Acuzația de plagiat: Concluzia Comisiei de Etică a ASE, după ce a verificat teza de doctorat a lui Mircea Geoană

Acuzația de plagiat: Concluzia Comisiei de Etică a ASE, după ce a verificat teza de doctorat a lui Mircea Geoană

Comisia de Etică a ASE, instituție la care și-a făcut Mircea Geoană în urmă cu 19 ani studiile doctorale, a analizat teza de doctorat a acestuia, după acuzațiile de plagiat apărute în spațiul public.

Concluziile Comisiei, prezentate de edupedu.ro: Geoană a plagiat două tabele și are 43 de rânduri fără citare.

Mai exact, Comisia a constatat „plagiatul în cadrul tezei de doctorat prin însușirea de către acesta și prezentarea drept creație personală, a unui număr de aproximativ 43 de rânduri (325 cuvinte, ceea ce reprezintă 0,36% din teză, exceptând cuprinsul, bibliografia și anexele) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), fără ca autorul tezei de doctorat să fi citat această sursă în textul tezei sau la bibliografia finală, precum și a 2 tabele (3,51% din totalul tabelelor din teză) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), acestea neavând nicio sursă menționată, nici în textul tezei, nici la bibliografia finală”.

ADVERTISING

Ca urmare, în hotărârea Comisiei de etică, prezentată de edupedu.ro, se confirmă existența unui plagiat parțial în teza de doctorat a lui Mircea Geoană, actual secretar adjunct al NATO, susținută în anul 2005.

Însă, având în vedere procentul redus de plagiat constatat în cuprinsul tezei de doctorat, care nu poate contura lipsa originalității lucrării, nu se impune luarea unor măsuri legale, a mai decis Comisia ASE.

La începutul lunii iulie, jurnalista Emilia Șercan l-a acuzat pe Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO şi potenţial candidat la prezidenţiale, că a plagiat substanțial în teza de doctorat.

ADVERTISING

Potrivit acesteia, în urma analizării lucrării, „cel puțin 78 de pagini din cele 279, cât totalizează lucrarea, au conținut plagiat”.

Ulterior acuzațiilor, dar și în urma a două sesizări depuse în iulie 2024, care acuzau preluarea unor porțiuni semnificative din teză fără citare corectă, ASE a decis demararea unei anchete.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇