Biden a anunțat când va acorda primul interviu după dezbaterea sa cu Trump

Biden a anunțat când va acorda primul interviu după dezbaterea sa cu Trump

Preşedintele american Joe Biden va acorda vineri primul său interviu de la dezbaterea cu rivalul său Donald Trump, în cursul căreia performanţa sa a fost considerată în mare parte dezastruoasă.

Un prim extras va fi disponibil de vineri, a precizat televiziunea ABC News, urmând ca duminică să fie difuzat în totalitate.

Importanţi lideri democraţi au început marţi să pună la îndoială public starea lui Joe Biden, în vârsta de 81 de ani, chiar şi cu un prim apel public către preşedinte de a-şi retrage candidatura pentru un al doilea mandat.

ADVERTISING

Nancy Pelosi a dat asigurări marţi că este "legitim" să se pună la îndoială starea de sănătate a preşedintelui Joe Biden, aflat în atenţie de la performanţa sa dezastruoasă în timpul unei dezbateri de joi împotriva lui Donald Trump.

"Cred că este legitim să ne întrebăm dacă acesta este un simplu episod sau o stare" de durată, a spus fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, încă foarte influentă în cadrul partidului său, pe canalul MSNBC.

Aleasa de California, ea însăşi în vârstă de 84 de ani, a salutat "viziunea" liderului democrat pentru ţară.

ADVERTISING

Un congresman democrat de rang înalt i-a cerut marţi preşedintelui american Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, citând printre altele performanţa sa dezastruoasă în dezbaterea de joi împotriva lui Donald Trump.

"Sper că va lua decizia dificilă şi dureroasă de a se retrage. Îi cer respectuos să facă acest lucru", a scris texanul Lloyd Doggett într-un comunicat pentru presa americană.

"Preşedintele Biden ne-a salvat democraţia, eliberându-ne de Trump în 2020. Nu trebuie să ne predea lui Trump în 2024", a adăugat el.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇