Kathleen Ann Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, spune că reînnoirile vizelor sunt esențiale pentru intrarea României în programul Visa Waiver. Ea a făcut un apel la toți cei care au avut viză să solicite reînnoirea acesteia.
Eforturile pentru intrarea României în programul Visa Waiver înregistrează progrese, iar numărul de refuzuri ale vizelor este în scădere, a declarat Kathleen Ann Kavalec, într-un interviu acordat Antena 3.
"Cred că facem progrese în campania noastră care are ca scop încercarea de a aduce România în programul Visa Waiver. Au fost progrese în ceea ce priveşte acordurile care trebuie să fie semnate şi, de asemenea, am văzut că numărul de refuzuri scade. Rata de refuz este o chestiune-cheie în ceea ce priveşte calculele, dar nu e o chestiune politică, ci doar una legată de cifre, iar modul în care o putem rezolva este să avem mai multe cereri.
Deci românii ar trebui să ştie că ne pot ajuta în campania noastră, reînnoindu-şi viza, ceea ce pot face online, fără să fie nevoie să facă o programare şi să vină la ambasadă. Sper ca toţi aceia care au avut o viză în trecut o vor reînnoi şi pot face asta online sau, dacă nu aţi avut niciodată viză pentru SUA, puteţi cere una, dar va trebui să veniţi pentru o întâlnire", a spus ambasadorul Statelor Unite.
Kathleen Kavalec a menționat, însă, că, deși se înregistrează progrese în acest proces, nu există garanții: "Aşa cum am spus, este o chestiune de cifre, până la urmă. Sper să ajungem acolo, dar nu aş vrea să fac previziuni. O să vedem în ce stadiu vom fi la finalul acestui an. Eu aş vrea ca acest lucru să se întâmple cât mia curând, dar vom vedea."
Întrebată despre declaraţiile oficialilor români şi ale unor oficialități americane care au afirmat că 1 ianuarie 2025 este termenul pentru ca România să intre în programul Visa Waiver, Kavalec a răspuns: "Noi măsurăm an de an. O dată pe an, analizăm situaţia din acel an. Acea perioadă se încheie în octombrie, dar durează o vreme până ce analizăm datele, aşa că, până la finalul anului, ar trebui să ştim dacă am atins targetul sau nu."
"Eu sper să reuşim, pentru asta lucrăm şi de aceea avem nevoie de mai multe reînnoiri de vize, mai ales în aplicaţii. Deci toţi cei care ne privesc şi vor să ne ajute să atingem această ţintă, vă rog, faceţi această cerere pentru a face parte din acest program care vă permite să staţi în Statele Unite fără viză timp de 90 de zile, cred.
Şi chiar şi atunci când România va intra în acest program, aceste vize vor fi în continuare valabile şi vor putea fi folosite, aşa că merită să o faceţi şi le suntem recunoscători românilor care ne-au ajutat cerând viză. Am cunoscut foarte mulţi români deosebiţi care au venit să ne ajute să promovăm acest program.", a adăugat ea.