Cozi de ambulanțe pline cu pacienți asimptomatici sunt realități cu care medicii infecționiști din Timiș sunt deja obișnuiți. Medicul Voichiţa Lăzureanu spune că niciodată până acum nu a văzut așa ceva, iar modificarea legislativă nu a făcut altceva decât să aglomereze saloanele.
Bolnavii asimptomatici ajung în corturi, unul lângă altul, cum au stat şi în ambulanţă. Sunt consultaţi, iar cei cu comorbidităţi trebuie să facă şi radiografie sau CT.
Și asimptomaticii cu coronavirus trebuie să meargă la spital. Este o modificare legislativă care duce la aglomerarea saloanelor.
Adelina Marinescu este doctor infecţionist la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Chiar de la începutul pandemiei are grijă de bolnavii cu COVID-19, dar niciodată nu a văzut scene ca acum: cozi de ambulanţe pline cu pacienţi asimptomatici.
Voichiţa Lăzureanu critică această decizie care aglomerează spitalele şi îngreunează actul medical.
„Pacienţii care sunt pe secţii şi sunt forme moderate şi severe, unele chiar critice, din păcate nu mai beneficiază de aceeaşi calitate a actului medical, tocmai pentru că noi, ca resursă umană, suntem aceiaşi. Tot ăia suntem şi pe secţie şi la corturi. Din păcate îngreunează foarte mult actul medical. Parte dintre medici trebuie să fie relocaţi la corturi, astfel încât să le acorde îngrijiri medicale, deşi nu au nevoie de îngrijiri medicale, aceşti pacienţi asimptomatici sau cu formă uşoară”, explică Voichiţa Lăzureanu, medic infecţionist la Spitalul Victor Babeş Timişoara.
Medicul spune că „este aberant” să fie trimiși toți pacienții pozitivi către spitale.
„Mi se pare aberantă această măsură acum, în momentul în care transmiterea comunitară este masivă, să trimiţi către Clinicile de Boli Infecţioase, sau către diverse Spitale de Boli Infecţioase, toţi pacienţii pozitivi”, mai adaugă Lăzureanu.
Medicul Adelina Marinescu explică de ce stau atât de mult pacienții la spital.
„Un pacient, aici, poate să stea între 4-8-10 ore. Stă destul de mult. De ce? Pentru că de cele mai multe ori, ambulanţele vin cu un flux masiv de pacienţi. Pot să vină 8-9-10 ambulanţe cu câte 10-15-20 de pacienţi odată”, arată Adelina Marinescu, medic infecţionist la Spitalul Victor Babeş Timişoara.
Duminică, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că bolnavii asimptomatici vor fi evaluaţi la domiciliu, iar apoi vor fi programaţi pentru investigaţii, în timp ce pacienţii simptomatici cu comorbidităţi vor rămâne în continuare internaţi în spital.