Zilele caniculare sunt din ce în ce mai periculoase, mai ales în orașele în care clădirile înalte și asfaltul încins emană o căldură insuportabilă. Însă o soluție simplă și ieftină ar putea aduce un pic de răcoare în uriașele „cuptoare urbane”.
Un studiu apărut în publicația științifică Nature Cities a arătat cum aplicarea unui material retroreflectorizant pe clădiri a contribuit la scăderea temperaturii zidurilor cu până la 2,2 grade Celsius și la reducerea temperaturii aerului cu aproape 0,15 grade Celsius, relatează CNN.
Reducerea temperaturii clădirilor este foarte importantă la nivelul străzii, unde este resimțită de pietoni. "Aceste ziduri radiază multă clădură direct spre tine", a spus Elie Bou-Zeid, coautoare a studiului și profesor de inginerie civilă și de mediu la Princeton University.
Răcirea acestor suprafețe cu 2,2 grade Celsius ar echivala cu a sta la umbră, a mai spus ea.
Temperaturile în orașe sunt semnificativ mai mari decât suburbiile și zonele rurale din împrejurimi, din cauza modului în care sunt construite. Clădirile înalte, acoperișurile de culoare închise, asfaltul și betonul pot absorbi razele solare și reflecta căldura înapoi în mediu, creând așa-numitul efect al insulei urbane de căldură.
Retroreflectoarele se bazează pe un concept simplu: trei oglinzi care formează un colț reflectă lumina înapoi în direcția din care a venit. Același lucru se poate realiza cu o oglindă în formă de bol.
Astfel de materiale sunt aplicate pe indicatoarele rutiere și pe biciclete, de exemplu, pentru ca acestea să devină vizibile noaptea pentru șoferi, dar și în echipamentele de alergare. Ochii pisicilor au retroreflectoare similare care strălucesc în întuneric când lumina cade pe ei.
Materialul retroreflectorizant ar putea fi dezvoltat sub forma unor folii pentru a fi aplicate pe suprafețele exterioare ale clădirilor. Având în vedere că materialul în sine e relativ ieftin, ar putea fi o soluție simplă pentru un fenomen din ce în ce mai periculos, întrucât temperaturile continuă să crească din cauza poluării cauzate de încălzirea planetei.
Variante la scară mică ale acestei idei au fost deja testate în Țările de Jos și Italia, dar încă nu există un exemplu la scară largă.
Desginerii urbani au început să implementeze soluții simple pentru a contracara fenomenul căldurii urbane, inclusiv prin vopsirea în alb a străzilor, plantarea mai multor copaci și amenajarea unor acoperișuri verzi.
Străzile din Los Angeles au fost vopsite cu un strat alb-cenuşiu pentru a reflecta lumina soarelui și a menține temperatura aerului mai rece – la fel cum o cămașă ușoară te va răcori mai bine decât una întunecată în soarele fierbinte de vară.
Cercetătorii spun că această soluție este mai puțin eficientă decât materialul retroreflectorizant, care reflectă lumina soarelui înapoi către soare "și nu către alte obiecte de pe sol".
Materialele retroreflectorizante au și ele un dezavantaj: ar face iernile să se simtă și mai reci, reflectând lumina soarelui într-un moment în care este benefică.
Bou-Zeid a spus că ar putea fi posibil să se proiecteze materiale reflectorizante care să anuleze efectul atunci când este nevoie. "Când este foarte cald în timpul verii, acestea devin albe și reflectă mult înapoi spre cer. Când este foarte frig în timpul iernii, acestea devin negre și nu reflectă prea mult și absorb în mare parte energia (soarelui)", a explicat ea.
T.D.