Vin zile grele pentru mii de bucureșteni care circulă cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul prin oraș.
Pe unele trasee au rămas mai multe mijloace de transport în comun fără aer condiționat. Iar cu ele, călătoria este un chin.
Societatea de Transport București (STB) scoate pe trasee 1.323 de mijloace de transport în comun: 911 autobuze, 236 de tramvaie și 176 de troleibuze, potrivit informațiilor comunicate la solicitarea spotmedia.ro.
Iată câte dintre ele nu au aer condiționat:
- Autobuze. 911 pe trasee, din care 192 (adică 22%) nu au aer condiționat. Sunt cele vechi, Mercedes Euro 3.
- Tramvaie. Din 236 de tramvaie, 143 (adică 61%) nu au aer condiționat. Este vorba despre cele vechi: V3AM-2S, V3AM-PPCCA, V2AT și T4R
- Troleibuze. Din 176 de troleibuze, 26 (adică 15%) nu au aer condiționat. Sunt cele vechi, model Ikarus
Statistic, stăm bine. Per total, din cele 1.323 de mijloace de transport în comun, 962 (adică 72%) au aer condiționat.
Și mai simplu spus: aproape trei sferturi dintre mijloace de transport în comun din București au aer condiționat.
Din păcate, pentru bucureștenii care au acces doar la autobuze, troleibuze și tramvaie vechi, fără aer condiționat, statistica nu e de niciun folos.
Sauna mobilă de pe Traseul 86
Spre exemplu, statistic, cel mai bine stau lucrurile la troleibuze. Cu cele fabricate de Solaris în trafic, doar 26 mai sunt vechi, fără aer condiționat.
Par puține cele care nu oferă confort. Statistic, chiar sunt puține. Dar pentru călătorii care au nevoie să circule cu aceste troleibuze, experiența e cumplită.
STB susține că autobuzele, troleibuzele și tramvaiele sale nu sunt dotate cu termometre în spațiile pentru călători. Și că nimeni nu măsoară temperatura interioară.
Așa că am făcut un test.
În după-amiaza zilei de luni, 8 iulie, am măsurat temperatura în troleibuze de pe traseele 97 (din lotul nou, produs de Solaris, cu aer condiționat) și 86 (Ikarus, fără aer condiționat).
Am configurat un traseu scurt de doar câțiva kilometri, între stațiile Dridu (capătul de linie al traseului 86 din cartierul Pajura) și stațiile Carpați-Clăbucet (din zona 1 Mai).
Am folosit un termometru de cameră. Probabil că există instrumente mult mai potrivite pentru astfel de măsurători ale temperaturii în vehicule. Dar cred că și cel utilizat de mine ilustrează situația.
La ora 16:41, la interior erau 29 de grade. Era cald, dar nu sufocant.
Câteva minute mai târziu am ajuns la capătul liniei 86. Nu era niciun troleibuz acolo. Așa că am mers pe jos aproximativ un kilometru, până la cea mai apropiată stație de la care traseele 86 și 97 se suprapun pentru o bucată de drum.
Am urcat într-un troleibuz 97, cu aer condiționat. Termometrul a arătat, constant, 32 de grade la interior. Am coborât la stația Carpați.
Câteva minute mai târziu, am traversat. Și am făcut călătoria în sens invers. De această dată, într-un troleibuz Ikarus, fără aer condiționat, de pe traseul 86.
În câteva clipe, termometrul a arătat 34 de grade Celsius. Apoi, temperatura a crescut, grad cu grad.
La ora 17:51, la Podul Constanța arăta 38 de grade Celsius.
Iar la câteva sute de metri mai departe, la intersecția Căii Grivița cu Strada Pajurei, termometrul a arătat 39 de grade.
A fost cea mai ridicată temperatură indicată.
Pe Strada Pajurei, a început să scadă. La ora 18:01, eram din nou la capăt de linie, în stația Dridu. Temperatura interioară indicată de termometru: 38 de grade Celsius.
E imposibil pentru un călător să străbată chiar și această distanță scurtă (7 stații dintre cele peste 30 ale traseului 86 - n.red.) fără să ajungă la destinație lac de sudoare. Or, asta riscă să scadă apetitul pentru transport în comun, cel puțin în perioadele de caniculă.
Care sunt traseele cele mai afectate de caniculă
La solicitarea spotmedia.ro, STB a transmis care sunt cele 3 trasee pe care confortul călătorilor e cel mai afectat de lipsa aerului condiționat.
Este vorba despre:
- Traseul 11 de tramvai (Piața 16 februarie – Zețarilor),
- Traseul 44 de tramvai (Cartier 16 februarie – Vasile Pârvan)
- Traseul 76 de troleibuz (Piața Reșița – Piața Unirii).
Am arătat deja că și pe alte trasee călătoriile sunt greu de suportat.
Cititori ai spotmedia.ro au transmis că și pe mai multe trasee care tranzitează Sectorul 2 lipsa aerului condiționat din mijloacele de transport în comun e foarte greu de suportat. Printre ele: traseele 21, 16 și 32 (tramvai), traseele 143, 243 și 343 (autobuz) și traseul 66 (troleibuz).
Când vom scăpa de tot de vechiturile fără aer condiționat?
În această vară, nu vom vedea mari schimbări.
STB a instalat, în anii din urmă, sisteme de aer condiționat pe 60 de tramvaie. Problema este că două dintre ele au luat foc din această cauză, susținea primarul general Nicușor Dan în urmă cu un an.
La acest moment, soluția administrației Capitalei este să înlocuiască mijloacele de transport vechi cu unele noi.
Doar că va mai dura. Cât anume e greu de spus. Achizițiile de acest fel se fac prin licitații, care durează luni sau chiar ani. Administrația are un rol, pentru că o documentație corect întocmită poate crea premisele unei licitații mai scurte.
În programul său electoral, primarul general Nicușor Dan a menționat că PMB a obținut, prin PNRR, 66 de milioane de lei, bani nerambursabili, pentru a cumpăra încă 22 de troleibuze. Ar rezolva mare parte din probleme pentru călătorii care astăzi circulă cu troleibuze fără aer condiționat.
În plus - tot potrivit lui Nicușor Dan - în iunie 2023, Consiliul General a votat un studiu de oportunitate pentru achiziția a încă 250 de tramvaie (care ar rezolva integral problema, dacă structura parcului circulant va rămâne similară).
Sunt șoferi care nu dau drumul la aer condiționat?
STB susține că – în cazul autobuzelor – folosirea aerului condiționat crește consumul de carburant, dar cu o cantitate nesemnificativă, de circa 2 litri/100 kilometri.
În consecință, șoferii și vatmanii nu țin aerul condiționat închis ca să facă economie de carburant.
De fapt – a mai transmis STB la solicitarea spotmedia.ro – când afară sunt 26 de grade Celsius, șoferii și vatmanii trebuie să deschisă instalațiile de aer condiționat, dacă vehiculele sunt dotate cu așa ceva.
Orice încălcare a regulii ar duce la cercetarea disciplinară a șoferului și vatmanului, mai susține STB.
Tot STB ne-a transmis că nu a primit sesizări că ar exista șoferi sau vatmani care refuză să deschidă aerul condiționat în spațiul pentru călători.