David Popovici, un nou discurs la Jocurile Olimpice: Mesajul transmis tuturor părinților din România

David Popovici, un nou discurs la Jocurile Olimpice: Mesajul transmis tuturor părinților din România

David Popovici a susținut o conferință de presă la Paris, în care a avut un nou discurs în care a transmis un mesaj tuturor părinților din România, dar nu a uitat nici de autorități.

Campionul olimpic le-a transmis părinților să își trimită copiii la sport deoarece mișcarea este benefică.

„Aș vrea să spun ceva pentru că acum mă ascultă toată lumea. Măi, trebuie să facem sport! Trebuie să facem din ce în ce mai mult sport în țara asta. Copiii să meargă la sport, la înot, la orice sport. Important este să facă mișcare. E nevoie de mai mulți bani investiți în sport, de infrastructură”, a afirmat David Popovici.

ADVERTISING

De asemenea, David Popovici a avut și un mesaj pentru sportivii români de la Paris și a explicat trăirile sale după ce a încheiat concursul.

„Felicitări tuturor celor care au concurat până acum, felicitări celor de la canotaj, felicitări nouă pentru că știm cât de mult au muncit. Numai noi și familiile noastre știm cât de mult am muncit să ajungem aici. Numai noi știm toată munca din spate și vreau să vă aplaud pe toți de aici. Sunt mândru și de mine, visez la asta de când eram copil și e foarte frumos. Am făcut copilul din mine foarte fericit. N-oi fi eu cel mai matur sau în vârstă din delegația noastră, dar cred că vorbesc în numele tuturor când spun că ne vom face copiii din noi mândri. Hai, România! Eu am simțit că mi s-a ridicat un bolovan de pe suflet când s-a terminat cursa. A fost o călătorie grea. Nu de 4 zile, ci niște ani foarte grei”, a mai spus David Popovici.

ADVERTISING

Întrebat despre viitorul său, David Popovici a afirmat că se gândește doar la vacanță. „Despre Jocurile Olimpice de peste 4 ani voi vorbi când vom începe ciclul olimpic. Mai e atât de mult…”, a fost mesajul lui David.

Adrian Rădulescu, antrenorul lui David, a continuat mesajul pentru părinți

Adrian Rădulescu a dorit și el să transmită un mesaj părinților și i-a îndemnat să nu mai pună presiune pe copii, ci să-i susțină și să creadă în ei.

„Cred că un lucru foarte important este modul în care ne raportăm la sport. Ar trebui să avem mai multă răbdare, să ne încurajăm copiii să facă sport, să avem răbdare cu ei și să avem o abordare cum au avut părinții lui David. Îmi aduc aminte o discuție de acum 8 ani, în care Mihai, tatăl lui David, a venit și mi-a zis: 'Adrian, eu cred că David poate să fie campion olimpic și tu poți să-l aduci acolo'.

ADVERTISING

Eu nu am văzut-o ca pe o presiune, ci ca o dovadă de încredere. Consider că toți părinții care își duc copiii la sport ar trebui să aibă o atitudine similară. În SUA, toți părinții cred că ai lor copii pot fi campioni olimpici. Cu toții trebuie să ne străduim, să ne dăm voie să visăm, să avem mai multă răbdare cu copiii, să îi apreciem mai mult și să le acordăm mai multă atenție. Să ne restrângem un pic când e vorba de critici și să încercăm să nu fim mai deștepți decât suntem”, a declarat Adrian Rădulescu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇