Cuplul de spioni ruși eliberat în schimbul major de deținuți cu Occidentul își povestește viața

Cuplul de spioni ruși eliberat în schimbul major de deținuți cu Occidentul își povestește viața

Spionii ruşi Artiom Dulţev şi Anna Dulţeva, eliberaţi într-un schimb de deţinuţi cu Occidentul, îşi povestesc viaţa sub o falsă identitate, recunoscând că le-au ascuns totul copiilor lor, într-un ”control permanent” de sine, până la uitarea limbii materne.

Artiom Dulţev şi Anna Dulţeva au fost arestaţi în decembrie 2022 în Slovenia, unde s-au instalat în 2017, relatează AFP.

Ei deţineau paşapoarte argentiniene sub numele de Ludwig Gisch şi Maria Rosa Mayer Munos, şi locuiau împreună cu cei doi copii.

ADVERTISING

Ei au fost condamnaţi miercurea trecută de justiţia slovenă la peste un an şi jumătate de închisoare cu privire la ”spionaj şi falsificare de documente”, o pedeapsă echivalentă cu timpul pe care îl petrecuseră deja în detenţie.

”Te controlezi în permanență”

A doua zi au fost primiţi ca eroi la Moscova de către preşedintele Vladimir Putin personal, după ce au fost eliberaţi în cadrul celui mai mare schimb de deţinuţi între Moscova şi Occident de după Războiul Rece.

ADVERTISING

Într-un interviu acordat televiziunii publice ruse, difuzat luni seara, Anna Dulţeva declară că le-a spus copiilor în avionul care-i aducea în Rusia că nu erau argentinieni.

”Le-am spus copiilor că suntem ruşi, că ei sunt ruşi şi că suntem familia Dulţev”, a declarat ea.

Ei spun că nu au vorbit niciodată în rusă copiilor lor, ci numai în spaniolă. Pe pistă, Vladimir Putin i-a primit cu un ”buenas noches”.

Anna Dulţeva spune că întâmpină dificultăţi în a-şi aminti limba maternă.

”Nu mai gândeşti în limba ta, te controlezi în permanenţă, iar atunci când am sosit în Rusia ne-am dat seama că nu mai reuşeam s-o vorbim”, a declarat ea.

ADVERTISING

În acest interviu, jurnalistul rus care i-a intervievat afirmă că cei doi agenţi ”s-au întâlnit la o discotecă, s-au căsătorit, iar apoi au dispărut. Munca lor începea în acel moment”.

”Familia este țara noastră”

Tot potrivit jurnalistului, Anna Dulţeva, originară din Nijni Novgorod, deţinea o galerie de artă în Slovenia, iar soţul său, originar din Başchiria, a înfiinţat un ”start-up informatic”.

În timpul detenţiei, Artiom Dulţev spune că un agent îi vizita cu regularitate şi i-a ”transmis salutări” de la Vladimir Putin.

În acest reportaj, fiica lor Sofia spune primele cuvinte pe care le-a învăţat în rusă.

”Am două bunici, Rusia este foarte frumoasă”, spune ea, încurajată în spaniolă de mama sa.

”Cea mai importantă pentru noi este familia, iar familia este ţara noastră”, declară Artiom Dulţev.

Soţia sa spune că-i este ”foarte recunoscătoare” lui Vladimir Putin şi că cuplul va continua ”să servească Rusia”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇