Geoană a vorbit despre boala grea de care a suferit

Geoană a vorbit despre boala grea de care a suferit

Mircea Geoană, candidat independent la preşedinţia României, a vorbit despre boala grea de care a suferit, afirmând că s-a vindecat de cancer, după ce de două ori a fost diagnosticat greşit.

„Nu a fost ceva atât de dramatic, dar a fost un moment de cumpănă. Am avut şi diagnostic greşit de două ori, am avut şi câteva momente în care chiar am crezut că va fi o boală foarte, foarte gravă, apropo de bunul Dumnezeu şi de medici buni.

Am depăşit acel moment relativ uşor, nu am lipsit o zi de la serviciu, am putut să muncesc. Dar într-un fel, chiar dacă a fost o formă relativ uşoară de o boală de care suferă foarte multă lume, a fost pentru mine un moment în care am înţeles unu: că viaţa este scurtă, trebuie să-i dai sens, că această dimensiune spirituală este un toiag în vremuri grele şi am înţeles cât de importantă este sănătatea în general pentru noi, ca oameni”, a dezvăluit Mircea Geoană, într-un interviu difuzat, miercuri seară, de Antena3.

ADVERTISING

El a spus că „nu a fost un moment de cumpănă în sensul viaţă sau moarte”, dar „a fost un moment în care ai întrevăzut ce s-ar putea întâmpla când apare această cumpănă în viaţă”. 

„Fac o cruce mare, Dumnezeu m-a ocrotit, am avut parte şi de medici buni, am avut parte şi de o familie care a fost alături de mine.

Deci a fost un moment de încercare nu atât de dramatic, dar suficient de mult ca să mă trezească puţin la ceea ce înseamnă rostul vieţii, pentru ce suntem pe acest pământ, să-ţi pui acele întrebări la care cred că dacă găseşti un răspuns eşti un om mai bun, eşti un om mai smerit, eşti un om mai vrednic.

ADVERTISING

Şi cred că astăzi sunt un om mult mai puternic, iar sănătatea este perfectă, la noi, analizele la NATO se fac practic o dată la trei luni de zile”, a explicat Mircea Geoană.

Geoană a mai spus că crede „cu tărie în Dumnezeu” și s-a declarat „un om foarte spiritual”, dar a admis că nu a fost „întotdeauna aşa”.

Lansarea candidaturii: Haideți să renaștem împreună!

Mircea Geoană şi-a anunţat oficial, miercuri, intrarea în cursa pentru Cotroceni, printr-un mesaj video postat pe Facebook.

Anunţul vine la o zi după ce s-a retras din funcţia de secretar general adjunct al NATO şi a fost decorat cu Ordinul „Serviciul Merituos”, în semn de recunoaştere a „excepţionalei activităţi în slujba Alianţei Nord-Atlantice”.

ADVERTISING

Mesajul cu care și-a lansat candidatura a fost următorul:

„Candidez la președinție pentru că știu că avem nevoie de o schimbare adevărată!

Puteam să vă promit o țară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte. Dar știm cu toții că asta nu e realitatea. Nu suntem perfecți. Eu nu sunt perfect. Dar știți ce putem face? Putem să muncim. Să ne ridicăm mânecile și să construim o țară mai bună.

România nu are nevoie de perfecțiune; are nevoie de lideri care să asculte, să înțeleagă și să acționeze cu profesionalism.

Haideți să renaștem împreună!"


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇