În primul discurs după tentativa de asasinat, premierul slovac îl laudă pe Viktor Orban pentru vizita controversată la Moscova: Mi-ar fi plăcut să merg și eu cu el!

În primul discurs după tentativa de asasinat, premierul slovac îl laudă pe Viktor Orban pentru vizita controversată la Moscova: Mi-ar fi plăcut să merg și eu cu el!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul slovac Robert Fico a declarat, vineri, că ar fi mers împreună cu omologul său maghiar Viktor Orban în vizita sa controversată la Moscova, dacă starea de sănătate i-ar fi permis, în cadrul primului discurs în public după tentativa de asasinat, relatează AFP.

Șeful Guvernului ungar i-a înfuriat pe aliaţii occidentali din UE şi NATO când a mers vineri la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, a cărui ţară a invadat Ucraina în februarie 2022.

Anterior, Viktor Orban a vizitat Kievul şi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la începutul acestei săptămâni, imediat după ce ţara sa a preluat preşedinţia semestrială rotativă a Uniunii Europene.

ADVERTISING

"Vreau să-mi exprim admiraţia faţă de premierul ungar pentru că a mers fără ezitare la Kiev şi Moscova", a declarat premierul slovac Roberto Fico într-un discurs.

"Dacă starea mea de sănătate mi-ar fi permis să merg, mi-ar fi plăcut să mă alătur lui", a mai spus acesta. A fost prima sa apariţie publică de la tentativa de asasinat din 15 mai.

ADVERTISING

Premierul slovac şi-a ţinut discursul în picioare, deşi părea să fi pierdut în greutate, iar vocea sa părea mai slabă decât înainte de atac.

Atât Ungaria, cât şi Slovacia au refuzat să ofere ajutor militar Ucrainei sub Orban şi Fico, care sunt consideraţi cei mai apropiaţi aliaţi ai Rusiei în Uniunea Europeană.

Orban a declarat că se află într-o misiune de a ajuta la încheierea războiului, deoarece atât el, cât şi Fico pledează pentru discuţii de pace cu Rusia.

"Nu există niciodată suficiente discuţii şi iniţiative de pace", a reiterat și premierul slovac.

ADVERTISING

Recuperare după tentativa de asasinat

Fico, în vârstă de 59 de ani, se recuperează în urma rănilor grave pe care le-a suferit în mai, când un bărbat înarmat l-a împuşcat de patru ori, de la mică distanţă, după o şedinţă de guvern în centrul Slovaciei.

Atacatorul, identificat de presa slovacă drept poetul Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, este acuzat de terorism. Acesta se află în arest în aşteptarea procesului.

Fico conduce o coaliţie guvernamentală tripartită formată din partidul său naţionalist de centru Smer-SD, partidul de centru Hlas şi partidul de extremă dreapta SNS.

El a suferit două intervenţii chirurgicale de lungă durată în spital şi a fost transferat pentru tratament la domiciliu în capitala Bratislava pe 31 mai.

Vineri, el şi-a făcut prima apariţie la o ceremonie care marchează sosirea Sfinţilor Chiril şi Metodiu în fosta Moravie Mare în 863 pentru a răspândi creştinismul în rândul poporului slav.

Discursul său la castelul Devin din apropierea capitalei Bratislava a durat mai mult de 15 minute şi a fost întâmpinat cu ovaţii în picioare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇