Trump cere ca pedeapsa sa în cazul Stormy Daniels să fie pronunțată după alegerile prezidențiale

Trump cere ca pedeapsa sa în cazul Stormy Daniels să fie pronunțată după alegerile prezidențiale

Donald Trump, primul fost preşedinte al Statelor Unite care a fost condamnat penal, la sfârşitul lunii mai la New York pentru plăţi ascunse către o vedetă de filme pentru adulţi, ar vrea ca pronunţarea sentinţei să fie amânată de la jumătatea lunii septembrie până după alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, conform unei solicitări a avocatului său.

Candidatul republican, care doreşte să se întoarcă la Casa Albă, a continuat luni de zile să folosească argumente pentru a-şi amâna procesele şi, mai ales, pentru ca acest verdict să fie anulat, relatează AFP.

ADVERTISING

Trump a fost găsit vinovat de 34 de capete de acuzare privind falsificarea de documente contabile, menite să ascundă, chiar înainte de victoria sa la alegerile prezidenţiale din 2016, o plată de 130.000 de dolari către o actriţă de filme pentru adulţi, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea în legătură cu o relaţie sexuala pe care ea afirmă că a avut-o cu Trump în 2006, ceea ce acesta din urmă a negat întotdeauna.

Un avocat al fostului preşedinte, Todd Blanche, într-o scrisoare datată miercuri către judecătorul Juan Merchan din New York, susţine că "nu există nicio bază legală pentru a continua să se grăbească" pentru pronunţarea sentinţei pe 18 septembrie, cu excepţia "urmăririi de obiective care sunt strict interferenţe politice".

ADVERTISING

"Pronunţarea sentinţei este planificată atunci când începe votul anticipat la alegerile prezidenţiale" şi "prin amânarea acesteia până după aceste alegeri, instanţa ar rezolva sau chiar va elimina întrebările legate de integritatea procedurilor", a argumentat Blanche.

Într-un demers separat miercuri, avocaţii lui Trump i-au cerut judecătorului Merchan să se recuzeze pe motiv că fiica lui este legată de Partidul Democrat, alimentând "percepţia unui conflict de interese'.

Magistratul, care a transmis cazul său unei comisii de etică, a respins argumentele "fără substanţă" ale miliardarului republican.

ADVERTISING

Pedeapsa - cu un risc minim de închisoare - ar fi urmat să fie pronunţată la 11 iulie, însă a fost amânată la 18 septembrie, în urma unei decizii a Curţii Supreme a Statelor Unite.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇