Catastrofa CFR 2024: Uite focul, nu e focul! Întârziere de 300 de minute, locomotivă stricată, călători evacuați de pompieri

Catastrofa CFR 2024: Uite focul, nu e focul! Întârziere de 300 de minute, locomotivă stricată, călători evacuați de pompieri

În ultima perioadă sunt din ce în ce mai multe probleme pe calea ferată.

Sâmbătă avem un tren care va ajunge de la Timişoara la Iaşi cu cel puţin 5 ore mai târziu decât era programat, pentru că i s-a stricat locomotiva.

Alt tren, de la Mangalia la Oradea, a plecat aseară din staţia Medgidia, cu o întârziere de 110 minute, iar azi s-a oprit şi într-o gară din Arad, pentru o problemă care a necesitat intervenţia pompierilor.

300 de minute întârziere

„Trenul IR 1831 Timișoara Nord - Iași, cu plecare din Timișoara Nord în această dimineață - 29 iunie 2024, va ajunge la Iași cu o întârziere de aproximativ 300 de minute. Întârzierea este generată de defectarea locomotivei în stația Lugoj”, a transmis CFR Călători.

ADVERTISING

Trenul își va relua circulația în condiții de siguranță cu o locomotivă de ajutor care va sosi de la Arad, după efectuarea tuturor procedurilor specifice unei asemenea situații.

CFR Călători precizează că a oferit călatorilor, în stația Lugoj, apă și produse de patiserie.

Acum două zile, un alt tren care a plecat de la Timișoara miercuri, în jurul orei 18:00, a ajuns la destinație, la Mangalia, după mai mult de 20 de ore, cu o întârziere de peste cinci ore.

CFR Călători susţine că această întârziere a fost cauzată de avarierea locomotivei după ce a lovit un copac căzut pe linie, o defecţiune la un vagon şi lipsa de tensiune în firul de contact, pe un tronson, din cauza furtunilor.

ADVERTISING

Locomotivă în flăcări? Ba nu!

Tot sâmbătă pompierii au intervenit la locomotiva unui tren de călători Mangalia-Oradea, la ieșirea din gara Chișineu Criș, judeţul Arad.

„Incendiul se manifesta în interiorul locomotivei, cu degajare mare de fum. Locomotiva nu a putut fi decuplată de la garnitura de tren. Persoanele din tren, aproximativ 120, au fost evacuate de către pompieri, iar o mare parte s-au evacuat singure”, anunță ISU Arad.

Totuşi, CFR insistă că nu a fost nicio clipă vorba despre foc, respectiv incendiu.

ADVERTISING

„Preventiv până la îndepărtarea degajării de fum, călătorii din primul vagon, cel de lângă locomotivă, au fost mutaţi în celelalte vagoane. Precizăm faptul că toţi călătorii au rămas în tren neexistând risc de incendiu. Conform procedurilor mecanicul de locomotivă a anunţat la 112 acest incident, fapt care explică prezenţa pompierilor la faţa locului, intervenţia lor nemaifiind necesară în acest caz”, susţine CFR Călători.

Şi acest tren înregistrează o întârziere de 174 de minute, principala cauză fiind incendiul de vegetaţie din seara zilei de 28 iunie dintre Medgidia – Mircea Vodă. Trenul a plecat aseară, din staţia Medgidia, cu o întârziere de 110 minute.

Trenul.... un soi de melc încins

Şi aceste probleme apar în condiţiile în care, în zilele caniculare, CFR reduce oricum viteza trenurilor pe anumite segmente de cale ferată.

Pe de altă parte, CFR Călători susţinea recent că instalațiile de aer condiţionat nu fac față, pentru că sunt temperaturi mari afară și din cauză că unii călători deschid geamul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇