Roger Federer îi ia apărarea lui Jannik Sinner: "Aproape toți suntem convinși că nu a făcut nimic"

Roger Federer îi ia apărarea lui Jannik Sinner: "Aproape toți suntem convinși că nu a făcut nimic"

Fostul mare tenisman elveţian Roger Federer i-a luat apărarea italianului Jannik Sinner, actualul număr unu mondial, care a scăpat de suspendare după ce a fost testat de două ori pozitiv la o substanţă interzisă, scrie ziarul Le Matin.

Prezent la US Open, unde a fost aclamat de spectatori, Roger Federer, s-a exprimat, într-o emisiune a televiziunii NBC, în legătură cu situaţia lui Jannik Sinner.

"Aproape toţi suntem convinşi că nu a făcut nimic. Înţeleg însă frustrarea oamenilor care se întreabă dacă a fost tratat la fel ca şi ceilalţi", a spus Roger Federer.

ADVERTISING

Această diferenţă de tratament a fost criticată de mai mulţi jucători.

"Situaţia este delicată. Este coşmarul oricărui sportiv şi al oricărei echipe să se confrunte cu astfel de acuzaţii, pentru că facem aceste teste în fiecare zi", a adăugat elveţianul.

Înaintea acestor declaraţii ale lui Federer, Sinner a fost apărat de altă legendă a tenisului, spaniolul Rafael Nadal.

"De obicei cred în buna credinţă a oamenilor. Îl cunosc pe Sinner şi nu cred, în niciun caz, că a vrut să se dopeze. Iar apoi, un alt lucru: în cele din urmă, dreptatea este dreptate. Nu cred că trebuie să ne placă justiţia doar atunci când se rezolvă aşa cum gândim noi. Până la urmă, dreptatea este dreptate şi eu cred în dreptate", a afirmat Nadal într-un interviu acordat unui post de televiziune spaniol.

ADVERTISING

Opiniile lui Federer şi Nadal diferă de cea a sârbului Novak Djokovic, care a acuzat o"lipsă de coerenţă" în lupta împotriva dopajului după cazul Sinner.

"Înţeleg frustrarea jucătorilor din cauza lipsei de coerenţă. Am înţeles că al său caz era decis în momentul în care a fost dezvăluit. Trecuseră însă cinci luni de când vestea a ajuns la echipa sa. Aşa că da, sunt o mulţime de probleme în sistem, vedem lipsa unor protocoale clare şi standardizate", a comentat Djokovic în cadrul unei conferinţe de presă la New York, înaintea startului US Open.

ADVERTISING

Jannik Sinner a fost depistat pozitiv la două controale antidoping în martie 2024, la opt zile distanţă: pe 10 martie în timpul turneului de la Indian Wells şi pe 18 martie în afara competiţiei, cu puţin înaintea turneului de la Miami. În urina sa au fost găsite urme de clostebol, un anabolizant.

Un tribunal independent a acceptat explicaţia lui Sinner conform căreia contaminarea cu o substanţă interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale a aplicat un spray fără prescripţie medicală pentru a trata o rană uşoară la începutul acestui an, conform Autorităţii Internaţionale de Integritate a Tenisului (ITIA).

Jannik Sinner are un parcurs reuşit la US Open, unde îl va întâlni miercuri, în sferturi de finală, pe rusul Daniil Medvedev într-o reeditare a finalei ultimei ediţii a Openului Australiei, încheiată cu victoria italianului.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!