Ce notă acordă Ciolacu mandatului său de prim-ministru: Nu sunt perfect, e un lucru evident

Ce notă acordă Ciolacu mandatului său de prim-ministru: Nu sunt perfect, e un lucru evident

Premierul Marcel Ciolacu consideră că mandatul său de prim-ministru merită o notă de peste 8, în condiţiile în care s-a confruntat cu o serie de provocări generate de contextul internaţional.

„Am o notă peste 8. E un mandat scurt. Fostul prim-ministru… când ştii că părăseşti o funcţie, intervine o conservare şi amâni decizii.

În primele luni când vine celălalt prim-ministru, te ocupi de stins incendii - lucru care mi s-a întâmplat mie: cu azilele, cu Crevedia şi multe alte lucruri amânate şi ne-negociate la Comisie, nediscutate… Avem foarte multe reforme de implementat", a spus Ciolacu marţi, la Antena 3.

ADVERTISING

El a menţionat că mandatul său a fost influenţat de provocări precum pandemia, criza energetică şi războiul din Ucraina.

"Nu sunt perfect, e un lucru evident. De fapt, nimeni nu e perfect. Am multe defecte, dar sunt un om care îmi asum lucruri. Un om care a ieşit din logica de a face calcule reci în ceea ce priveşte sondajele de opinie. Sunt un om care cred că deciziile trebuie să le iei în timp real. Suntem într-o schimbare a societăţii, a lumii, o renegociere politică a lumii, în urma acestui război.

ADVERTISING

Venim după o pandemie, după o criză energetică, un război la graniţă. Toate aceste provocări, normal că au influenţat şi mandatul de prim ministru. Din punctul meu de vedere, fără să fiu arogant, a fost un mandat de prim-ministru plin", a afirmat Ciolacu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇