Un fost fotbalist olandez surprinde înaintea meciului cu România: "Mai bine jucam cu Anglia decât cu ei"

Un fost fotbalist olandez surprinde înaintea meciului cu România: "Mai bine jucam cu Anglia decât cu ei"

Un fost fotbalist olandez consideră că batavii au ghinion pentru că întâlnesc România în optimile de la EURO 2024.

Fostul campion european Berry van Aerle vede România o echipă pe val și spune că olandezii trebuie să-și ridice considerabil nivelul pentru a ne elimina.

”Aud pe toată lumea că spune că suntem norocoși că am picat cu România, dar nu sunt de acord cu asta. Aș fi preferat să jucăm împotriva Angliei. Englezii nu au arătat nimic în cele trei meciuri, au fost la un nivel foarte scăzut. Au o echipă mai mică decât cea a României, care a jucat foarte bine la acest turneu final până în acest moment. Va fi un meci dificil pentru Olanda.

ADVERTISING

Chiar dacă am fost foarte pozitiv în legătură cu România, cred că în mod normal ar trebuie să câștigăm împotriva lor, dar trebuie să creștem nivelul. Dacă vom juca așa cum am făcut-o împotriva Franței sau a Austriei, va fi foarte dificil. Și nu trebuie să jucăm cu 1-2-3% mai bine, va trebui să jucăm cu 90% mai bine.

Pentru naționala Olandei, este important să se înarmeze împotriva pasiunii unor țări precum România, Turcia sau Cehia. Dacă nu te înarmezi împotriva acestui lucru, vei pierde. Nu cred că Olanda este favorită. România a jucat foarte bine în faza grupelor, Olanda a jucat slab, dar poate fi un avantaj faptul că nu suntem favoriți”, a spus Berry van Aerle, într-un editorial pentru Sport Nieuws, citat de Sport.ro.

ADVERTISING

Partida dintre România și Olanda va avea loc marți, de la ora 19:00, LIVE pe SpotMedia.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇