Atac cu documente false la adresa lui Nicușor Dan. Ce impact are și ce spune despre campanie?

Un raport al Securității, despre care cercetători CNSAS au afirmat că e fals, a ajuns în atenția opiniei publice, împins de persoane care gravitează pe orbita PSD. Deși a provocat reacția primarului în funcție, care a negat acuzațiile de legături cu poliția politică din perioada comunistă, dar și o intensă dezbatere pe rețelele sociale, e puțin probabil ca episodul să producă o schimbare de lider în cursa electorală de la București.
Atac cu documente false la adresa lui Nicușor Dan. Ce impact are și ce spune despre campanie?

Cu câteva zile înainte de alegeri, un document misterios apare în spațiul public, nedatat, atribuit Securității Municipiului București și în care sunt descrise relațiile dintre olimpicii internaționali la matematică din vara anului 1988, înainte de a pleca la Canberra, Australia, pentru etapa finală a concursului.

Mai mulți cercetători și istorici, specializați în activitatea securității comuniste, au declarat că documentul e fals.

Principalele argumente:

  • În rapoartele și notele scrise la mașină se foloseau diacritice;
  • Documentul nu e datat;
  • Folosirea unor expresii care nu se aflau în vocabularul autorităților la vremea respectivă: demersuri de recrutare, profile ale caracterelor;
  • Modul de îndosariere a documentului;
  • Semnăturile ofițerului;

Până la alegerile de duminică nu poate fi făcută o expertiză științifică a documentului, iar opiniile exprimate de specialiști vin după o analizare sumară a documentului.

Sursa acestuia e PSD, el fiind distribuit pe site-urile Realitatea Plus și Solidnews.ro, al lui Cozmin Gușă, unul dintre cei mai importanți susținători ai politicii Rusiei din România.

ADVERTISING

Falsul, o povară politică dificilă

Nicușor Dan conduce în toate sondajele de opinie, iar cursa electorală de la București intrase în linie dreaptă fără ca Gabriela Firea, reprezentanta PSD, să aibă susținerea necesară pentru a-l învinge pe primarul în funcție.

Publicarea unui astfel de document în care actualul edil e acuzat de legături cu Securitatea sugerează o anume urgență în zona de campanie a partidului condus de Marcel Ciolacu. 

NicusorDanSecuritateDocumentFals
SECURITATE. Fragment din documentul difuzat pe rețelele sociale și de unele televiziuni de știri, atribuit Securității Municipiului București și care sugerează că Nicușor Dan a colaborat cu poliția politică a lui Ceaușescu. Documentul e suspectat a fi fals, în primul rând din cauza faptului că nu are diacritice, iar în epocă toate documentele oficiale erau dactilografiate cu diacritice, iar în al doilea rând pentru că se folosesc expresii care nu erau utilizate în epocă - Sursa: Spotmedia.ro

O astfel de strategie e riscantă, putând provoca furie printre alegători, polarizare, care ar putea avea consecințe și după alegerile de duminică.

În contextul în care PSD mai are două campanii, cea pentru prezidențiale și cea pentru parlamentare, ștampila de falsificator de documente ale Securității poate fi o povară.

„Față de documentul… care a început să circule în presă fac următoarele precizări: am plecat din România de trei ori înainte de 1989: la Balcaniada de Matematică din 1987 (Grecia) şi la Olimpiadele Internaționale de Matematică din 1987 (Cuba) şi 1988 (Australia); în relația cu autoritățile statului de atunci am avut doar acele interacțiuni obligatorii, conform legislației din acei ani pentru toți românii care călătoreau în străinătate”, a declarat Nicușor Dan, primarul în funcție al Bucureștiului.

De asemenea, el a mai precizat și faptul că „nu am avut vreun angajament de colaborare cu Securitatea, CNSAS emițând  două adeverințe în acest sens, în 2012 şi 2017”.

După 15 ani

Declarația lui a fost criticată în mai multe postări pe rețelele sociale pentru că a fost nesigură, lipsită de context și de precizări suplimentare.

De aici, s-a speculat faptul că între Nicușor Dan și Securitate ar fi existat raporturi mai complicate, deși matematicianul avea doar 17 ani la acea vreme.

Episodul cu acest document amintește de cel pus la cale în 2009 tot de oameni aflați sub umbrela PSD, echipa de campanie a lui Mircea Geoană și alianța mogulilor de la acea vreme - Patriciu, Vântu, Voiculescu, care au realizat „clipul fals - Băsescu lovește un copil”.

VIDEO. Clipul din 2009 a fost difuzat intens de televiziuni și pe Internet, cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale de atunci. Cu detașarea de acum, se observă cu ușurință manipularea grosolană a imaginii, schimbarea culorii figurii copilului, iar mâna lui Băsescu se lungește nefiresc - Sursa: YouTube/ Otovideomaster

Pentru cine nu-și mai amintește, printr-o editare destul de grosolană a unei înregistrări video de la un eveniment de campanie, un gest cu mâna al fostului președinte Băsescu e transformat într-o lovitură cu pumnul asupra unui copil din apropiere.

Înregistrarea apare în data de 26 noiembrie 2009, iar turul doi al alegerilor a avut loc 10 zile mai târziu, în 6 decembrie, fiind planificată să producă o criză în campania lui Băsescu cu câteva zile înainte de scrutin.

La 15 ani de la acel eveniment, se poate spune că efectul a fost contrar așteptărilor celor care l-au fabricat, a generat o polarizare și mai mare, deși președintele în funcție era în pierdere de popularitate, episodul respectiv i-a relansat campania.

Sondajele ca armă politică

De această dată, la București, nici măcar nu e o cursă strânsă, cum a fost la vremea respectivă între Băsescu și Geoană. 

Nicușor Dan și-a dominat autoritar adversarii și a profitat puternic de avantajul dat de faptul că alegerile locale se desfășoară într-un singur tur de scrutin, primarul în funcție pornind ca mare favorit.

Dacă publicarea documentului presupus fals nu face parte dintr-o strategie mai complexă, de exemplu, să provoace o reacție de negarea a lui Nicușor Dan, iar după să urmeze cu adevărat dezvăluiri importante, atunci nu va avea niciun efect, iar Gabriela Firea nu va reuși să refacă diferența față actualul primar, cuprinsă undeva între 3 și 10 puncte procentuale, conform sondajelor publicate până acum.

În contextul apariției în spațiul public a documentului intitulat <RAPORT- privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică ( 9-21 iulie 1988), Colegiul CNSAS face următoarele precizări: documentul menționat nu a fost eliberat de CNSAS și având în vedere suspiciunile referitoare la autenticitatea documentului, Colegiul CNSAS a dispus verificarea cu celeritate a tuturor informațiilor conținute de acesta, respectând procedurile interne

CNSAS, comunicat oficial

În campania electorală, partidele au folosit intens sondajele ca armă politică pentru a crea confuzie în rândul alegătorilor. Și au reușit, dar cu prețul de a compromite studiile sociologice în ce privește alegerile cu toate consecințele negative ce decurg de aici, inclusiv confuzie și printre candidați, echipele de campanie și strategii electorali.

Pe de altă parte, folosirea sondajelor ca instrumente de propagandă arată că nu există încă, la nivelul societății, centre credibile de sondare a opiniei publice, multe dintre ele fiind finanțate de grupuri politice, având astfel tendința să balanseze rezultatele înspre interesele clienților și în detrimentul publicului.

Consecințele unui joc murdar

Nicușor Dan a făcut o campanie electorală concentrată exclusiv pe probleme administrative, evitând poziționările politice, cu toate că votul de la București are o puternică încărcătură politică. 

Dacă va rămâne primar e și datorită nemulțumirilor la adresa PSD, dar și problemelor din coaliția de guvernare.

De asemenea, nu a existat o legătură între campania lui Nicușor Dan și cea a Alianței Dreapta Unită, deși actualul primar e sprijinit de respectiva grupare politică și, conform declarațiilor sale, o parte din banii de campanie vin de la USR.

Consider că prin diseminarea masivă pe unele canale mass-media şi pe rețelele de socializare a acestui fals mi-a fost grav afectată imaginea. Deși nu se cunoaște proveniența acestui înscris, scopul difuzării sale este de a altera competiția electorală şi de a induce în eroare alegătorii

Nicușor Dan, după ce a depus plângere penală împotriva difuzării unui document, presupus fals, care arată că ar fi colaborat cu Securitatea

Pe lângă faptul că alegerile locale le-au pus cu totul în umbră pe cele europarlamentare, am asistat și la o promovare individualistă, axată doar pe nume, fără a exista strategii în care candidații să apară ca făcând parte dintr-o echipă sau în relație și cu anumite programe politice.

După alegerile din 9 iunie se va intra într-o nouă etapă, iar alianța PSD-PNL se va destrăma indiferent de rezultatul obținut la europarlamentare.

În funcție de votul politic, e posibil să se formeze din nou o coaliție anti PSD în perspectiva scrutinului prezidențial, dar și prin intrarea în cursă a lui Mircea Geoană, care complică mult situația, mai ales în tabăra social-democraților.

Documente, precum cel apărut zilele trecute, fac parte din lupta politică și sunt luate în calcul de strategii formațiunilor, dar marea problemă e că, în cazul în care nu sunt decât invenții și falsuri, se întorc împotriva celor care le-au fabricat.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇