Consiliul European a anunțat că a fost aprobat marți un acord privind coordonarea măsurilor de restricționare a liberei circulații în UE adoptate în contextul pandemiei de Covid.
Acest acord urmărește evitarea perturbării circulației cetățenilor UE și să sporească transparența și predictibilitatea pentru cetățeni și întreprinderi, se arată într-un comunicat al Consiliului European.
”Pandemia COVID-19 ne-a perturbat viața de zi cu zi în multe feluri. Restricțiile de călătorie au făcut ca pentru unii dintre cetățenii noștri să fie dificil să ajungă la muncă, la universitate sau să-i viziteze pe cei dragi.
Este de datoria noastră comună să asigurăm că măsurile luate nu afectează libera circulație și să oferim cetățenilor noștri toate informațiile de care au nevoie atunci când decid cu privire la călătoriile lor”, a declarat Michael Roth, ministru de stat pentru Afaceri Europene în Ministerul Afacerilor Externe german.
Orice măsuri care restricționează libera circulație pentru protejarea sănătății oamenilor trebuie să fie proporționale și nediscriminatorii și trebuie ridicate de îndată ce situația epidemiologică o permite, mai afirmă Consiliul European.
Astfel, potrivit acordului, în fiecare săptămână, statele membre ar trebui să furnizeze Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) următoarele date:
- numărul de cazuri noi la 100.000 de locuitori înregistrate în ultimele 14 zile
- numărul de teste la 100.000 de locuitori efectuate în ultima săptămână (rata de testare)
- procentul testelor pozitive din ultima săptămână (rata pozitivității testului).
Pe baza acestor date, ECDC ar trebui să publice săptămânal o hartă a statelor membre UE, pentru a le sprijini în luarea deciziilor privind călătoriile. Zonele trebuie marcate în următoarele culori:
- verde dacă rata de infectare la 14 zile este mai mică de 25 și rata de pozitivitate a testului sub 4%
- portocaliu dacă rata de infectare la 14 zile este mai mică de 50, dar rata de pozitivitate a testului este de 4% sau mai mare sau dacă rata de infectare la 14 zile este între 25 și 150 și rata de pozitivitate a testului este sub 4%
- roșu dacă rata de infectare la 14 zile este de 50 sau mai mare și rata de pozitivitate a testului este de 4% sau mai mare, sau dacă rata de infectare la 14 zile este mai mare de 150
- gri dacă nu există informații suficiente sau dacă rata de testare este mai mică de 300.
Libera circulație nu trebuie restricționată
Statele membre nu ar trebui să restricționeze libera circulație a persoanelor care călătoresc spre sau dinspre zonele verzi, afirmă Consiliul European.
Dacă se ia în considerare aplicarea restricțiilor, acestea ar trebui să respecte diferențele dintre situația epidemiologică dintre zonele portocalii și roșii și să acționeze în mod proporțional.
Statele membre nu ar trebui, în principiu, să refuze intrarea persoanelor care călătoresc din alte state membre, precizează Consiliul European. Statele membre care consideră necesar să introducă restricții ar putea solicita persoanelor care călătoresc din zone care nu sunt verzi:
- să se supună măsurii carantinării
- să facă un test după sosire
Statele membre pot oferi opțiunea de a înlocui acest test cu un test efectuat înainte de sosire.