoglebsk din regiunea Voronej. Au fost vizate depozite care conțin bombe aeriene ghidate, hangare cu avioane Su-35 și Su-34 și depozite de combustibil pentru aviație. Rusia susține că a doborât peste 100 de drone în regiunile de la granița cu Ucraina, dar nu a dat nicio informație despre atacul de la Borisoglebsk.

Între timp, Moscova caută să-și mărească prin orice mijloace efectivele militare. Autoritățile instituite de Moscova în regiunea Herson, parțial aflată sub ocupația Rusiei, au trecut la înrolarea forțată a bărbaților ucraineni. Iar președintele Vladimir Putin a semnat legea pentru exonerarea de răspundere penală a bărbaților aflați în arest preventiv care acceptă se intre în armată.

ADVERTISING

În schimb, forțele armate ucrainene au ucis doi mercenari chinezi, supranumiți "Sprite" și "Cola". Informația a apărut pe un grup de pe X dedicat memoriei soldaților din armata rusă care au murit în război.

Iar Ungaria blochează din nou o inițiativă UE de sprijin pentru Ucraina. De data aceasta Budapesta a respins o nouă propunere privind desfăşurarea de consilieri militari europeni în Ucraina pentru coordonarea activităţii de pregătire a soldaţilor ucraineni.

Situația pe front

  • Bloc bombardat în Harkov - O bombă ghidată rusească a lovit un bloc de apartamente cu cinci etaje în Harkov, miercuri noaptea, provocând incendii și rănind cel puțin 12 persoane. Guvernatorul regional Oleh Sîniehubov a spus că bomba a lovit între etajele trei și patru ale clădirii din cartierul Saltivka. "Mai multe etaje au fost distruse. O căutare apartament cu apartament este în curs de desfășurare. Oamenii ar putea fi sub dărâmături", a declarat acesta, într-o înregistrare video postată online. Imaginile postate au arătat mașini în flăcări în fața blocului și pompieri care își făceau loc printre dărâmături și fum pentru a ajunge în clădire. Autoritățile au estimat că sunt 12 răniți, inclusiv un copil de trei ani.
  • Atac masiv cu drone - Aproximativ 15 drone au fost doborâte noaptea trecută în apropiere de Kiev. Alerta de raid aerian a durat cinci ore și jumătate, iar mai multe explozii s-au produs în capitala Ucrainei și în împrejurimi. "Inamicul a lansat primele grupuri de drone înainte de miezul nopții, dar tot mai multe UAV-uri (vehicule aeriene fără pilot - n.red.) au fost adăugate constant pe tot parcursul nopții. Cu toate acestea, nicio dronă rusească nu și-a atins ținta", au anunțat dimineață autoritățile. Resturile unor drone doborâte au căzut în zona Desnianskîi din Kiev. Forțele aeriene ucrainene au raportat că Rusia a lansat în timpul nopții 105 drone Shahed asupra Ucrainei. 78 au fost doborâte în 15 regiuni, iar 23 au dispărut de pe radar ca urmare a bruiajului. O altă dronă a zburat spre Belarus.
  • Bombardamente nocturne - Rușii au bombardat noaptea trecută orașul Zolociv din regiunea Harkov, iar cinci case și rețeaua electrică au fost avariate. Tiruri de artilerie au vizat și regiunea Hmelnîțkîi, Ivano-Frankivsk, precum și raionul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk.
  • Radar rusesc distrus cu ATACMS - Forțele ucrainene au distrus o stație radar rusească Nebo-M folosind rachete balistice ATACMS. "Distrugerea acesteia reduce semnificativ capacitatea armatei ruse de a detecta, urmări și intercepta ținte aerodinamice și balistice" și "va crea un 'coridor aerian' favorabil pentru utilizarea eficientă a rachetelor de croazieră Storm Shadow și SCALP-EG. Operațiunile de luptă ale forțelor de apărare împotriva unor ținte importante inamice continuă", a anunțat joi dimineață Statul Major ucrainean. Potrivit oficialilor militari citați de Ukrainska Pravda, o stație radar Nebo-M este o țintă foarte greu de lovit, deoarece operează în modul stealth, scanând orizontul pentru ținte aeriene. Rușii mai au doar 10 sisteme funcționale de acest tip, iar costul unui astfel de sistem radar depășește 100 de milioane de dolari, a menționat armata ucraineană.

Сили оборони України уразили російську радіолокаційну станцію «Небо-М»Підрозділи ракетних військ Збройних Сил України...

Publicată de Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine pe Miercuri, 2 octombrie 2024
  • Lupte în Pokrovsk și Kurahove - În ultimele 24 de ore au avut loc 142 de lupte pe linia frontului, trupele ruse fiind mai active în sectoarele Pokrovsk și Kurahove, a anunțat joi dimineață Statul Major al armatei ucrainene.
  • Rușii înrolează ucraineni - Autoritățile instituite de Moscova în regiunea Herson, parțial aflată sub ocupația Rusiei, anunță înrolarea forțată. Bărbații ucraineni între 18 și 30 de ani vor fi înrolați pe o perioadă de 12 luni. Campania a început la 1 octombrie și va dura până la sfârșitul anului, a declarat Volodimir Saldo, liderul prorus din Herson. Noii încorporați nu vor fi trimiși pe linia frontului sau implicați direct în invazie, a spus Saldo. Iurii Sobolevski, vicepreședintele Consiliului raionului Herson, i-a sfătuit pe ucrainenii care trăiesc sub ocupație să fugă în UE sau alte regiuni sigure. "Era clar că, mai devreme sau mai târziu, inamicul ne va folosi resursele noastre umane pentru a-i face pe oameni să participe la acest război", a spus Soboloevski. Recrutarea forțată sub ocupație constituie o crimă de război conform dreptului internațional. Rusia a mai recurs la această măsură în vara anului trecut în Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie.
  • Mercenari chinezi, uciși pe front - Doi cetățeni chinezi care luptau de partea Moscovei au fost uciși în Ucraina, potrivit unui grup de pe X dedicat memoriei militarilor ruși, care au murit în război. "Forțele Armate ale Ucrainei au ucis doi mercenari chinezi", a scris un utilizator al rețelei X, potrivit Newsweek. Acesta a distribuit o postare de pe canalul de Telegram al unui grup de voluntari pro-război cunoscut sub numele de ZOVNovoshakhtinsk, în care se vorbește despre moartea a doi soldați numiți "Sprite" și "Cola". "Băieții din China. Băieți buni, luptători grozavi, au murit…", se arată în postare, alături de fotografii cu doi tineri asiatici purtând echipament militar. Potrivit presei ruse, ZOVNovoshakhtinsk este "un grup de inițiativă format din soții, surori și rude ale locuitorilor mobilizați din Novoșahtinsk, oraș din regiunea Rostov, care au murit în război".

Ce se întâmplă în Rusia

  • Aerodrom lovit de drone - Mai multe drone controlate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) au atacat noaptea trecută aerodromul militar Borisoglebsk din regiunea Voronej. Au fost vizate depozite care conțin bombe aeriene ghidate, hangare cu avioane Su-35 și Su-34 și depozite de combustibil pentru aviație, a spus o sursă din SBU pentru Kyiv Independent.
  • Invazie de drone - Moscova susține că a doborât noaptea trecută 113 drone ucrainene în regiunile ruse Belgorod, Kursk, Voronej şi Briansk, la frontiera cu Ucraina. Forţele ruse de apărare antiaeriană au doborât 73 de drone în regiunea rusă Belgorod, 25 de drone în regiunea Voronej, 14 în Kursk şi una în Briansk, a transmis pe Telegram Ministerul rus al Apărării. O femeie a fost rănită în oraşul Starîi Oskol, în Belgorod, a anunţat guvernatorul regiunii Viaceslav Gladkov. Potrivit acestuia, în total patru civili au fost ucişi, iar alţi 24 au fost răniţi în urma atacurilor ucrainene în ultimele 24 de ore în regiunea Belgrorod.
  • Putin adună arestații în armată - Vladimir Putin a semnat miercuri o lege pentru exonerarea de răspunderea penală a inculpaților care acceptă se intre în armată. Guvernul rus urmărește să înroleze 40% din cei aproape 60.000 de persoane care se află în prezent în centre de arest preventiv, potrivit publicației ruse independente IStories. O sursă a declarat că aproximativ 100 de persoane din fiecare centru de detenție rusesc vor fi trimise pe front în Ucraina. În prezent, în Rusia există 210 centre de detenție preventivă, astfel că în jur 20.000 de persoane ar putea fi trimise. Legea semnată de Putin permite efectuarea serviciului militar pentru inculpații ale căror dosare se află pe rolul unui tribunal de primă instanță în timpul mobilizării sau pe timp de război. Potrivit noii legislații, urmărirea penală împotriva acestor persoane va fi suspendată, iar măsura preventivă va fi anulată în timpul serviciului militar. O procedură similară se aplică şi condamnaților ale căror sentințe au fost pronunțate, dar nu au fost încă finalizate, inclusiv într-un proces de apel. Inculpații vor fi pe deplin scutiți de răspundere penală după primirea unei medalii de stat sau eliberarea din serviciul militar din cauza vârstei, stării de sănătate sau a încetării mobilizării.
  • Firmele rusești acceptă plata cu mandarine și orez - Companiile din Rusia au stabilit un sistem barter de plată cu partenerii comerciali din Pakistan pentru a facilita schimburile economice fără a fi nevoie de tranzacții monetare, pe fondul sancțiunilor occidentale impuse Moscovei. Conform acordului, o firmă din Rusia va exporta în Pakistan năut și linte, primind în schimb mandarine. Detalii AICI.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Zelenski ne mulţumeşte iar, dar vrea să doborâm dronele rușilor - MApN a anunțat că sistemul Patriot a ajuns în Ucraina. "Confirmăm că sistemul Patriot a ajuns în Ucraina", a spus purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, potrivit Europa Liberă. Volodimir Zelenski a mulţumit încă o dată României pentru sistemul Patriot furnizat şi, menţionând atacul din apropierea graniţei, la punctul de trecere de la Orlivka (Isaccea), cere ca ţările NATO din vecinătatea Ucrainei să doboare dronele şi rachetele ruseşti. El spune că această mişcare este „absolut posibilă” şi a dat exemplul Orientului Mijlociu, când, în timpul atacurilor Iranului împotriva Israelului, „coaliţia internaţională a acţionat împreună” şi a interceptat rachete şi drone care ameninţau teritoriul israelian. „Mulţumesc fiecărei ţări care ne ajută cu adevărat cu apărarea aeriană. Mulţumesc în special României pentru Patriot”, a spus Zelenski în context.
  • Rutte, la Kiev - Noul secretar general al NATO Mark Rutte se află într-o vizită la Kiev, la două zile după ce a preluat funcţia, pentru a asigura încă o dată Ucraina de susţinerea Occidentului, în timp ce forţele ucrainene se află în dificultate pe front. Fostul premier olandez a fost primit de către Volodimir Zelenski. Rutte este unul dintre susţinătorii cei mai activi ai Ucrainei în Europa de la începutul invaziei ruse în februarie 2022 şi este catalogat drept ”rusofob” de către Moscova.
  • Budapesta nu vrea consilieri militari europeni în Ucraina - Ungaria a respins o nouă propunere UE privind desfăşurarea de consilieri militari europeni în Ucraina pentru coordonarea activităţii de pregătire a soldaţilor ucraineni, întrucât un astfel de demers comportă riscul escaladării războiului, a declarat ministrul de Externe Peter Szijjarto, citat de MTI. Acesta a evocat că în 2022 UE a decis să instruiască soldaţi ucraineni pe teritoriul statelor membre ale blocului comunitar, amintind că Ungaria a decis atunci să nu pună la dispoziţie soldaţi sau finanţare pentru aceasta şi a respins misiunile de instruire pe teritoriul ungar. De atunci, însă, la nivelul UE a fost avansată "o propunere extrem de periculoasă" privind trimiterea de consilieri militari în Ucraina pentru a îndeplini sarcini de coordonare, în plus faţă de prelungirea mandatului de doi ani al misiunii amintite, a declarat Szijjarto, adăugând că aceasta comportă riscul escaladării războiului. "Este periculos şi pentru Ungaria, căci escaladarea … se produce mai întâi în vecinătate, nu la mii de kilometri distanţă. Nu putem susţine propunerea în forma sa actuală", a spus Szijjarto.
  • Polonezii n-au destui voluntari - Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat joi că "numărul de persoane care ar fi trebuit să se alăture ucrainenilor" în brigada internaţională "este prea mic", relatează EFE. "Declaraţiile ucrainenilor (atunci când a fost anunţată crearea brigăzii) au fost foarte optimiste (şi au indicat că) ar exista suficienţi voluntari pentru a forma o brigadă - iar asta înseamnă mii de oameni -, dar nu sunt atât de mulţi", a declarat ministrul într-un interviu acordat portalului de ştiri 'Wirtualna Polska', publicat joi. "Responsabilitatea recrutării voluntarilor care doresc să se alăture respectivei unităţi revine părţii ucrainene. Polonia, va fi responsabilă de pregătirea şi instruirea lor, ceva pentru care ne-am pregătit încă de la începutul lunii septembrie", a indicat ministrul polonez. Anunţul privind crearea unui corp internaţional de voluntari care să lupte alături de Ucraina în război a fost lansat în iulie de Volodimir Zelenski, în timpul vizitei sale oficiale la Varşovia, alături de ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski, cu ocazia semnării unui acord bilateral polono-ucrainean de securitate.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇