Plouă cu miliarde înainte de alegeri - Deficitul ne îngroapă, dar Ciolacu rămâne darnic cu primarii utili (Video)

Plouă cu miliarde înainte de alegeri - Deficitul ne îngroapă, dar Ciolacu rămâne darnic cu primarii utili (Video)

Alegerile se apropie, iar Guvernul îşi asigură sprijinul în teritoriu cu alocări de miliarde dedicate primarilor loiali prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi Programul „Anghel Saligny”.

Premierul-candidat Marcel Ciolacu a anunţat în şedinţa de guvern de miercuri noi alocări de fonduri de aproape 2 miliarde de lei pentru proiectele din cele două programe.

În plus, mai dă aproape un miliard pentru Programul Naţional de Construcţii şi achitarea unor lucrări deja făcute la proiectele locale finanţate prin PNRR.

ADVERTISING

"Continuăm să finanţăm investiţiile în comunităţile locale şi alocăm aproape 2 miliarde pentru proiectele din PNDL şi Programul 'Anghel Saligny'.

Aprobăm 540 de milioane ca să achităm lucrările la proiectele finanţate prin PNRR.

Şi Programul Naţional de Construcţii primeşte 300 de milioane de lei, pentru plata lucrărilor deja efectuate. (…) Aprobăm astăzi şi peste 5,2 miliarde de lei ca să continuăm ritmul investiţiilor în şantierele autostrada Moldovei, autostrada Transilvaniei şi centura Bucureşti", a declarat prim-ministrul, citat de Agerpres.

Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern din 2 octombrie

Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern din 2 octombrie

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 2 octombrie 2024

Aceste noi alocări substanţiale vin după altele foarte recente. Pe 11 septembrie, Guvernul a alocat Ministerului Dezvoltării aproape opt miliarde de lei pentru investiţii în comunităţile locale şi pentru achitarea unor lucrări deja făcute, tot pentru modernizarea infrastructurii locale.

ADVERTISING

Între timp, în octombrie, Guvernul trebuie să se prezinte în fața Comisiei Europene cu explicații despre cum își va pune în ordine bugetul și, mai ales, cum va tăia din cheltuieli.

Oficialii de la Bruxelles așteaptă măsuri concrete despre cum țara noastră va strânge cureaua în următorii ani, pentru a nu mai lăsa deficitul bugetar să explodeze. De ani de zile, România este în procedura de deficit bugetar excesiv.

Adică Guvernul cheltuiește mai mult decât încasează din taxe și impozite. Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, a fost întrebat recent dacă deficitul bugetar ar putea depăși pragul de 8% în 2024. Răspunsul: „Există acest risc pe care îl avem!"

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇