Ianis Hagi a marcat un hattrick pentru Rangers iar fanii îl cer înapoi: „E nebunie curată!”

Ianis Hagi a marcat un hattrick pentru Rangers iar fanii îl cer înapoi: „E nebunie curată!”

Ianis Hagi, mijlocașul român de 25 de ani, a marcat o triplă într-un meci amical al celor de la Rangers, pentru echipa secundă însă a clubului scoțian în alb-albastru.

Rangers a evoluat în fața celor de la Derby County, scor 5-3 pentru vicecampioana Scoției, în fața grupării engleze care evoluează în Championship.

Hagi a făcut un meci minunat și a marcat un hattrick pentru echipa sa, chiar dacă decarul naționalei României nu intră în planurile antrenorului de la echipa mare, Philippe Clement.

Revenit în Scoția, Ianis a bifat întăi un meci amical cu Middlesbrough, scor 4-3, în care băiatul legendarului Gică Hagi a reușit o pasă decisivă, fiind înlocuit la pauză. Hagi a fost acum titular și înlocuit în minutul 65. Românul a marcat golul de 2-0, iar la trei minute distanță, a înscris superb din lovitură liberă. În minutul 57, românul și-a completat hat-trick-ul.

După joc, fanii scoțienilor s-au revoltat pe rețelele de socializare, cerându-l imediat înapoi pe Hagi la prima echipă, conform footballscotland: „Este nebunie curată să îl lași pe Ianis pe bancă. Are un impact instantaneu la prima echipă”, sau „Este o opțiune mai bună decât Wright, Matondo sau McAusland”, precum și „Nu ar trebui să plece 100%”.

ADVERTISING

Rămâne de văzut unde va pleca Ianis Hagi în această vară, s-a vorbit totuși mult despre o posibilă trecere la Fenerbahce, acolo unde antrenor a devenit recent Jose Mourinho.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!