Mica istorie: 5 august - Ziua Națională a statului Burkina Faso

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Anul 1100: Henric I, fiul lui William Cuceritorul, este încoronat rege al Angliei la Westminster Abbey. În istoria romanțată a Europei, numele său amintește de numeroasele și complicatele sale progenituri, compuse din 3 copii legitimi și 24 de copii nelegitimi, din care 9 fii și 15 fiice.

De remarcat că regele și-a respectat întreaga familie, chiar și pe cea nelegitimă, întrucât, așa cum punctează enciclopediile, pe mai toți cei 9 fii i-a înnobilat cu sângele său albastru, atribuindu-le ranguri de conte, lord sau chiar episcop, iar pe mai toate cele 15 fiice nelegitime le-a căpătuit, găsindu-le soți de sânge tot albastru: conte, duce, viconte, marchiz. Ba chiar, călugărindu-se una din fiice, cred că și acolo a pus regele o vorbă bună, de a ajuns fata foarte repede stareță.

Că a făcut o grămadă de copii nelegitimi, asta e treaba lui. Dar că a recunoscut mulți și i-a căpătuit pe mai toți, asta mi se pare mai mult decât o bilă albă, pentru prolificul rege.

Anul 1192: Cruciada a III-a înregistrează la Jaffa o mare victorie, împotriva musulmanilor lui Saladin. Dar victoria n-a fost de durată. Saladin s-a regrupat, a contraatacat și, după câteva eșecuri minore, a reușit să recucerească Jaffa și să forțeze textul unui tratat de pace cu regele Richard, liderul cruciat.

Tratatul prevedea ca Ierusalimul să rămână sub control musulman, permițând însă oricând accesul în oraș al pelerinilor și comercianților creștini, dacă sunt neînarmați. Până la urmă, regele Richard cu toți cruciații săi a părăsit țara sfântă cu coada între picioare, la 9 octombrie 1192, abandonând definitiv principalul obiectiv al Cruciadei, acela de cucerire, stăpânire și administrare a Ierusalimului, sub egida creștină.

ADVERTISING

Anul 1424: La 5 august 2024, se împlinesc exact 600 de ani de la data când este specificat numele orașului Calafat într-un document al vămii locale. Este actul de atestare istorică a orașului.

Merită remarcat că, în acele vremuri, Calafatul era punctul terminus al unui important drum comercial, cunoscut și sub numele de „Drumul sării”, foarte probabil pentru faptul că vehiculele încărcate cu sarea de la Ocnele Mari sau din altă parte luau drumul Calafatului, ca să ajungă la Dunăre. De acolo, treceau fluviul și se îndreptau spre Balcani sau chiar mai departe, oriunde era așteptat prețiosul produs salin, berechet în țara noastră și cam lipsă pe la alții.

Anul 1583: Exploratorul britanic Humphrey Gilbert a înființat prima colonie engleză în America de Nord, orașul St. John's de astăzi. Îl găsim pe hartă în provincia „Newfoundland and Labrador” din Canada.

Anul 1716: În războiul austro-turc (1716–1718), este decimată aproape un sfert din armata turcă. Chiar și Marele Vizir a căzut în luptele de la Petrovaradin. Inițial, atacul l-au deschis otomanii încercând să captureze fortăreața Petrovaradin, dar au suferit, în final, o înfrângere grea.

Efectivele armatei habsburgice erau cât jumătate din cele otomane, dar strategia și tactica statului major, condus de prințul Eugen de Savoia, s-au dovedit a fi mult superioare celor conduse de Damad Ali Pașa, care de altfel a și fost rănit mortal în această încleștare.  

Așa se face că, în timp ce armata otomană a pierdut 20.000 de oameni și 250 de tunuri în fața armatei habsburgice, pierderile acesteia din urmă nu depășesc 3-4 mii oameni, iar piesele de artilerie, inclusiv tunuri, au rămas toate la locul lor.

ADVERTISING

Încântat de succes, prințul Eugen de Savoia a continuat campania intrând în Banat, ocupând fără mari eforturi orașul Temesvár de atunci (Timișoara de azi),  important centru civil și militar, administrat până atunci de turci.

Anul 1772: Austria, Prusia și Rusia au semnat tratatul prin care au început prima Împărțire a Poloniei. Se punea capăt puternicei Uniuni polono-lituaniene.

Anul 1796: În bătălia de la Castiglione,  generalul Napoleon Bonaparte a înfrânt armata austriacă de sub conducerea Feldmarschall-ului Dagobert Sigmund von Wurmser. Aceasta a fost una dintre cele patru victorii celebre câștigate de Bonaparte în timpul Războiului Primei Coaliții, considerate a fi parte a Războaielor Revoluției Franceze. Celelalte trei bătălii avuseseră loc la Bassano, Arcole și Rivoli.

Toate cele patru bătălii demonstrau măiestria de netăgăduit în arta războiului a tânărului general Bonaparte.

 Anul 1850: Se naște Guy de Maupassant, scriitor francez, autorul cunoscutului roman Bel Ami și la fel de cunoscutei nuvele Mademoiselle Fifi.

Maupassant a trăit și a scris într-o perioadă în care genul literar dominant devenise romanul, așa cum în prima jumătate a secolului al XIX-lea fusese poezia. Această deplasare spre epic este semnul unei noi orientări literare: dacă, prin definiție, lirismul este expresia eului, romanul trebuie, și este, expresia non-eului.

S-a produs o deplasare de la sentimental și emoțional la realism și pragmatism.  În proza lui Maupassant, citești elemente din realismul lui Gustave Flaubert sau pozitivismul lui Hyppolite Taine. Se spune despre el că este fondatorul prozei moderne, alături de nume la fel de răsunătoare, precum Emile Zola, Roger Martin du Gard sau Theodor Dreiser.

ADVERTISING

Anul 1858: Omul de afaceri american Cyrus West Field și colegii săi au terminat instalarea primului cablu telegrafic transatlantic.

Cablul transatlantic lega informațional Europa de America de Nord și accelera comunicațiile între cele două maluri ale oceanului Atlantic. Dacă, înainte de instalarea cablului, un mesaj trimis peste Atlantic cu vaporul ar fi ajuns în cel puțin  zece zile, acum comunicațiile puteau fi transmise aproape instantaneu.

Anul 1860: Regele Carol al XV-lea al Suediei este încoronat și ca rege al Norvegiei, la Trondheim. De acum încolo, va purta numele cumulativ de Carol al XV-lea al Suediei și Carol al IV-lea al Norvegiei. Uniunea Suediei cu Norvegia a durat până în anul 1905.

Anul 1882: Ultimul rege suveran al regatului Zulu din centrul Africii, Cetshwayo Kampande, sosește la Londra pentru o audiență cu regina Victoria.

Despre acest rege african se spune că depășea în dimensiuni orice alt om de pe planetă, cu înălțimea sa de 2,08 metri și o greutate pe măsură, de 158 kg.

După moartea lui Cetshwayo, fiul său, Dinuzulu, a cerut ajutorul trupelor statului vecin Transvaal, pentru a lupta împotriva rebelilor din Zululand. În schimbul ajutorului, Dinuzulu le-a promis burilor 10.400 km² de teren, mai mult de o treime din Zululand. După ce mercenarii buri au învins, Dinuzulu și-a ținut promisiunea și în nordul Zulululandului a fost înființată Republica Nieuwe. Zululand, deși formal independent, a devenit protectorat britanic în 1887 și a fost complet anexat la Natal în 1897.

Anul 1888: Bertha Benz, pionieră a sportului automobilistic și soția cunoscutului constructor de automobile Larl Benz, se urcă împreună cu cei doi fii ai săi, Richard și Eugen, la bordul automobilului recent patentat și călătoresc, fără oprire, 106 kilometri de la Mannheim la Pforzheim (astăzi 98,2 km pe autostradă).

Această primă călătorie de mare succes contribuie semnificativ la eliminarea rezervelor unor potențiali clienți ai firmei Karl Benz și, prin urmare, propulsează compania spre un strălucitor succes economic.

Dar sugerează perspectiva unui viitor nu prea îndepărtat, când automobilul va parcurge fără probleme sute de kilometri și chiar mii.

Anul 1895: Moare Friedrich Engels, filosof și militant socialist german, coautor al Manifestului Comunist, împreună cu economistul Karl Marx, publicat la Londra, la 21 februarie 1848.

Manifestul reprezintă încercarea lui Marx și a lui Engels de a codifica pentru publicul larg ideea de bază a materialismului istoric conform căreia, așa cum se afirmă în introducerea textului, „istoria tuturor societăților existente până în prezent este istoria luptelor de clasă”.

Anul 1903: Se naște principele Nicolae al României, fratele mai mic al regelui Carol al II-lea, fiul secund al regelui Ferdinand I și al reginei Maria (a decedat în 1978).

Anul 1914: Primul Război Mondial: Austro-Ungaria declară război Rusiei. Micuțul stat Muntenegru din Balcani declară de asemenea război Austro-Ungariei.

Anul 1915: În etapa de început a Primului Război Mondial, trupele germane ocupă Varșovia, aflată până atunci în autoritatea Imperiului Rus. Victoriile rapide de atunci ale armatei germane în fața celei ruse au contribuit semnificativ la demoralizarea trupelor, aducându-i apă la moară lui Lenin, care pregătea din străinătate revoluția bolșevică.

Anul 1922: Se naște Marin Preda, scriitor român, membru al Academiei Române. Este unul dintre cei mai controversați autori de literatură contemporană. Pe de o parte, citindu-l printre rânduri și studiindu-i viața, simți poziția lui de intelectual lucid, conștient de urmările nefaste ale ideologiei comuniste. Pe de altă parte, citindu-l doar la suprafață, ai impresia că parcurgi paginile unei așa-zise literaturi, inventată pentru susținerea la nivel de creație a doctrinei comuniste.

Dar, oricum ai lua-o, trei dintre romanele sale îl înalță mult deasupra mediocrităților care inundau spațiul editorial, preamărind dictatura și comunismul: „Moromeții”, „Cel mai iubit dintre pământeni” și „Delirul”. Dacă primul este o creație de tip frescă socială, cel de al doilea te ducea cu gândul, chiar prin titlu, la omul care chiar se credea că el a ajuns să fie cel mai iubit dintre pământeni. Nimeni altul decât Ceaușescu. Tot  pe acolo te duce gândul și la cel de al treilea titlu.

Anul 1929: Greva minerilor de la Lupeni (5-6 august). Greva s-a produs ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și de condițiile de muncă. Aproximativ 6.000 de muncitori au fost implicați în protest, cu revendicări privind în principal salariile. Minerii s-au confruntat cu autoritățile, iar bilanțul final al acestor confruntări a fost de 68 de morți, dintre care 28 căzuți pe loc, iar restul în orele sau zilele următoare. 

Anul 1930: Se naște Neil Armstrong, astronaut american. A fost primul om care a pășit pe Lună (Apollo 11, 1969).

Anul 1938: Se naște Rodica Popescu Bitănescu, actriță română de mare popularitate.

Anul 1940: Al Doilea Război Mondial: Uniunea Sovietică își anexează oficial Letonia, fără nici o altă bază decât o anexă secretă la înțelegerea Ribbentrov-Molotov, încheiată la Moscova, și care își permitea să redeseneze harta Europei altfel decât în baza vreunui principiu acceptat internațional.

Anul 1941: Se încheie dezastruos bătălia de la Smolensk, din timpul celui de al Doilea Război Mondial, când germanii iau prizonieri peste 300.000 de militari ai Armatei Roșii.

Anul 1944: Al Doilea Război Mondial: Insurgenții polonezi ocupă un lagăr de muncă german din Varșovia, eliberând 348 de prizonieri evrei.

Anul  1960: Statul Burkina Faso (Africa de Vest) își declară independența totală față de Franța.

Anul 1962: Este întemnițat luptătorul pentru drepturile omului Nelson Mandela.  El va fi eliberat abia în 1990, sub presiunea opiniei publice și după ce a petrecut în detenție 28 de ani.

Anul  1962: Actrița americană de largă popularitate Marilyn Monroe este găsită moartă în casa ei. Monroe a murit în noaptea de 4 spre 5 august 1962,  iar conform raportului medical de toxicologie cauza morții a fost otrăvirea acută cu barbiturice.

Timp de un deceniu, ea a fost actrița de top a scenei și ecranului american, iar pe filmele ei s-au încasat 200 milioane de dolari (echivalentul a 2 miliarde de dolari azi) până la moartea ei în 1962. La mult timp după moarte, Monroe rămâne o icoană a culturii pop. În 1999, Institutul American de Film a clasat-o drept a șasea cea mai mare legendă feminină a ecranului din Epoca de Aur a Hollywood-ului. .

Anul 1966: The Beatles lansează albumul Revolver.

Anul 1968: Se naște Marine Le Pen, politiciană franceză.

Anul 1973: URSS lansează sonda Mars 6 pentru a explora planeta Marte. Nava spațială va returna date timp de 224 de secunde în timpul coborârii sale prin atmosfera marțiană înainte de a se pierde orice contact cu ea.

Anul 1984: Moare Richard Burton, renumit actor britanic  de teatru și film. Burton a fost nominalizat de șapte ori la câte un premiu Oscar, dar nu l-a câștigat niciodată. În schimb, a primit numeroase alte distincții, inclusiv un premiu BAFTA , un premiu Globul de Aur și un premiu Grammy.

În 1960, i-a fost decernat premiul Tony pentru cel mai bun actor într-un muzical, cu referire la interpretarea regelui Arthur în muzicalul Lerner și Loewe Camelot.

La mijlocul anilor 1960, Burton devenise o vedetă de top în Europa. Până la sfârșitul anilor '60, era unul dintre cei mai bine plătiți actori din lume, primind onorarii de 1 milion de dolari sau mai mult, plus o parte din încasările brute. 

Burton a rămas strâns asociat în mintea publicului cu a doua sa soție a lui, Elizabeth Taylor . Relația turbulentă a cuplului, căsătorit de două ori și divorțat tot de două ori, a ținut multă vreme capul de afiș al presei de senzație.

Anul 1998: Moare Coca Andronescu, actriță română de teatru și film, rămasă în memoria publicului larg pentru scenetele din ciclul „Tanța și Costel”, interpretate cu popularul actor Octavian Cotescu.

Anul 1998: Moare Todor Jivkov, lider comunist bulgar, președinte al statului în perioada 1971-1989. A părăsit scena odată cu ceilalți lideri ai țărilor satelit URSS.

Anul 2015: Prim-ministrul malaysian Najib Razak a confirmat că rămășițele avionului descoperite în Oceanul Indian aparțin Boeing-ului care asigura zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines și care a dispărut în data de 8 martie 2014, la două săptămâni după invadarea Ucrainei de către armata rusă – desigur o coincidență.

Anul  2016: A început cea de-a 31-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară care se desfășoară la Rio de Janeiro, Brazilia. Jocurile au fost deschise de vicepreședintele țării și, în același timp, președinte interimar, Michel Temer.

Au fost etalate 28 de sporturi — inclusiv rugby în șapte și golf, adăugate de Comitetul Internațional Olimpic în 2009.

Probele sportive s-au desfășurat pe 33 de arene răspândite în 4 sectoare ale orașului Rio de Janeiro: Barra da Tijuca, Copacabana, Deodoro și Maracanã. Meciurile de fotbal s-au jucat pe mai multe stadioane din întreaga țară.

Centrul istoric al fostei capitale braziliene a fost supus unor operațiuni de restaurare urbanistică, întinsă  pe o suprafață de 5 kmp. Renovarea urbană a cuprins: 700 de km de rețele publice pentru aprovizionarea cu apă, salubrizare, drenaj, electricitate, gaz și telecomunicații; 4 km tunele; 70 de km de drumuri; 650 km de trotuare; 17 km piste de biciclete; 15.000 de arbori; trei uzine de salubrizare.

Ca parte a acestui proiect, a fost construită și o nouă linie de tramvai între aeroportul Santos Dumont și Rodoviária Novo Rio, inaugurată în iunie 2016, cu două luni întârziere față de program, dar utilă scopului propus.

Satul olimpic a fost cel mai mare din istoria J.O. de până atunci. Mobilierul și alte dotări din spațiile de cazare au impus, printre altele, achiziționarea a 80.000 de scaune, 70.000 de mese, 29.000 de saltele, 60.000 de umerașe, 6.000 de televizoare și 10.000 de telefoane inteligente.

Meciurile de fotbal s-au desfășurat atât în Maracanã, cât și în orașele São Paolo, Belo HorizonteSalvadorBrasília și Manaus.

România participă cu 96 sportivi și câștigă un total de 4 medalii: 1 aur, 1 argint și 2 bronz, fiind pe poziția 47 în clasamentul pe medalii.

MEMENTO


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇