Palatul Voievodal Curtea Veche rămâne în ruină. De ce nu a reluat PMB, nici după 4 ani, lucrările la cel mai important monument istoric din Capitală (Galerie foto)

Palatul Voievodal Curtea Veche rămâne în ruină. De ce nu a reluat PMB, nici după 4 ani, lucrările la cel mai important monument istoric din Capitală (Galerie foto)

Din iarna anului 2020, Palatul Voievodal Curtea Veche – care păstrează cele mai vechi mărturii despre București – e tot în ruină.

E chiar în mijlocul orașului, pe unde trec aproape toți turiștii români și străini. Și arată din ce în ce mai rău.

Din păcate, nici nu sunt șanse ca lucrurile să se schimbe în bine, de azi pe mâine.

spotmedia.ro vă spune astăzi de ce Primăria Municipiului București (PMB) mai are, încă, nevoie de timp până să reînceapă consolidarea și restaurarea monumentului.

Despre Palatul Voievodal Curtea Veche de pe Strada Franceză 19-23, arheologul Theodor Ignat – șeful Biroului de Arheologie al Muzeului Municipiului București – a explicat anterior, pentru spotmedia.ro:

„Istoria locului, în sine, începe undeva prin secolul IV. Dar acea perioadă nu are legătură cu Bucureștiul (....).

Se pare că începutul (clădirii - n.red.) are legătură cu Vlad Țepeș. Sunt ziduri de pe la 1450 - 1460, cam așa.

Există posibilitatea ca una dintre structuri să fie chiar anterioară (mai veche - n.red.). Dar nu avem încă suficiente indicii care să ne confirme că e anterioară”, a precizat Theodor Ignat.

zid-secolul-al-XV-lea-Palatul-Voievodal-Curtea-Vec
Zid din secolul al XV-lea, descoperit de arheologi la Palatul Voievodal Curtea Veche. Foto: Alexandru Nistor

Istoricii Muzeului Municipiului București susțin că Palatul Voievodal Curtea Veche păstrează cele mai vechi mărturii despre oraș. Mențiunea o puteți găsi aici. Din acest punct de vedere, este cel mai important monument istoric al Capitalei.

descoperiri-arheologice-
Sursă hartă: Caiet de sarcini PMB

Ce a făcut PMB până acum

În 2014 s-a realizat o expertiză tehnică a complexului format din 5 corpuri de clădire.

ADVERTISING

Doi ani mai târziu, Polarh Desig SRL a realizat un proiect tehnic în baza căruia să se facă lucrări pentru protejarea, consolidarea și restaurarea Palatul Voievodal Curtea Veche.

În prima parte a lui 2018 – adică la 4 ani de la întocmirea expertizei tehnice -  Compania Municipală Consolidări SA înființată de Gabriela Firea a primit autorizație de construire și ordin de începere a lucrărilor.   

Angajații companiei municipale au făcut curat în zonă și au ridicat structuri din lemn pentru punerea în siguranță a corpurilor de clădire.

Structura-de-punete-in-Siguranta-la-Palatul-Voievo
Structură din lemn pentru punere în siguranță. Foto: Alexandru Nistor

Au făcut instalații de eliminare a apei de ploaie. Aceiași muncitori au contribuit, sub supravegherea specialiștilor de la Muzeul Municipiului București, și la săpăturile arheologice.

S-au descoperit ziduri noi, despre care proiectantul nu știa, în 2014, și care porneau de la niveluri diferite. Cu alte cuvinte, s-a construit acolo în mai multe perioade istorice, pe fundații turnate la înălțimi diferite. În plus, unele ziduri erau ridicate chiar și fără fundație solidă de sprijin.

ADVERTISING

De asemenea, echipele de ingineri și muncitori au descoperit că, din 2014, când se realizase expertiza tehnică, starea unor ziduri de susține se degradase.

S-au îndepărtat tencuieli pe care specialiștii le numesc „parazitare”, care nu aveau nicio valoare istorică. S-a spart o placă mare de beton turnată peste monument, în timpul comunismului.

Inginera Cristina Marian de la CM Consolidări SA ne-a arătat - în timpul unei vizite pe șantier, în 2021 - cum muncitorii au încercat să reconstruiască un zid. L-au desfăcut, cărămidă cu cărămidă. Au spălat și au uscat fiecare cărămidă. Apoi le-au reașezat și au umplut rosturile (golurile dintre cărămizi - n.red.).

Zid-refacut-la-Palatul-Voievodal-Curtea-Veche
Porțiune de zid, refăcută cărămidă cu cărămidă. Foto: Alexandru Nistor

Puteți citi integral articolul care relatează acea vizită pe șantierul Palatului Voievodal Curtea Veche aici.

Revizuirea documentației

În lumina noilor descoperiri arheologice și a celor cu privire la starea precară a mai multor ziduri de susținere, inginerii au decis că expertiza tehnică din 2014 era depășită. La fel și proiectul tehnic, realizat în 2016.

În consecință, s-a revizuit documentația.

ADVERTISING

Ministerul Culturii a avizat, în 2019, expertiza tehnică actualizată. Dar a menționat că așteaptă și proiectul tehnic pentru a-l aviza separat. Acest proiect tehnic este documentul care propune noi soluții pentru continuarea lucrărilor.

Spre exemplu, la corpul C2, în loc de baterii de tiranți verticali (un fel de stâlpi care să preia forțele de întindere - n.red.), proiectantul recomandă acum utilizarea de samburi (stâlpi - n.red.) din beton armat.

modificare-solutie-Palatul-Voievodal-Curtea-Veche

În alte locuri, intervențiile propuse în proiectul tehnic din 2016 nu mai sunt necesare, pentru că zidurile care urmau să fie desfăcute și reconstruite s-au prăbușit deja.

Într-un caiet de sarcini întocmit de PMB și atașat mai jos sunt descrise mai multe lucrări propuse pentru acest monument, de la turnarea de fundații, la desfacerea unor pereți și injectarea cu rășini a altora etc.

Un blocaj greu de depășit

Muncitorii CM Consolidări SA au lucrat până în iarna lui 2020, când li s-au terminat materialele.

Nici Nicușor Dan - care pe 29 octombrie 2020 a înlocuit-o pe Gabriela Firea la conducerea PMB - și nici majoritatea PNL-USR din Consiliul General nu și-au dorit să mai lucreze cu această companie.

Așa că ea a mai supraviețuit o vreme cu bani primiți pentru niște lucrări la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale din București (ASSMB). Apoi a intrat în faliment.

În 2022, PMB a anunțat că a reziliat contractul de lucrări cu CM Consolidări SA. Și că va căuta alt constructor care să termine treaba.

Au trecut 2 ani de atunci și tot n-a ajuns la selecția unui nou constructor.

Șantierul arată jalnic. Și e situat chiar în mijlocul orașului, într-o zonă frecventată de turiști.

Palatul-Voievodal-Curtea-Veche-1
Poarta de acces în șantier dintre Hanul lui Manuc. Foto: Gabriel Kolbay

Corpurile de clădire ale Palatului Voievodal Curtea Veche - inițial acoperite cu niște folii din plastic - nu au fost puse în conservare așa cum ar trebui. Așa că se degradează în continuare din cauza vremii (a diferențelor de temperatură, a apei de ploaie care se infiltrează la fundații etc).

În 2022, un club de manele din Centrul Vechi își pusese bannerul pe gardul șantierului.

bilionera
În 2022, un club de manele își făcea reclamă pe gardul șantierului celui mai important monument istoric din București. Foto: Gabriel Kolbay

L-a dat jos între timp. Dar prin meshul zdrențuit care împrejmuiește parte din șantier se văd abandonul și mizeria.

Palatul-Voievodal-Curtea-Veche-imagine-interior-2
Printre bălării, ruinele Palatului Voievodal Curtea Veche din centrul Bucureștiului. Foto: Gabriel Kolbay

PMB susține că șantierul este, în continuare, păzit de CM Consolidări SA.

spotmedia.ro a vizitat șantierul în mai multe zile consecutive. Pare păzit mai degrabă de pisici.

Palatul-Voievodal-Curtea-Veche-pazit-de-pisici
Paznic la intrarea principală în șantierul Palatului Voievodal Curtea Veche. Foto: Gabriel Kolbay
intrarea-pe-Santierul-Palatului-Voievodal-Curtea-V
Intrarea în șantierul Palatului Voievodal Curtea Veche dintre intersecția Străzii Franceză cu Șelari. Foto: Gabriel Kolbay

Ce a făcut PMB pentru Palatul Voievodal Curtea Veche, în ultimii 2 ani. Și ce urmează

Pe 5 februarie 2024, PMB a lansat în consultare caietul de sarcini pentru executarea restului de lucrări la Palatul Voievodal Curtea Veche. Detalii despre procedură, aici.

Scopul instituției conduse de Nicușor Dan era să afle ce părere au firmele care s-ar încumeta la o astfel de lucrare.

Rezultatul:

„Niciun operator economic nu a depus niciun punct de vedere”, a transmis PMB, la solicitarea spotmedia.ro.

În același răspuns, instituția ne-a transmis:

„Direcția Generală Investiții are în implementare obiectivul de investiții «Restaurare și punere în valoare a Palatului Voievodal – Curtea Veche».

(...) Pentru continuarea lucrărilor de construire, Direcția Generala Investiții a depus documentația
necesară pentru obținerea unei noi autorizații de construire, în conformitate cu reglementările
Art. 7, alin. (6¹) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,
actualizată și modificată.

În documentația tehnică sunt cuprinse și măsuri minimale de conservare și punere în
siguranță a obiectivului «Restaurare și punere în valoare a Palatului Voievodal – Curtea
Veche» care se vor pune in aplicare in cel mai scurt timp posibil.

Direcția Generală de Investiții a inițiat un proiect de hotărâre de consiliu privind actualizarea
indicatorilor tehnico – economici în vederea reluării procedurii de achiziție publică pentru
restul de executat”.

Mai simplu spus, lucrările sunt astăzi mai scumpe decât în 2020. Și e nevoie de votul consilierilor generali pentru a bugeta noile cheltuieli.

Abia apoi va putea PMB să lanseze o nouă licitație. Despre care nu știm cât va dura. Sau dacă măcar va atrage constructori suficient de experimentați ca să poată consolida și restaura un asemenea obiectiv.

În rest, PMB a transmis la solicitarea spotmedia.ro că vrea să continue lucrările în baza proiectului tehnic întocmit de Polarh Design SRL, cu actualizările care se impun.

Cu alte cuvinte, planul este, în continuare, să avem la Palatul Voievodal Curtea Veche un soi de hub cultural, cu zonă muzeală, expoziții cu vânzare și terasă cu belvedere.

Singura problemă este că nu știm când ar urma să se reia lucrările și nici cât ar urma să dureze.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇