Perlele ar putea fi cultivate în curând în apele europene, pentru prima dată în istorie

Perlele ar putea fi cultivate în curând în apele europene, pentru prima dată în istorie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Perlele ar putea fi cultivate în curând în apele europene, pentru prima dată în istorie, în condiţiile în care crescătorii de stridii din Italia vor să profite de oportunitatea neaşteptată oferită de încălzirea rapidă a Mediteranei.

La finele lui 2023, primele exemplare din Pinctada radiata, o specie de scoică producătoare de perle originară din Marea Roşie, au fost văzute în Golful Poeţilor, o populară zonă turistică amplasată la aproximativ 100 de kilometri de oraşul Genova, pe coasta de nord-vest a Italiei, transmite Reuters.

ADVERTISING

La mai puţin de un an de atunci, scoicile care produc perle proliferează în ceea ce odată erau cele mai reci ape din Marea Mediterană şi care în mod normal erau renumite pentru alte tipuri de stridii, utilizate în scop alimentar, mai degrabă decât pentru bijuterii.

"Am analizat posibilitatea de a produce perle de cultură aici", spune Paolo Varrella, preşedintele unei cooperative care a cultivat stridii comestibile în zonă, încă din 2011. Grupul a luat deja contact cu cultivatorii de perle din Mexic, pentru a obţine unele informaţii cu privire la tehnicile de producţie, a adăugat Varrella.

ADVERTISING

"Scoicile Pinctada radiata au fost descoperite în jurul insulei Sicilia încă din 1970, dar numai în ultimul deceniu au migrat spre nord", în mările Tireniană şi Ligurică mai reci, spune Salvatore Giacobbe, profesor de ecologie la Universitatea din Messina.

Aceasta este ultima dintr-un şir de specii invazive originare din apele calde care au intrat în Mediterana, mare care se încălzeşte în contextul schimbărilor climatice.

Manuela Falautano, cercetător la Institutul de studii de mediu ISPRA, spune că tendinţa a înregistrat o "creştere exponenţială" în ultimul deceniu.

ADVERTISING

Unele dintre aceste specii invazive sunt agresive şi perturbă ecosisteme delicate, iar în unele cazuri, precum peştele scorpion, sunt şi periculoase pentru oameni.

Porţiunea de apă cu o suprafaţă de 2,5 milioane kilometri pătraţi care separă sudul Europei de Africa şi Orientul Mijlociu se încălzeşte mai rapid decât media mărilor lumii, spune Falautano.

Perlele de cultură, care sunt asociate mai degrabă cu atolurile din Polinezia decât cu nordul Mediteranei, reprezintă o cifră de afaceri globală de 11 miliarde dolari pe an, iar crescătorii de stridii din Italia sunt interesaţi să intre şi ei în afacere.

Adriano Genisi, un importator de perle cu o vechime de peste 30 de ani, spune că scoicile Pinctada radiata ar putea produce perle similare cu renumitele perle japoneze Akoya, care au un diametru de 5-9 milimetri şi o culoare albă cu nuanţe de gri, roz şi verde. Dacă totul va merge bine, primele perle ar putea fi recoltate în aproximativ un an, spune Adriano Genisi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇