Jandarmii din Capitală au dat zeci de amenzi în acest weekend, din cauza nerespectării măsurilor restrictive luate în contextul pandemiei.
Doar la un singur restaurant au aplicat 12 sancțiuni de peste 7.500 de lei.
”Duminică, 18 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, jandarmii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din apropierea stadionului Arena Națională, se aflau mai multe persoane care nu respectau măsurile individuale de protecție sanitară.
În urma celor constatate jandarmii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.500 de lei, conform prevederilor legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, arată Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti într-un comunicat.
Poliţiştii au spart zeci de nunţi, petreceri şi botezuri sâmbătă seara: Au dat peste 5.500 de amenzi
În ultimele 48 de ore s-au desfășurat 600 de misiuni. Așadar, au fost date 33 de amenzi, adică peste 10.000 de lei.
”Jandarmii bucureșteni au executat, independent sau în cooperare cu celelalte instituții, peste 600 de misiuni, în ultimele 48 de ore, în contextul prevenirii și combaterii infecției cu SARS-CoV-2.
În urma acestor misiuni au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.000 de lei pentru nerespectarea distanțării fizice și nepurtarea măștii de protecție”, se mai arată în comunicat.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
A.D.